Procesul lui Milosevici nu a fost in zadar

Slobodan Milosevici a tras pe sfoara justitia. Cel putin asta pare a fi concluzia la care au ajuns multi, dupa ce Milosevici a murit in inchisoarea de la Haga: faptul ca a reusit sa traga la infinit de proces, timp de patru ani, si ca, in cele din urma, a scapat fara vreo condamnare este considerat o dovada ca comunitatea internationala si-a irosit resursele prin aducerea in fata instantei a unor astfel de oameni pentru greselile lor.
Chiar si cei mai infocati partizani ai justitiei internationale recunosc faptul ca Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI) a avut o serie de deficiente. Mai mult, instantele create dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, precum cel de la Nurenberg, au fost tribunale in care invingatorii razboiului i-au judecat pe invinsi, iar cei pusi sub acuzare se aflau deja in custodie. In schimb, TPI nu a avut capacitatea proprie de a aresta suspectii. Tribunalul de la Haga a trebuit sa se bizuie pe persuasiunea unei cooperari cu altii - cooperare care si acum atarna de altii, in cazul arestarii a doi suspecti notorii din timpul razboiului din Bosnia, Radovan Karadzici si Ratko Mladici.
Pana in momentul in care Tony Blair si Robin Cook au devenit, primul - prim-ministru, cel de-al doilea ministru de Externe al Marii Britanii, in 1997, adica dupa patru ani de la crearea TPI, trupele NATO din Bosnia au esuat in tentativa de a aresta suspecti pusi sub acuzare, chiar daca i-au avut tot timpul sub nas. Pana in acest moment, desigur, 133 de suspecti din toate partile implicate in razboaiele din fosta Iugoslavie au comparut in fata tribunalului, sub acuzatia de crime de razboi, crime impotriva umanitatii si chiar genocid. Acestea sunt cazuri extrem de complexe, cel mai adesea implicand nu doar chestiuni ce tin de dreptul international, ci si audierea a sute de martori - in cele mai multe randuri oameni traumatizati de suferintele prin care au trecut - dispersati in zone diferite, fapt care necesita asigurarea unor traduceri simultane perfecte, dar si anumite strategii turbulente ale acuzatilor. Cu toate acestea, impotriva a 85 dintre acestia, procedurile juridice, inclusiv apelurile formulate, au fost finalizate.
In judecarea acestora, TPI a reprezentat un model al impartialitatii depline. Miile de probe stranse in dosarele acestor acuzati au facut ca toate crimele cumplite omise in razboaiele din fosta Iugoslavie sa fie comparate, data fiind amploarea documentelor adunate, cu cele savarsite de nazisti. Iar inevitabilele tentative ale unor demagogi de a mistifica istoria si faptele care au avut loc in fosta Iugoslavie in anii '90 vor fi ingreunate de existenta tuturor probelor stranse, inclusiv a faptelor produse in timpul procesului lui Milosevici.
Departe de a reprezenta un fiasco, TPI a inspirat in infiintarea unor alte instante similare, printre care cele din Rwanda, Sierra Leone, Cambodgia, si a Curtii Penale Internationale. De aceste instante nu au putut scapa nici macare sefii de stat.
Milosevici, fostul presedinte al Iugoslaviei, si ulterior al Serbiei, a murit in inchisoare. Biljana Plavsici, presedintele sarbilor bosniaci de dupa Karadzici, condamnata in februarie, si-a exprimat regretul pentru crimele pe care le-a comis, a pledat vinovata si a fost condamnata la inchisoare pe viata. Jean Kambanda, fost prim-ministru al Rwandei, a pledat vinovat pentru crime impotriva umanitatii si genocid si, de asemenea, va face inchisoare pe viata. Acum, un alt fost dictator, Saddam Hussein este judecat de catre o instanta nationala, in Irak. Persistand pe aceasta cale a justitiei internationale, vom continua sa avem nevoie de resurse substantiale. Dar, asa mari cum sunt, costurile sunt insignifiante in comparatie cu cheltuielile la care se ridica ajutoarele umanitare, interventiile militare internationale si asistenta de reconstructie.
Extrem de importanta este, bineinteles, necesitatea de a preveni suferintele cauzate de crimele care determina astfel de procese internationale, iar cand aceste crime nu pot fi impiedicate trebuie sa aducem o cat de minora consolare victimelor si familiilor lor, facand dreptate.
Desigur insa ca, de cele mai multe ori, procesele lente si extrem de complicate sunt frustrante pentru victime. Dar ar fi si mai rau daca cei responsabili pentru crime abominabile ar reusi sa scape, asa cum s-a intamplat, in numeroase cazuri, in trecut. Avand in vedere decesul lui Milosevici, Karadzici si Mladici ar trebui adusi in fata instantei TPI, pentru ca judecarea lor sa recompenseze munca de pana acum a tribunalului si pentru a demonstra victimelor decizia comunitatii internationale, de a nu permite ca suferintele indurate de acestea sa fie vreodata uitate. Misiunea TPI ramane valabila, dar si vitala mai mult ca niciodata, trebuind sa arate ca epoca impunitatii pentru unele dintre cele mai cumplite crime de razboi se apropie de final.
Aryeh Neier, presedintele Institutului pentru Societate Deschisa si unul dintre fondatorii Human Rights Watch, este autorul lucrarii recente intitulate Taking Liberties: Four Decades in the Struggle for Rights.
Copyright: Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: