Redefinirea Europei

La Bruxelles, dar si in alte capitale europene, a inceput o discutie foarte importanta, cu consecinte multiple pe termen scurt, mediu, dar si pentru perspectiva pe termen lung. Este vorba despre incercarea de definire a granitelor Uniunii Europene, a limitelor maxime previzibile pentru procesul extinderii. Aceasta inseamna ca, in sfarsit, se recunoaste greseala initiala facuta atunci cand s-a demarat cu entuziasm si in tromba actuala extindere a UE, caci atunci a lipsit, asa cum lipseste si azi, indicatia asupra granitelor la care se va opri acest proces.
In lipsa unei asemenea indicatii, au aparut variante multiple, fiecare dintre ele purtatoare ale unui alt tip de mesaj politic. Daca va mai amintiti, la mijlocul anilor '90 era la moda sa evoci imaginea formulata de Charles de Gaulle asupra unei Europe care sa se intinda de la Atlantic la Urali. Au venit apoi ideea extinderii si spre sudul mediteraneean, cu tarile moderate din Maghreb, principiu amorsat teoretic de Procesul Barcelona. S-a mai vorbit apoi de Israel, ca o posibila compensatie pentru Turcia si tarile musulmane din sud-estul european, apoi despre Ucraina sau despre alte tari din bazinul Marii Negre, cu gandul chiar mai departe, spre spatiul caspic. Intre timp, extinderea in prima ei faza, cu cele 10 tari, a inceput sa puna probleme reale structurilor UE, nepregatite si neantrenate indeajuns pentru a face fata unui proces de atat de mare amploare. Fapt ce a dus la aparitia unui val de euro-scepticism datorita caruia, in acest moment, creste cota partidelor extremiste si nationaliste, cele care vad in "nebuloasa extinderii" explicatia pentru marasmul social si economic caracteristic unora dintre tarile membre.
Este limpede ca, poate chiar cu ocazia Summitului european din iunie, se va da semnalul dezbaterii politice si publice asupra definirii Europei. E foarte important de stiut ca momentul acesta va coincide cu decizia asupra integrarii in sistem a Romaniei si Bulgariei, neexistand nici cel mai mic risc, nici teoretic, nici practic, de a avea probleme in procesul aderarii. Ce va cuprinde aceasta discutie? Vizibil, cateva elemente foarte limpede formulate: definirea granitelor UE, a principiilor care sa stea la baza relansarii proiectului Constitutiei Europene, aparitia unui nou set de reguli privind luarea deciziilor politice si obligativitatea aplicarii acestora in spatiul comunitar, o noua formula de cooperare inter-institutionala la Bruxelles cu o mai precisa delimitare de competente.
Care ne va fi locul? Depinde de cum vom sti sa ne valorificam atuurile. In primul rand, faimoasa noastra pozitie geografica, acum confirmata ca fiind la marginea imperiului. Un argument enorm caci putem folosi cartea diplomatiei spatiului excentric pe care o metropola inteligenta l-a folosit dintotdeauna ca spatiu privilegiat de contacte. Nimic nou, pentru ca, pastrand proportiile, am putea avea aceeasi soarta pe care, in perioada Razboiului Rece, o avea Austria in raport cu spatiul comunist. Sau, si mai aproape de noi, Ungaria in perioada de dupa caderea Cortinei de Fier. In aceste tari, mai putin in Austria, cat in Ungaria, odata cu amploarea pe care o luau evenimentele, au fost create centre politice regionale, institute de pregatire si formare de personal, bazele logistice pentru dezvoltarea a nenumarate ONG-uri, in fine tot ce avea ca misiune contactul cu estul mai apropiat sau mai indepartat. Iar organizatia emblematica pentru acest efort este Open Society....
Acum, la nivelul UE, se incearca formularea unei actiuni coerente care sa dea viata "politicii de vecinatate", concept interesant, dar absolut teoretic, atata timp cat nu se stiau granitele in raport cu care se definea vecinatatea respectiva. Acum se stie clar ca, pentru o perioada relativ lunga de timp, Romania va fi tara de granita in puncul cel mai avansat dinspre est. Asa fiind, ne asumam riscurile de a ne confrunta cu o serie de amenintari reale, fie si numai prin cresterea previzibila a traficului de migratie ilegala. Si atunci, nu ar fi drept, logic si realist ca diplomatia noastra, daca ar sti sa faca acest lucru, sa urmareasca o politica de relocalizare in Romania a institutiilor europene "de contact" cu estul UE?
Ma indoiesc ca avem un asemenea program de presiune diplomatica. Dar daca-l avem, atunci cum se concretizeaza si cu ce forte umane il sustinem. Temerile sunt justificate, fie si numai daca ne uitam la penibila prestatie in cazul negocierilor asupra Transnistriei unde nu ne putem impune prezenta ca "stat interesat din zona". Daca nu se poate la acest nivel strict regional, atunci cum sa-i convingem pe partenerii nostri ca diplomatia noastra poate genera si sustine o politica de vecinatate cu colosii din est?
Acum este momentul in care se iau deciziile strategice privind Europa si institutiile sale de control, unele dintre ele noi, adaptate la definitia frontierelor. Nu suntem la masa de negocieri, vom pierde intr-un joc cu miza enorma pentru auto-definitia noastra.

---

Despre autor: