Irakul si falimentul neoconservatorilor

La trei ani dupa invazia americana, Irakul se afla in plin razboi civil. Asa sustine fostul premier Iyad Allawi. Un om care nu poate fi banuit de ostilitate impotriva Washingtonului, pentru simplul motiv ca numirea sa la conducerea Guvernului de la Bagdad, in vara lui 2004, a fost decisa la Casa Alba. Considerat de multi drept o marioneta a Administratiei Bush, Allawi contrazice acum, brutal, discursul oficial al protectorilor sai de peste Ocean. Un discurs care pare din ce in ce mai rupt de realitate. "Progresele din Irak sunt incurajatoare" - a declarat, duminica, presedintele SUA. La fel de optimist s-a aratat si vicepresedintele Dick Cheney, intr-o aparitie televizata la postul CBS: "Cred ca vom avea succes in Irak, dovezile in acest sens sunt coplesitoare".
Din nefericire, "dovezile" lui Cheney sunt la fel de inexistente ca si cele invocate, in urma cu trei ani, pentru justificarea ofensivei militare. Se inmultesc, insa, alarmant, probele ca Irakul se afla acum pe marginea prapastiei, la un pas de "drumul fara intoarcere". "In fiecare zi, intre 50 si 60 de oameni sunt ucisi, in medie, in intreaga tara, daca nu mai multi; daca asta nu e razboi civil, atunci Dumnezeu stie ce inseamna razboi civil" - a explicat, duminica, Allawi, intr-un interviu acordat BBC.
Dupa ce a devenit evident ca Saddam Hussein nu avea nici arme de distrugere in masa, nici legaturi cu Al Queda, Casa Alba si-a aparat decizia de a invada Irakul invocand "exportul de democratie". "Lumea a devenit un loc mai sigur" dupa rasturnarea dictatorului de la Bagdad - promitea presedintele SUA. O minciuna mult mai grava decat cele referitoare la armele neconventionale ale lui Saddam. Abia acum Irakul a devenit un butoi cu pulbere, un focar de violenta care ameninta sa contamineze intregul Orient mijlociu.
Marele pacat al Administratiei Bush nu este acela de a fi pornit un razboi sub pretexte false. Ci de a-l fi pornit fara sa-i inteleaga consecintele si fara sa se pregateasca pentru ele. Strategii de la Pentagon estimasera initial ca, pana in toamna lui 2003, vor putea retrage grosul trupelor din Irak. Acum este limpede ca cei peste 130.000 de militari americani stationati aici nu au multe sanse sa se intoarca prea curand acasa. "Vulturii" de la Washington au dat dovada de clarviziunea unor gaini bete in planurile lor post-conflict. Cum de s-au putut insela atat de tare?
Reputatul politolog american Francis Fukuyama explica, recent, intr-un articol publicat in "New York Times": "Suporterii razboiului pareau sa creada ca democratia este un fel de stare naturala la care societatile se intorc in mod automat odata ce presiunea unui regim coercitiv a fost inlaturata, si nu un proces indelungat de constructie institutionala si de reforma". Cu alte cuvinte, eliminarea tiranului ar fi suficienta pentru ca in locul unei dictaturi sa apara, spontan, un regim legitim si echitabil, capabil sa aduca securitate si prosperitate pentru toti cetatenii.
Fukuyama este de parere ca aceasta viziune nerealista este o consecinta a modului neasteptat in care s-a sfarsit Razboiul Rece. Dupa disparitia brusca a Uniunii Sovietice si a comunismului, neoconservatorii au tras concluzia ca "orice regim totalitar este gaunos si se va prabusi la cel mai mic impuls exterior". Si au asteptat ca miracolul sa se repete la fiecare "bobarnac" american. Indiferent de coordonatele geografice, culturale sau sociale ale zonelor vizate. Consecintele au fost catastrofale.
In Irak, dar si in Afganistan, americanii au esuat lamentabil la capitolul "nation building". S-au aratat eficienti doar la demolare. Au tras cu tunul, au aruncat bombe si au asteptat ca, din pamantul parjolit, sa infloreasca democratia. Acum par surprinsi ca, in locul ei, a rasarit doar haos, violenta, mizerie si coruptie. Reconstructia a ramas doar un pretext pentru sifonarea a miliarde de dolari in conturile unor companii private, cu pile la Washington. In Irak, infrastructura se afla intr-o stare mult mai jalnica decat pe timpul lui Saddam. Ba chiar mai rea decat era anul trecut pe vremea aceasta. Care sunt "progresele incurajatoare" de care vorbeste Presedintele Statelor Unite?
Dezastrul din Irak nu afecteaza doar credibilitatea Administratiei Bush. Prestigiul Americii a suferit o grea lovitura. Cea mai mare putere a lumii s-a dovedit incapabila sa gestioneze crizele pe care singura le-a provocat. Si mai grav, Irakul risca sa devina un exemplu pentru intreaga lume musulmana. Insa unul negativ. De natura sa-i descurajeze definitiv pe toti cei care sperau intr-o evolutie democratica a societatilor din Orientul Mijlociu.

---

Despre autor: