Ambasadorul Federatiei Ruse in Republica Moldova, Nikolai Reabov, a acuzat, luni, intr-o conferinta de presa, ca situatia creata in jurul noului regim de frontiera dintre Ucraina si Republica Moldova este "o actiune politica bine orchestrata". Autori
Ambasadorul Federatiei Ruse in Republica Moldova, Nikolai Reabov, a acuzat, luni, intr-o conferinta de presa, ca situatia creata in jurul noului regim de frontiera dintre Ucraina si Republica Moldova este "o actiune politica bine orchestrata". Autoritatile de la Chisinau nu au reactionat insa la acuzele oficialului rus, care a avertizat ca va solicita anularea regimului vamal pentru Transnistria, informeaza BBC. In opinia lui Nikolai Reabov, scopul acestei actiuni este trecerea activitatii economice externe a regiunii nistrene sub controlul total al Chisinaului, subminarea bazei bugetului regiunii si, in consecinta, o explozie sociala, dupa care ar urma schimbarea actualei administratii de la Tiraspol cu una loiala Chisinaului. Din acest motiv, a subliniat Rabov, Moscova va propune suspendarea aplicarii noilor reguli vamale de import-export, elaborarea cu ajutorul mediatorilor, inclusiv al OSCE, a unui mecanism de care ar fi multumite ambele parti si care ar asigura o activitate normala a companiilor din Transnistria, elaborarea unui sistem de garantii in conformitate cu care partile n-ar fi expuse in continuare unor actiuni similare din partea oricui. La o zi de la comentariile oficialului rus, liderul transnistrean Igor Smirnov a solicitat presedintelui Vladimir Putin, ajutoare umanitare si "sporirea contingentului rus de mentinere a pacii" din regiune. Rusia s-a conformat primei cereri si a trimis ieri in regiunea transnistreana un convoi cu 200.000 de tone de ajutoare umanitare.
Rusia nu renunta la drepturile sale de "putere mondiala"
Pe de alta parte, Reabov a avertizat ca Rusia nu va renunta niciodata la ceea ce el a definit "drepturile sale legitime in calitate de putere mondiala". "Eu nu stiu ce interese are America, care a aflat doar ieri ce este Moldova, dupa ce a cautat-o indelung pe harta. Rusia are interesele sale legitime, necontestate de nimeni, in primul rand pe intreg spatiul ex-sovietic. Rusia are toate drepturile ca interesele ei sa fie respectate, luate in consideratie, iar atunci cand sunt ignorate sa-si apere aceste interese. Noi, in calitate de mare putere mondiala, nu intentionam sub nici o forma sa renuntam la aceste interese", a spus ambasadorul rus, citat de BBC.
Actuala criza a inceput la 3 martie, dupa ce Ucraina a decis sa nu mai permita marfurilor din Transnistria sa fie exportate pe teritoriul sau fara stampila vamala a Republicii Moldova. Tiraspolul a acuzat Ucraina si Moldova de blocada economica si a amenintat cu retragerea de la masa negocierilor privind solutionarea conflictului transnistrean.
Conform agentiei de presa Flux, liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, a adresat, ieri, de asemenea, presedintelui Ucrainei Viktor Iuscenko si presedintelui in exercitiu al OSCE Karel de Gucht scrisori in care le cere sa nu admita o catastrofa umanitara in Transnistria. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.