Marile probleme ale proiectului de lege a lustratiei

Criza din CNSAS pune in lumina un aspect mai putin comentat: tratarea cu (ne)profesionalism a chestiunilor care privesc mostenirea comunismului. E limpede ca datorita multimii inamicilor, luarile de pozitie in aceasta chestiune, incluzand actele normative, ar trebui aparate de orice obiectii. Cum CNSAS este in plin scandal, iar in saptamanile urmatoare pot aparea noi surprize, sa ne oprim, din aceasta perspectiva, la un subiect apropiat: proiectul de lege privind lustratia. Caci documentul trimis la Parlament are scapari si excese care pun initiativa intr-o situatie extrem de fragila.
Proiectul dezbatut astazi in Senat are in vedere limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist. Fiind vorba despre restrangerea unor drepturi, ar fi fost elementar ca proiectul sa fi evitat reglementarile condamnate deja de Curtea de la Strasbourg. Cea mai sensibila parte a documentului consta in lustratia politica, fata de care exista contraargumente substantiale. Interzicerea drepturilor electorale ale fostilor lideri politici comunisti a facut obiectul unei hotarari a CEDO inca din luna iunie 2004. In cauza Zdanoka c. Letonia, Curtea a acordat dreptate reclamantei, a carei candidatura fusese refuzata intrucat activase in Partidul Comunist din Letonia. Acuzat de tentativa de lovitura de stat, PCL a fost interzis in ianuarie 1991. Rationamentul judecatorilor de la Strasbourg e interesant pentru a vedea daca exista o formula de limitare a drepturilor electorale. E clar ca actualul proiect de lege a lustratiei nu a descoperit solutia legitima. Oricare cetatean care se va adresa la CEDO in cazul impiedicarii lui sa-si depuna candidatura dupa adoptarea actului normativ va avea castig de cauza.
Ramane disponibila, sub acoperirea legii, lustratia administrativa, adica interzicerea ocuparii a diverse functii publice. Curtea de la Strasbourg a adoptat in iulie 2004 o hotarare cu acest subiect, in cauza Sidabras si Dziautas c. Lituania, apoi o alta, in aprilie 2005, in cauza Rainys si Gasparavicius c. Lituania. Petentii, acuzati de a fi fost agenti KGB, au primit satisfactie, caci dupa destituirea lor din functiile publice li se interzisese accesul si in companii private. Proiectul romanesc nu face aceasta greseala. Dar nu atat concluzia, cat argumentele Curtii in cele doua cazuri ne sunt de folos. Ele ne cer sa veghem asupra proportionalitatii masurilor si a uniformitatii lor.
Actualul proiect prevede demiterea persoanelor aflate astazi in inalte functii publice si care anterior au facut parte din structurile de putere. Multe pozitii sunt elective - parlamentari, consilieri, primari -, ceea ce le exclude de la lustratie. Insa cea mai mare hiba a documentului ii priveste pe fostii ofiteri de Securitate. Lustrarea lor va fi posibila doar daca "au facut politie politica" in sensul legii 187/1999. Conditia reduce eficacitatea eventualei legi si introduce o inconsecventa flagranta. De ce ar fi un fost securist incompatibil cu inaltele functii publice "doar daca" s-au gasit probele concrete ale incalcarii drepturilor omului? Nu aceeasi conditie se pune in cazul altor categorii. Pentru profesorii de la stefan Gheorghiu, activistii salarizati ai PCR si UTC sau redactorii sefi si adjuncti ai organelor de presa nu se cer dovezi ca au facut propaganda comunista. Cineva ar putea argumenta: dar propaganda era chiar meseria lor. Oare nu acelasi rationament este valabil si in cazul fostilor securisti? E absurd sa consideri un ofiter de Securitate demn pentru o functie interzisa unui activist.
Pare ciudat, in acelasi timp, ca nimeni sa nu se fi gandit la includerea intr-o lege a lustratiei a temei pensiilor. Este una din marile insulte la adresa victimelor ca statul roman sa rasplateasca "munca" fostilor lideri comunisti si ofiteri de Securitate cu de 6, 7 ori mai mult decat munca celor prigoniti de ei. Proiectul nu prevede nimic nici cu privire la lustratia administrativa a fostilor informatori. E adevarat ca nu e firesc sa punem pe acelasi nivel de responsabilitate colaboratorii si cei care i-au presat, racolat si comandat. Iar indreptarea oprobiului public inspre informatori pentru a marginaliza tema deconspirarii fostilor agenti ai Securitatii reprezinta a alta victorie a ultimilor. Totusi, un numar de pozitii publice raman incompatibile si cu statutul de fost colaborator al Securitatii. Ma refer la magistrati, la membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ai Curtii de Conturi, la judecatorii Curtii Constitutionale si la avocatul poporului. Autoritatea etica, independenta, neutralitatea impun celor care ocupa aceste demnitati un trecut nepatat.

---

Despre autor: