Rusinea

Ati vazut imaginile ceremoniei grandioase si emotionante care a marcat aniversarea unui an de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Cu cateva zile inainte de eveniment, inspre Roma incepeau deja sa vina, din toate colturile lumii, pelerinii care intelegeau astfel sa aduca omagiul lor personal celui care a fost imaginea simbolica a unei biserici renovatoare si aproape de sufletul celor multi.
Zi dupa zi, am vazut cum soseau zeci si zeci de mii de oameni, grupuri nu mai mari de 15-20 de persoane, multe purtand baniera parohiei de care apartineau, enorm de multi tineri, dar si oameni foarte in varsta sau persoane handicapate, calugari si calugarite, totul intr-o atmosfera de sarbatoare solemna si reculegere.
Dar, oricat mi-as fi dorit sa intru in atmosfera acestui eveniment extraordinar, marturisesc nu numai ca n-am reusit, ci si ca am plecat de acolo cu un sentiment care nu poate fi denumit altfel decat rusine.
Mi-a fost rusine vazand cum, la cativa metri de perimetrul pietei Sfantului Petru, exact pe drumul central, se adunasera duminica in zori de zi primele stoluri de cersetoare rrome cu pasaport si limbaj romanesc neoas si comportament asemenea, impartindu-si in gura mare locurile de munca.
Mi-a fost rusine ca am avut reflexul de a ma uita si dupa cersetorii "celorlalti". Mi-a fost rusine ca mi-am dorit sa identific si exemplare ale altor natiuni, poate cu mult mai sarace si nefericite ca ale noastre. N-am vazut. Numai ale noastre cerseau, pazite si ordonate de la distanta de burduhanosii si slinosii lor manageri. Mai erau si alti saraci, multi, de diverse nationalitati. Fiecare incerca sa vanda ceva, cozoroace de soare, matanii de plastic, vederi sau machete din lemn ale catedralei. Era o saracie onorabila, foarte activa, dornica sa-si castige cat mai rapid banutul zilnic inainte de caldura cumplita a amiezii.
Numai ale noastre jeleau in continuare imputindu-se la margine de strada.
Cum adica, veti spune, "ale noastre"? Pai, imi pare rau ca trebuie sa va reamintesc acest lucru, ale noastre sunt, atata timp cat au acelasi tip de pasaport ca acela cu care va prezentati si dvs. in fata organelor vamale pentru a pleca in excursia pentru care ati muncit din greu un an intreg. "Ale noastre" sunt, doamnelor si domnilor, pentru ca poate si dumneavoastra va va fi dat sa auziti, cum mi-a fost mie, sa aud pe una dintre ele care, recunoscand graiul dulce mioritic, mi-a zis: "ai venit si matale p-acilea? Da si mie un euro ca esti de-al nostru!i. Halucinanta replica deoarece, logic, ea implica doua adevaruri fundamentale.
In primul rand, "ai venit si matale p-acilea" presupune ca matale esti nou-venitul pe un teritoriu deja cucerit si amprentat, unde trebuie eventual sa te integrezi si sa iei lectii in consecinta. Si, ma rog, n-au dreptate? Stiu cei de la Ambasada noastra de la Roma sau de la Vatican macar a mia parte din secretele detinute de adevaratii ocupanti romani ai Cetatii Eterne?
In al doilea rand, in partea a doua a propozitiei se enunta un alt adevar dureros: "esti de-al nostru!". Pai nu-i asa? Ei sunt acum cei rezidenti in Italia care-si recunosc cu bucurie reala concetatenii, avand si constiinta miscarii demografice de-acasa. Cea care a dus deja la aparitia celei de-a doua mari minoritati nationale in Romania, cu foarte mari sanse de a depasi rapid numarul maghiarilor. Cu drepturile si facilitatile necesare.
Pe langa aceste ambasadoare sui-generis ale Romaniei trec zi de zi ceilalti romani. Unii doar turisti, scarbiti si umiliti, care intorc capul mestecand printre dinti o injuratura neoasa. Intrand astfel sub prevederile legii romanesti impotriva discriminarii.
Dar mai trec si altii, de la alesii neamului aflati intr-una din nenumaratele lor deplasari-shopping prin Europa, sau diplomatii nostri aflati pe merit la posturi caldute pentru cunoasterea frumusetilor altor tari. N-am auzit pana acum vreo interpelare parlamentara pe subiectul imaginii noastre de tara. Nu stiu cat asta ar rezolva situatia, dar poate i-ar mai da un impuls suplimentar domnului ministru Blaga sa impulsioneze masurile de aducere acasa a cersetorilor si delicventilor romani. Si nu numai in Italia, ci pretutindeni in Europa. Iar acum nu suntem decat la inceputul sezonului de cersit, de-abia acum se vor umple metropolele europene cu cei de-acasa, fomistii reali.
Poate nu ne pasa. Dar vom intra in Europa civilizata si atunci vom purta nu numai o povara de imagine, ci vom suporta si consecintele practice ale acestei stari de fapt, pericolul fiind ca noi toti sa fim asimilati fenomenului jegos pe care, din nestiinta sau nebagare de seama, am lasat sa ne fie trimis la inaintare.

---

Despre autor: