Omul de afaceri Marian Alexandru Iancu (foto) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, ieri, instanta Tribunalului Bucuresti admitand astfel cererea procurorilor Parchetului General de emitere a unui mandat de arestare preventiva, in dosarul RAFO,
Omul de afaceri Marian Alexandru Iancu (foto) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, ieri, instanta Tribunalului Bucuresti admitand astfel cererea procurorilor Parchetului General de emitere a unui mandat de arestare preventiva, in dosarul RAFO, in care acesta este cercetat alaturi de Ovidiu Tender, aflat deja in spatele gratiilor. Iancu nu a fost prezent ieri, in sala de sedinta, pentru a lua la cunostinta decizia instantei, citita in sedinta publica la ora 15.00, singurii care au fost in sala fiind unul dintre avocatii sai, Tudor Cuzino si reprezentantii mass-media. Dupa aflarea deciziei, avocatul Cuzino nu a vrut sa dea foarte multe detalii vizavi de aceasta, multumindu-se doar sa catalogheze hotararea ca fiind una nelegala, pentru ca judecatorul a ignorat unele probe ale apararii aflate la dosar. Pe de alta parte, Cuzino a adaugat ca aparatorii presedintelui Balkan Petroleum vor declara recurs impotriva deciziei de arestare preventiva. Decizia va fi pusa in aplicare de indata, iar avocatii pot contesta decizia in termen de 24 de ore.
Devalizatorul RAFO considera decizia abuziva
La randul sau, omul de afaceri Marian Alexandru Iancu a declarat pentru Realitatea Tv ca decizia este una abuziva, dar si-a afirmat convingerea ca la Curtea de Apel Bucuresti, acolo unde se va judeca recursul, decizia va fi una de lasare in libertate. In jurul orei 16.30, la nici doua ore dupa aflarea deciziei, omul de afaceri s-a prezentat la sediul Directiei de Cercetari Penale, imbracat intr-un trening si cu o geanta in mana. Intrebat cum comenteaza decizia TB, Iancu a precizat ca "in Romania se poate intampla orice". La intrarea in sediul DCP, omul de afaceri, care este si patronul cluabului de fotbal Poli Timisoara le-a transmis fanilor Poli Timisoara sa nu se teama, pentru ca "lucrurile merg inainte".
In urma cu doua saptamani, magistratii Tribunalului Bucuresti au amanat solutionarea acestei propuneri a procurorilor, la cererea omului de afaceri, pentru pregatirea apararii. Avocatii lui Marian Iancu au invocat atunci ca nu au avut timp sa studieze dosarul, pe motiv ca propunerea de arestare preventiva fusese facuta cu o seara inainte. La sfarsitul saptamanii trecute, judecatorul Petre Rosu a dezbatut solicitarea procurorilor, audiindu-l si pe Marian Iancu. Acesta si-a incheiat declaratia data in calitate de inculpat in fata instantei, dupa aproximativ trei ore. Cu cateva ore inainte, aceeasi instanta prelungise cu 30 de zile mandatul de arestare preventiva a omului de afaceri Ovidiu Tender, decizie imediat contestata de catre avocatii acestuia. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus, in 20 februarie, punerea in miscare a actiunii penale impotriva lui Ovidiu Tender si Marian Alexandru Iancu, pentru infractiuni de natura economica prin care ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 2.700 de miliarde de lei vechi.
Grupare de criminalitate organizata
Din probele existente la dosar rezulta ca Tender si Iancu au constituit o grupare de criminalitate organizata, in care au cooptat si alte persoane (invinuite sau inculpate in dosar), pentru a obtine fonduri frauduloase a caror sursa urma sa fie disimulata. Acuzatiile la adresa lui Iancu sunt de spalare de bani, initiere si constituire de grup infractional organizat, complicitate la inselaciune si instigare la abuz in serviciu, potrivit unor surse judiciare. Faptele vizeaza activitatea SC Rafo Onesti si SC Carom SA. Alexandru Marian Iancu a fost deja deferit justitiei intr-un caz de evaziune fiscala. In aceasta cauza, Iancu a fost trimis in judecata in august 2005, alaturi de alte noua persoane, pentru activitati comerciale ilicite in care ar fi fost implicate grupul de firme VGB - rafinaria Rafo - societatea Tender SA - Carom SA. Prejudiciul a fost estimat initial la 110 milioane de lei, asupra vinovatiei acuzatilor urmand a se pronunta Tribunalul Bucuresti. Marian Iancu a fost arestat in perioada 14 februarie-24 iunie 2005, in dosarul privind activitatile ilicite de la Rafo Onesti.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.