Mitul Securitatii supravietuitoare

Tema Securitatii comuniste a revenit neasteptat in prim-planul actualitatii politice romanesti, la peste 16 ani de la prabusirea vechiului regim. E un moment foarte interesant al istoriei noastre, cu o atmosfera tensionata, cu permanente confruntari intre forte politice si grupuri de interese, dar si cu mari progrese in evolutia generala a tarii, la distanta astronomica de Romania lui decembrie 1989.
Dupa atata timp, ar fi fost normal ca tema Securitatii, ca toate cele din paradigma comunismului, sa fi cazut in desuetudine. Pentru o parte din ce in ce mai mare a populatiei (tinerii de pana in 40 de ani, care incep sa preia stafeta in domeniile lor de competenta, in politica, in administratie, in afaceri, pretutindeni), trecutul in cauza e istorie, nu-i priveste direct. Rulajul generatiilor, implacabil, a produs schimbari masive de personal in intreaga societate romaneasca. Multe figuri care au populat primii ani ai istoriei noastre "postdecembriste" au disparut. Nu toate, dupa cum exista si "continuitati", reziduuri, "mosteniri ale trecutului", si ele indenegabile. Dar drumul pe care avansam de peste un deceniu si jumatate e limpede: democratizare, reforma, integrare euro-atlantica, adica adoptarea modelului "occidental" de societate.
Ei bine, dincolo de aceasta transformare generala, s-ar zice ca ar fi supravietuit totusi ceva: politia politica a fostului regim, Securitatea. Logic vorbind, strict factual, e o imposibilitate flagranta: n-a mai putut functiona ca atare dupa revolutia din decembrie 1989, apoi a fost desfiintata si formal, iar in locul ei a aparut, sub control parlamentar, Serviciul Roman de Informatii, trecut si el, in timp, prin acelasi rulaj de personal, incat astazi poate raporta ca doar un procent mic din angajati au lucrat pentru fosta Securitate. Doar ca logica obisnuita se aplica mai greu unor institutii prin natura lor secrete. Drept care presupozitiile, speculatiile, fantasmele isi au "legitimitatea" lor atunci cand discutam despre ceva care nu poate fi niciodata expus unei examinari complete, complet transparente.
Asa s-a nascut unul dintre miturile societatii romanesti actuale: cel al supravietuirii Securitatii. Il regasim sub diverse forme, reductibile la doua tipuri mari de teorii. Intaiul pune semnul egal intre fosta politie politica si actualul SRI. Nimic nu s-ar fi schimbat, doar titulatura. Dovezi: anumite evenimente, situatii, informatii care au aratat, cand si cand, ca vechile mentalitati si comportamente n-au disparut (viziune nationalista, xenofoba, conspirationista, supravegheri ale persoanelor publice, ascultari abuzive de telefoane etc.). A doua categorie de teorii vede fosta Securitate ca o "caracatita" care ar subintinde intreaga societate si in care SRI-ul ar fi doar portiunea recunoscuta oficial, restul fiind reteaua de oameni si relatii de dinainte, infuzata acum in lumea politica, in afaceri, in presa, pretutindeni.
Principala eroare a acestor speculatii - si totodata baza a viabilitatii mitului - este presupozitia ca Securitatea ar supravietui intr-o forma coerenta, structurata, chiar daca invizibila, "oculta". Or, probele contrare sunt nenumarate si ele indica - dimpotriva - "spargerea" fostei politii politice in substructuri, "aripi", retele, grupuri care au incercat sa se "salveze" si sa profite de noile oportunitati de afirmare si de imbogatire ale unei societati care nu putea deveni decat treptat democratica, organizata, guvernata de lege. Sunt suficiente dezvaluirile facute de presa perioadei pentru ca "risipirea pe teren" a fostilor securisti sa fie indeajuns de "transparenta", totusi: in politica, in administratie, in multiplele servicii de informatii (SRI-ul fiind doar unul dintre actorii "comunitatii" respective), in firmele de paza etc., precum si - zona importanta - in afaceri. Securitatea s-a "spart" - asadar - in atat de multe fragmente incat fenomenul seamana mai degraba cu o pulverizare decat cu o "supravietuire". Conditia obligatorie pentru ca o minima coerenta sa fie mentinuta ar fi fost existenta unei viziuni integratoare si a unui "centru de comanda" care sa dirijeze proiectul ocult al "caracatitei". Or, presupozitia ca asa ceva ar fi posibil (in absenta dovezilor!) se plaseaza la un nivel prea ridicat de speculatie de tip "conspirativist" pentru a trece drept rezonabila. Singura varianta plauzibila e ca dispersia Securitatii in corpul social postcomunist a produs nu o retea coerenta de manipulare, ci grupuri de influenta - politica, economica s.a.m.d.
Ceea ce muta discutia din zona mitului omniprezentei Securitatii, care ar continua de fapt sa conduca Romania, in zona adevaratei probleme majore a momentului: coruptia. Daca vor iesi la iveala "petele" din dosarele unora si altora, nu Securitatea ca structura fantasmatica va fi in pericol, ci traficul de influenta, micile si mai-marile aranjamente politico-economice, cu profituri intotdeauna personale. Conflictele, stridentele, manevrele, loviturile-surpriza care au acompaniat reactivarea temei fostei politii politice cu ocazia instalarii unui nou Colegiu al CNSAS trebuie citite din aceasta perspectiva: a contrareactiilor pe care le provoaca de un an incoace ofensiva anticoruptie de dinaintea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana...

---

Despre autor: