Ziua Nationala a Academiei Romane

Domnule presedinte, maine este Ziua Academiei Romane, cand se implinesc 140 de ani de la infiintarea acestei institutii simbol pentru stiinta si cultura romaneasca. Ce semnificatii are pentru Dumneavoastra sarbatoarea nationala a Academiei Romane din acest an?
In acest an, 4 aprilie are, intr-adevar, o semnificatie sporita: este Ziua Nationala a Academiei Romane - cum s-a stabilit in urma cu cativa ani - dar mai este ceva: Academia Romana implineste 140 de ani de la fondarea ei. Pentru o institutie culturala romaneasca - unde constructiile de acest fel apar si dispar repede - 140 de ani reprezinta mult. Dovada, intre altele, ca atunci cand romanii sunt seriosi, ei reusesc sa faca, sa pastreze si sa dezvolte institutiile intelectuale. Cum s-a spus de mai multe ori: Academia este, dupa Biserica Ortodoxa, institutia spirituala cea mai veche si mai solida din Romania unde, vorba lui G. Calinescu, se construieste din fuga cailor. Am o vie admiratie pentru cei care, in 1866, s-au unit si au creat "Societatea Literara" si apoi "Societatea Academica", in fine, Academia Romana - o societate selectiva, reprezentativa, formata din intelectuali veniti din toate partile locuite de romani si din toate disciplinele. Dupa 140 de ani ne dam seama ca ceea ce au facut ei a fost bine facut: Academia a durat, a crescut, s-a dezvoltat si, de la cati membri avea in 1866, a ajuns la 181 de membri, plus 140 membri de onoare, dintre care 40 din tara. Nu numarul, desigur, conteaza ci calitatea lor intelectuala. Rasfoiesc "Dictionarul membrilor Academiei Romane" si observ ce oameni formidabili au trecut prin ea: de la Maiorescu si Hasdeu, la Iorga, Rebreanu, Sadoveanu, Blaga, Arghezi, G. Calinescu, ca sa ma limitez doar la domeniul meu. Mai este ceva, poate mai important decat numele celor care au ilustrat si ilustreaza Academia Romana, si anume felul in care a fost si este perceputa Academia de catre societatea romaneasca: cand nu a fost marginalizata si aproape desfiintata de Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu (si, sa spunem adevarul pana la capat, cu ajutorul "intelectualilor" din jurul lor), Academia Romana a fost perceputa de romani ca un simbol al fortei de creatie si un spatiu unde se cultiva si se apara valorile lor morale si spirituale.
Care este imaginea de astazi?
Sunt bucuros ca Academia Romana si-a recastigat in buna masura aceasta imagine, chiar daca sunt destui care, din motive ce-i privesc, continua s-o denigreze. Daca veti cerceta mai bine, veti vedea ca au interese (de cele mai multe ori individuale) s-o faca. Au frustrari, resentimente, ambitii de mai multe feluri.
Sunteti la sfarsitul celui de al doilea mandat de presedinte al Academiei Romane, dupa o lunga perioada in care la conducere au fost doar reprezentanti ai stiintelor exacte. In acesti ani s-a creat aproape o noua imagine despre acest sanctuar al spiritualitatii noastre. Ma gandesc la ceea ce este vizibil pentru toti, ca si la realizarile cunoscute mai mult de un cerc restrans de cunoscatori. Care dintre implinirile acestor ani le considerati mai reprezentative fata de programul indraznet pe care vi l-ati propus?
Adevarat: intre 1948 si 1998, adica 50 de ani, Academia Romana a avut un singur presedinte "umanist", pe Athanasie Joja, desi ea fusese fondata, cum stiti, de reprezentantii "umanioarelor". A pune in fruntea Academiei Romane un om ca G. Calinescu nu era de conceput pentru cei care conduceau atunci Romania. O mentalitate care mai exista si azi. Din nefericire, nu au totdeauna sorti de izbanda. Cand am fost ales, in 1994, vicepresedinte, era prima mea functie publica. Acceptand-o, mi-am zis: daca tot stau aici patru ani, sa nu stau degeaba. Si am imaginat proiectele pe care le stiti: dictionarele, tratatele, editiile din clasici, atlasele pe care le cunoasteti). Ele sunt azi, mai toate, gata. Nu le-am facut eu, sa ne intelegem, dar am dat o mana de ajutor sa fie facute bine si relativ repede. Repede inseamna, in cazul unui "Dictionar al literaturii romane", cam zece ani. In acest rastimp: ce proteste, cate injurii, ce suparari pe viata etc. Ele continua si azi. Ce-i curios este faptul ca s-au suparat cei care ar fi trebuit sa inteleaga importanta acestor lucruri fundamentale. Ceilalti - publicisti de serviciu - nu ma intereseaza. Dar criticii literari autentici sau filologii care stiu carte ar fi putut sa-si dea seama ca a intocmi un dictionar general al literaturii romane sau gramatica limbii romane reprezinta semnele unei natiuni culturale. Nu, ei sunt jigniti, se simt abuzati intelectual si moral si vor sa ma extermine ca m-am apucat sa initiez sau sa sustin asemenea, dupa ei, fantasmagorii. Greu de priceput aceasta mentalitate nefericita!
Ce s-a mai realizat in acesti opt ani?
Sa zicem ca, in acest rastimp, Academia Romana a incheiat lucrarile la Biblioteca Academiei Romane in asa chip incat acum este o constructie moderna, vasta (26.000 mp) cu 320 de locuri de lectura, o biblioteca in curs de informatizare, cu un depozit sigur pentru cele 11 milioane de piese de patrimoniu. Apoi: Casa Academiei Romane (unde se afla 38 de institute de cercetare), "Casa seniorilor" de la Otopeni, care va fi inaugurata maine, 4 aprilie, spatiile pentru Muzeul Academiei Romane si Libraria Academiei Romane din sediul Dem. Dobrescu nr. 9... Asta in sfera investitiilor. In sfera intelectuala ar fi multe de spus...Cele 60 de institute de cercetare, va asigur, n-au stat degeaba. Ar fi multe de spus.
Sunt si "restante"? Care ar fi acestea?
Nu am putut, evident, sa le facem pe toate. Sa schimbam, de pilda, mentalitatea cercetatorului care a ramas la logica Conului Leonida: statul trebuie sa-i dea salariu, iar eu sa-mi vad de ale mele. Cel mai des este sa nu faca nimic. Asa se face ca un institut, sa zicem, cu 50 de cercetatori sa nu publice 50 de ani nici macar o lucrare importanta, rod al muncii colective. Cand le sugerezi domnilor cercetatori ca, totusi, am putea face un tratat, un dictionar, o sinteza...se simt, cum am spus, ofensati, insultati...si atunci, pac! la gazeta. Pentru ca am insistat, am devenit in ochii lor un odios dictator, imi vine sa zic, curat odios, dar... N-am din pacate, mijloace de a reprima aceasta mentalitate sinecurista. Iata un tip, cum ziceti, de "restanta".
De care dintre presedintii Academiei Romane va simtiti mai apropiat ca filosofie si actiune?
Imi plac constructorii, creatorii, cei care fac ceva, cei care fac cu pretul chiar de a supara pe multi. Nu-mi plac cei care, cum se zice cu o vorba veche, "domnesc" intr-un post important. Ce mai ticaloasa vorba pe care o aud des este "sa nu se zica", adica, Doamne fereste!, sa nu cumva sa se supere cineva...Am alta conceptie si alt stil de existenta. Aflarea in treaba, de care vorbeste Tutea, nu reprezinta metoda mea de lucru. N-am cunoscut presedintii dinainte ai Academiei Romane decat din amintirile altora sau din scrierile lor. Cum aproape toti au fost oameni de stiinta, n-am cunoscut mediul lor. O imagine buna, din cate imi dau seama, au oameni ca Ilie Murgulescu sau Miron Nicolescu. Am o afectiune deosebita pentru Andrei Radulescu, marele jurist.
La sfarsitul acestui mandat a fost adoptat un nou statut academic, care a starnit multe discutii reflectate si in presa si nu intotdeauna in cunostinta de cauza. De aceea va rog ca spre o corecta intelegere sa ne spuneti de ce a fost nevoie de aceste schimbari?
Da, a fost adoptat un nou statut pregatit de un grup de membri ai Academiei Romane si aprobat cu o majoritate zdrobitoare. Statutul trebuia modificat pentru ca devenise, in unele privinte, inactual. Daca nu-l schimbam, ar fi trebuit ca maine, cand vom alege presedintele Academiei Romane si peste doua saptamani, cand vom alege vicepresedintii Academiei Romane si secretarul general, ar fi trebuit sa alegem sase academicieni in conducerea Academiei din aproximativ zece candidati posibili. Ceilalti n-ar fi fost acceptati din diverse motive. Exista in vechiul statut o clauza de varsta (nu ai dreptul sa candidezi daca ai mai mult de 71 de ani!) si, cum in Academia Romana cei mai multi dintre membrii au in jur de 80 de ani, faceti, va rog, socoteala: ramaneau, repet, vreo 9-10 academicieni (titulari) eligibili. Cei care s-au opus cu inversunare schimbarii statutului erau (si sunt in continuare) cei care doresc sa fie alesi prin aproape nici o concurenta. Mi s-a parut absurd si neloial, de un egoism abisal, punctul lor de vedere, in fapt interesul lor foarte meschin. Bineinteles, cautau si cauta inca argumente de alt tip, cauta cauzalitati secrete, intentii diabolice, cum se intampla intotdeauna in astfel de cazuri. Nu, cauzalitatile secrete, intentiile diabolice sunt doar in mintea lor. Din fericire, membrii Academiei Romane au inteles despre ce este vorba. Rezultatul este ca 102 au votat in favoarea noului statut, iar 3-4 contra. Maine pot concura pentru postul de presedinte toti cei care au credinta ca pot face ceva pentru Academia Romana si au autoritatea stiintifica si morala sa poata sa faca. Un om care nu are autoritate in comunitatea lui intelectuala nu poate avea autoritate nici in institutia pe care o conduce. Atentie, Academia Romana nu-i o intreprindere oarecare: aici sunt 3000 de cercetatori si 215 membri ai Academiei Romane.
Sunt numeroase manifestarile stiintifice in care se dezbat probleme ale societatii romanesti contemporane. Sunt facute analize, sunt elaborate solutii. Din pacate, acestea nu par a fi auzite de factorii decizionali decat rar si destul de tarziu. Cum va explicati acest fapt? Oare pentru ca Academia Romana nu se implica in politica?
Academia Romana nu face politica si nici nu trebuie sa faca. Dar de implicat in societatea romaneasca trebuie sa se implice. Am facut-o deja in cateva cazuri (vezi Rosia Montana). Si, negresit, o vom mai face cand avem sentimentul ca putem aduce o solutie buna. Cat despre faptul ca manifestarile noastre stiintifice nu sunt luate in seama - ce sa zic? Ne resemnam, adica mergem mai departe. Televiziunea nationala ne ignora cu obstinatie. Bine face. Sa se ocupe, in continuare, de harmalaia politica si sa faca, in continuare, cronica fidela a cainilor striviti pe soselele patriei. Sau cronica hotilor de buzunar si a violatorilor de gaini.
Stiu ca va preocupa cercetarea din institutele academice in ideea unei integrari performante in reteaua europeana si mondiala. Din aceasta perspectiva, care sunt "varfurile" cercetarii stiintifice academice?
"Varfurile" sunt institutele care au intrat in reteaua cercetarii europene. As cita trei institute: Institutul "P. Poni" de la Iasi, Institutul de Matematica "S. Stoilow" si Institutul de Biologie si Patologie Celulara "Nicolae Simionescu" din Bucuresti. Au castigat granturi mari de la Comunitatea Europeana si sunt recunoscute ca atare, ca institute de excelenta pe modelul de cercetare internationala. Aceste institute se misca mai repede, inteleg sa se sincronizeze. Sunt cateva institute "umaniste" solide, performante: Institutul de Lingvistica, Institutul de Istorie din Cluj si cel de Istorie din Iasi ("Xenopol")...
Cercetarea din domeniile umaniste are un anume specific care le face mai putin vizibile peste hotare si, cu cateva exceptii, chiar in tara. In conditiile in care domeniile socio-umane ocupa un loc modest si in proiectele europene, ce ar trebui facut ca cercetarea romaneasca de profil sa atinga nivelul de performanta din biologia celulara, chimie sau matematica?
Adevarat, "romanistica" are vizibilitate mai redusa in comunitatea internationala. Are insa, din fericire, vizibilitate pentru noi si trebuie sa aiba. Sa imaginam proiecte de interes national si sa le ducem la capat, fara mari ezitari si fara complexe. Este, in fond, ratiunea noastra de a fi. Cine sa scrie tratatele de istorie sau cine sa alcatuiasca dictionarele noastre daca nu institutele de cercetare ale Academiei?! Supararea unora ca le propunem astfel de proiecte este comica, daca nu absurda.
O alta problema care va preocupa este retrocedarea bunurilor Academiei Romane. Care este stadiul acestui demers care se dovedeste indeajuns de anevoios?
Proces greu, aproape extenuant. Am reusit sa recuperam peste 5000 ha. si speram sa recuperam curand inca 5000 de ha. Sunt apoi 30.000 ha. de padure lasate de surorile Maican in zona Nehoiu. Ele trebuie sa revina Academiei Romane. Am infiintat Fundatia "Patrimoniu" care se ocupa de gestionarea acestor bunuri. Zilele acestea ea intra in functiune.
Declaratia Academiei Romane privind proiectul Rosia Montana a avut ecouri la noi si peste hotare. Credeti ca vom avea castig de cauza?
Da, cred ca vom castiga. Este o cauza justa. O aparam in continuare.
Colocviul "Penser l'Europe" a devenit un reper in viata intelectuala internationala prin tematica pusa in discutie si prestigiul participantilor. Ce alte teme vor fi puse in discutie?
In septembrie 2006 vom discuta despre "Cultura francofona - dimensiune a culturii europene". stiti, doar, ca in septembrie 60 de sefi de stat din tarile francofone vor veni la Bucuresti.
Ce rol are traditia si cum poate fi valorizata in procesul de globalizare?
Traditiile bune trebuie pastrate. Altele vor pieri in chip fatal. Cand zic "traditii bune", ma gandesc la traditiile spirituale. Ele ne definesc pe noi ca indivizi si definesc identitatea noastra culturala. Academia Romana trebuie sa le cultive. Nu-mi plac demolatorii de mituri (miturile fac parte si din ceea ce numim traditie spirituala). Mi se pare - cum sa zic? - o operatie anti-intelectuala, inutila cand nu devine, prin abuz, primejdioasa intr-o cultura. Nu-mi plac nici "localistii" orbi si inraiti, speriati ca ne-am putea pierde specificul daca iesim in Europa. Indemnul lui Maiorescu este cel mai intelept: "sa fim nationali cu fata spre universalitate".
Spre ce directii ar trebui orientata activitatea viitoare a Academiei Romane?
Suntem, cred, pe drumul cel bun. Trebuie sa avem energia si coeziunea sa continuam. Poate ca cea mai mare izbanda a noastra este faptul ca am reusit sa-i aduce, pe tineri in cercetarea academica. Este un schimb de generatie. Tinerii incep sa fie majoritari in institutele academice. Semn bun. Iata, Institutul "G. Calinescu". Au fost totdeauna acolo, inca de pe vremea cand marele critic traia, cercetatori eminenti. Dar au fost, in decursul timpului, si altii care isi vedeau de treburile lor personale. Azi, tinerii au ocupat pur si simplu institutul. Ma bucur. Sper sa adopte o mentalitate, sa devenim sincronici, sa nu caute sinecura, ci un loc in care spiritul lor sa rodeasca.
Cu toate ca treburile Academiei va ocupa mult timp, ati gasit ragaz pentru a scrie si publica destul de mult. Ma gandesc la cartile publicate sau la toate prefetele scrise la cele 75 de volume din "Opere Fundamentale", colectie inaugurata si coordonata de Dumneavoastra. Totusi, in acest timp, scriitorul Eugen Simion nu s-a simtit cumva frustrat?
Nu s-a simtit deloc frustrat pentru ca scriitorul Eugen Simion n-a stat nici el degeaba. Iata, tocmai am terminat o carte de 200 de pagini despre "Tanarul Eugen Ionescu". Sper sa pot sa v-o ofer in curand.
Va multumesc. Pentru Academie, urarea traditionala: vivat, crescat, floreat.

---

Despre autor: