Pavel Susara: "Institutia expertului, invadata de impostura"

Artistii romani vanduti la casele de licitatie nu au cote. "Se poate vorbi doar de preturi de vanzare, spontaneitati si nu determinari cu o anumita consistenta in ce priveste valoarea unui obiect", sustine Pavel Susara. "Din pricina aceasta, acelasi autor se poate vinde, la un moment dat, la preturi ridicole, pentru ca, dupa o vreme, sa se vanda la preturi exorbitante, si din nou la preturi foarte scazute. Si nu vorbesc de lucrari diferite intre ele, ca tehnica, ci de lucrari de aproximativ aceeasi anvergura. Asta arata, inca o data, ca fluctuatiile de pe piata de arta sunt inca mari si ca mecanismele care definesc in mod real o piata de arta nu sunt functionale asa cum ar trebui sa fie, desi, in ultimii ani, s-au facut pasi importanti catre cristalizarea unei anumite componente a pietei de arta: au aparut, de pilda, institutii care nu erau, cum este aceea a expertului". Numai ca, in loc sa-si faca datoria, "institutia expertului este viciata de tot felul de impostori si chiar de infractori. Sunt oameni care, profitand de faptul ca au un atestat, isi folosesc autoritatea respectivului document pentru a credita falsuri, publicand carti in care se regasesc aceste falsuri pe care, de multe ori, chiar ei insisi le instrumenteaza", mai spune Susara. Un alt aspect care pune in umbra fenomenul pietei de arta se regaseste, in opinia criticului, in unele muzee. "Exista muzee care organizeaza expozitii cu lucrari false tocmai pentru a le pune in circulatie. Este cazul muzeului din Piatra Nemt, care a facut doua expozitii cu falsuri Victor Brauner; s-a publicat si un fel de monografie Brauner in care apar falsuri ridicole. Asa s-a intamplat si cu falsurile Brancusi. Altfel spus, desi institutia expertului exista, ea este inca impura; nu s-a ajuns inca la constituirea unor nuclee care sa elimine, in mod natural, impostura din aceasta zona. Masuri punitive nu se aplica, din pacate, pentru ca multe din institutiile responsabile de aceste aspecte sunt ele insele implicate in astfel de fenomene.
Pe de alta parte, sunt muzee din care s-au extras lucrarile originale si s-au inlocuit cu falsuri. Daca s-ar face o inventariere a depozitelor muzeelor, cred ca nu s-ar gasi muzeu in Romania care sa nu aiba probleme grave in depozitele lor. Ar putea face acest lucru Ministerul Culturii, dar nu stiu daca il intereseaza depozitele muzeelor pe care, in mare parte, le pastoreste, cel putin din punct de vedere al legislatiei pe care o gandeste si o promoveaza".

Declararea colectiilor, solutie pentru spalarea banilor

"Achizitia sau dobandirea unui obiect de arta nu este neaparat una care sa implice foarte multi bani", este de parere Pavel Susara. "Colectionarii schimba lucrari, recupereaza, cumpara de multe ori la preturi incredibil de mici, pentru ca investitia mare intr-un obiect de arta este investitia de inteligenta si de pricepere, nu investitia financiara. Cu bani putini, dar cu foarte multa inteligenta, cu mult gust si pricepere, poti, realmente, sa cumperi averi".
Care sunt punctele nevralgice in declararea unei colectii si ce implica acest lucru?
"Prin declararea unei colectii nu se obtine nici o informatie", raspunde interlocutorul nostru si asta pentru ca "dinamica pretului invalideaza orice tip de declaratie la interval de o luna sau chiar de o jumatate de an. E diferenta foarte mare intre pretul de achizitie al unei lucrari, intre pretul din momentul in care il stabilim si pretul real al unui obiect de arta. Indiferent care dintre valori ar lua in calcul, aceasta relativizeaza in aceeasi masura valoarea de ansamblu a unei declaratii de acest tip. Pe de alta parte, nici o declaratie de obiecte de arta nu este valida daca ea nu are o expertiza. Doar obiectul autentic are greutate intr-o asemenea declaratie. Or, autenticitatea lui trebuie stabilita".
In acelasi context, un alt aspect "paradoxal si ridicol" in ce priveste declararea colectiilor in cadrul larg al declaratiilor de avere mai adauga un capitol negativ spatiului public romanesc. "Declararea unei colectii da solutii pentru spalarea banilor negri", precizeaza expertul in arta. "Daca, de pilda, un demnitar declara, la numirea lui in functie, ca detine o colectie de o suta de tablouri, printre care Tonitza, Petrascu, Grigorescu, Luchian, la iesirea lui din functie chiar le va avea. Pentru ca nu se verifica obiectul ca atare, in urma declaratiei, ceea ce ii da posibilitatea sa declare lucruri pe care nu le are, dar pe care le va dobandi intre timp. Asadar, in cazul persoanelor cu demnitati publice, care fac declaratii de avere, acestea se pot face in absenta obiectelor, iar la finele mandatului aceste obiecte pot sa existe, fiindca pot fi cumparate pe parcurs, fara ca sumele investite in ele sa se regaseasca in zona ilicitului; dimpotriva, ele devin astfel licite prin faptul ca declaratia a anticipat existenta obiectului".
Nu mai incape indoiala ca "obligativitatea de a declara asemenea bunuri instiga la spalare de bani si chiar la solutii in acest sens".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe