Murakami, povestitor

Haruki Murakami a devenit si la noi, la numai cativa ani de la inaugurarea seriei de autor de la Editura Polirom, unul dintre cel mai bine vanduti scriitori straini. S-a spus despre el, pe buna dreptate, ca se adreseaza unui "public global", depasind cu mare dezinvoltura granitele culturii sale. Seamana cu "realistul" Yukio Mishima sau cu "suprarealistul" Kobo Abe, dar s-a inspirat in egala masura din Chandler, Carver, Vonnegut sau Lodge. "Specificul japonez" nu dispare din scrierile lui niciodata, dar este flancat din toate directiile de civilizatia americano-europeana, prezenta care modifica, dar nu sterge stratul autohton. In "Padurea norvegiana", cele doua culturi isi imparteau simbolic teritoriul, una cucerind definitiv mediul metropolitan in vreme ce cealalta se refugia, retractila, dar seducatoare, in arcanele padurii de langa un sanatoriu.
"Elefantul a disparut" (Editura Polirom, 2005, traducere de Iuliana Oprina) e o culegere de povestiri lansata in 1993, intre doua romane de enorm succes traduse si in romaneste, "Dans, dans, dans" si "Cronica pasarii-arc". Unele dintre povestirile cuprinse in volum au fost publicate intai in reviste de mare tiraj ("Playboy", "The New-Yorker"), dupa o strategie de marketing care a inceput sa prinda si la noi in ultimul timp. Textele in sine sunt destul de inegale ca valoare, lasand impresia ca scriitorul le-a produs in momentele de respiro, in pauzele cand incerca sa se desprinda de proiecte mai serioase. Scrise intr-un interval destul de indelungat, intre 1983 si 1990, ele au totusi o unitate stilistica si tematica remarcabila. Impresia aerului de familie vine din faptul ca eroii-naratori sunt cumva foarte asemanatori. Daca am panorama trei sferturi dintre povestiri, am observa imediat ca suprapersonajul central are aceleasi atitudini si reactii fata de sistemul social. El este neadaptatul: nu suporta sa se scoale la 6 dimineata ca sa ajunga la firma dupa o obositoare naveta; nu sufera cravata, dar accepta bucuros moda lejera sport; nu se simte in largul sau intr-o relatie monogama si evadeaza in solitudine sau libertinaj; atunci cand isi imparte timpul, obtine mereu un rest numai bun pentru visare; bea zilnic cateva doze de bere in plus, in ritmul muzicii favorite etc. Rebel bland, dar intratabil, el alege calea cea mai pasnica pentru a iesi din realitate si a patrunde intr-un spatiu unde fantezia sa se poata desfasura in voie, scapata in sfarsit din lantul scartaitor al cauzalitatii. Metafora aceasta apare ad litteram chiar in nuvela titulara a volumului, in care un elefant batran, ajuns un fel de mascota a unui oras provincial, scapa inexplicabil din verigile solide care il priponeau de un zid de beton si dispare in cele patru zari. Localnicii se sperie ca vor fi agresati de giganticul mamifer, dar nimeni nu pateste nimic. La fel ca animalul nazdravan, personajele lui Murakami au o infinita grija sa nu ii raneasca, sa nu ii deranjeze pe cei din jur, atunci cand ies tiptil din cotidian. O nota de nonviolenta, de moderatie si buna-cuviinta le insoteste escapadele si se transmite ca atare si cititorului, care are in permanenta senzatia confortului, a sigurantei alaturi de eroii fugari.
Totusi, cele mai bune texte din culegere nu respecta integral reteta prezentata mai sus. Sunt mai succinte si se concentreaza exclusiv pe fantasma, nu mai pregatesc indelung trecerea dintre cele doua planuri, care devine de la un moment incolo superflua. "Despre cum am intalnit-o pe fata perfecta intr-o dimineata senina de aprilie" ne sfatuieste in gluma cum sa o abordam pe femeia ideala, in caz ca o zarim intamplator pe strada, fara sa parem prost crescuti. "Monstrul verde" mi s-a parut cea mai simpatica, rasturnand intr-un comic absurd o tema gen "Luceafarul". De la radacina unui copac se prelinge spre casa unei doamne o faptura vascoasa, care se strecoara pe gaura cheii pentru a-i face o inflacarata declaratie de dragoste, dupa ce ii marturiseste cu voce taraganata cat de greu i-a fost sa urce tocmai din baierele pamantului ca sa o vada. Femeia, oricum stupefiata si ingretosata, e inca si mai ingrozita cand isi da seama ca monstrul ii poate citi gandurile. Asa ca, dupa ce se reculege putin, incepe sa isi imagineze cele mai groaznice scene de tortura la care l-ar supune, cele mai crude cuvinte cu care l-ar jigni, pana cand nefericitul nepoftit, tremurand din toate balamalele si varsand siroaie de lacrimi, se retrage indurerat, dar inca manierat. Acestea sunt momentele in care umorul scriitorului japonez rabufneste fara piedici, ca in cele mai bune romane ale sale. Din pacate, asa cum se intampla cu majoritatea scriitorilor obligati de box-office sa fie mai prolifici decat si-ar dori, clipele de ingenuitate sunt cam rare.

---

Despre autor: