Calatorii straini care ne-au strabatut pamantul, indeosebi cele doua principate danubiene, n-au incetat sa se mire de contrastul izbitor dintre saracia asezarilor rurale si opulenta unor resedinte boieresti bucurestene. Luxul acesta oriental era e
Calatorii straini care ne-au strabatut pamantul, indeosebi cele doua principate danubiene, n-au incetat sa se mire de contrastul izbitor dintre saracia asezarilor rurale si opulenta unor resedinte boieresti bucurestene. Luxul acesta oriental era evident si in stralucirea echipajelor care puteau rivaliza cu cele din marile capitale europene, unde fusesera, de altfel, condamnate si executate. Despre calesti, trasuri, cupele, butci a lasat pagini remarcabile istoricul George Potra in "Bucurestii de altadata". Iar muscalul, vizitiul trasurii de lux cu roti silentioase de cauciuc, cu perne confortabile, apare atat la I.L. Caragiale, cat si in opera fiului sau, Mateiu. In primele capitole din "Cronica de familie", Petru Dumitriu descrie o caleasca Victoria, marca notorie in epoca, produsa la Viena, si tot el a redat cel mai bine in literatura noastra corelatia dintre automobil si bogatie: masina ca simbol al inlesnirii si al bunastarii stralucite. Rolls Royce-ul decapotabil in care il asaza pe Regele Carol al II-lea la volan a existat cu adevarat in epoca interbelica.
Indragostit de automobile
O masina scumpa si rara a detinut si profesorul de filosofie Nae Ionescu, director al ziarului "Cuvantul" din 1928 pana la 1 ianuarie 1934, cand gazeta ii este suprimata din ordinul Regelui Carol al II-lea, in al carui anturaj apropiat se aflase pana atunci. S-a vorbit, ca despre o extravaganta, de Mercedesul lui Nae Ionescu. Ca de o extravaganta intrucat, in vreme ce parintele modernismului literar romanesc, E. Lovinescu, umbla pe jos sau folosea mijloace de locomotie patriarhale precum trasura, lui Nae Ionescu ii placea sa sofeze. Ii placeau intr-atat automobilele, incat pana si in cursurile sale de logica a vorbit despre motorul cu ardere interna.
Dupa Mercedes, la mijlocul anilor '30 ai secolului trecut, Nae Ionescu a fost proprietarul unei masini foarte scumpe, "fuori seria", cum ar spune italienii, sau comanda speciala in limbajul nostru: un Maybach. Cu noua zile inainte de moarte, Nae Ionescu vine acasa, la volanul acestei masini, la fostul sau coleg de redactie de la saptamanalul "Ideea europeana", Emanoil Bucuta, care noteaza in jurnal: "...Se opreste la mine, cu masina lui de 2 milioane, pentru <<Volkischer Beobachter>> cu un articol despre el."
Pe 15 martie 1940, dupa ce afla de moartea lui Nae Ionescu petrecuta in aceeasi zi, Emanoil Bucuta sugereaza, in acelasi jurnal - revelat cu ani in urma de scriitoarea Marta Petreu - ca fostul sau coleg nu se vindecase de pe urma rupturii cu regele: "Prietenul sau incoronat cu care fuma tigari de foi, juca sah si punea tara la cale pana dupa miezul noptii, i-a frant inima."
Scutire de taxe
Indepartarea lui Nae Ionescu din cercul apropiatilor lui Carol al II-lea se produsese la sfarsitul anului 1933. De-acum Nae Ionescu, care se bucura si de prietenia marelui industrias Nicolae Malaxa, legatura nezdruncinata pana la moartea filosofului, incepe sa se apropie de legionari si de cercurile politice germane. Intreprinde nu putine calatorii in Germania, unde traise intre anii 1913-1919 si unde isi sustinuse doctoratul cu o teza in domeniul logicii matematice. Investigatii mai noi au aratat ca Nicolae Malaxa i-a dat mandat lui Nae Ionescu sa trateze in Germania un import de minereu de fier pe care l-a incheiat in conditii foarte avantajoase pentru industriasul roman. Se intoarce dupa una din aceste calatorii la volanul Maybach-ului. Intrucat directorul general al Vamilor era in acea perioada fostul sau student si ucenic Mircea Vulcanescu, Nae Ionescu ii solicita o scutire de taxe pentru masina: "Odata a venit la mine pe cand eram director la Vami, prin 1936/37, sa-mi ceara scutire pentru un automobil splendid, Maybach, cu dublu compresor, pe care-l adusese din Germania. Nu i-am putut raspunde decat stereotipul "Legea nu prevede asemenea scutiri", si s-a uitat putin chioras la mine, dar a zis "Bine, nu e nimic!". A intervenit sus, la ministrul Cancicov, cu care era prieten, si secretarul general Cristu Simionescu l-a scutit, cu toata opunerea Directiei Vamilor. Am avut impresia ca a fost necajit din cauza asta pe mine; dar si eu i-am trimis vorba ca mi s-a parut curios sa ceara scutire el, pe prietenie, <<liberalilor>>, cu care era mereu in conflict." (Mircea Vulcanescu, "Nae Ionescu asa cum l-am cunoscut", Bucuresti, 1992, pag. 71).
Ambarcatiune cocheta
In aceeasi perioada, Nae Ionescu era si proprietarul unei ambarcatiuni cochete, un cuter cu care facea plimbari pe mare si pe care il tinea ancorat in port la Balcic. Casa de la Baneasa ii fusese construita dupa planurile arhitectului-scriitor G.M. Cantacuzino, cheltuielile fiind acoperite integral de prietenul sau Nicolae Malaxa. Inaltata dupa gustul profesorului, vila aceasta, in care Nae Ionescu va inchide ochii pentru totdeauna, inainte sa implineasca 50 de ani, a fost calificata de Vasile Bancila "pe jumatate boiereasca, pe jumatate calugareasca". Pe rafturile bibliotecii se gaseau cele peste 350 de volume ale patrologiei intocmite de abatele Migne, impartita in Seria greaca si Seria latina. Patriarhia Romana nu detinea aceasta editie celebra. A ajuns abia dupa razboi in biblioteca ei. O serie de studenti teologi a cumparat-o in 1944 de la vaduva lui Nae Ionescu, iar Patriarhul Justinian i-a determinat ulterior pe achizitori sa o doneze patriarhiei.
In aceeasi casa de la Baneasa, intr-una din incaperi, se gasea si o "Coborare de pe Cruce" pictata de El Greco. Dupa moartea lui Nae Ionescu, pretextandu-se un motiv juridic legat de terenul pe care se afla vila, aceasta a fost trecuta in proprietatea statului, devenind - am spune in limbajul de astazi - cladire de protocol. Ion Antonescu a prezidat aici sedinte ale Consiliului de Ministri la care a participat si Mircea Vulcanescu, in calitate de secretar de stat la Ministerul de Finante.
S-a spus ca Nae Ionescu ar fi fost otravit, la sugestia lui Carol al II-lea, din ordinul lui Mihail Moruzov, seful Serviciului Secret de informatii al armatei. In realitate, Nae Ionescu a murit de o boala de inima. Moruzov a detinut si el o masina foarte puternica, imbunatatita, un Mercedes-Benz dotat cu o instalatie de imprimat pe discuri convorbirile celor aflati in automobil. Potrivit monografului sau, profesorul Cristian Troncota, Mihail Moruzov era la curent - si il informa pe rege - cu subsidiile primite de Nae Ionescu de la firmele Bayer si, indeosebi, I.G. Faberindustrie. In iulie 1938 s-a efectuat, din ordinul lui Moruzov, chiar o perchezitie la reprezentantele celor doua societati. Totalul sumelor distribuite in decurs de cateva luni agentilor de influenta era de patru milioane lei. De doua ori valoarea Maybach-ului detinut de Nae Ionescu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.