Constantin Ticu Dumitrescu ar putea renunta la presedintia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, suparat ca democratii au renuntat la nominalizarea lui Mircea Dinescu in cadrul CNSAS. Potrivit lui Ticu Dumitrescu, decizia democ
Constantin Ticu Dumitrescu ar putea renunta la presedintia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, suparat ca democratii au renuntat la nominalizarea lui Mircea Dinescu in cadrul CNSAS. Potrivit lui Ticu Dumitrescu, decizia democratilor de a renunta la Dinescu si preluarea acestuia de catre liberali conduce la ideea ca istoricul Stejarel Olaru nu isi va mai gasi loc in echipa Consiliului. Astfel, potrivit calculelor lui Ticu Dumitrescu, Dinescu ar fi trebuit nominalizat de catre PD, iar Stejarel Olaru de catre PNL. "Ca sa-l puna pe Mircea Dinescu, l-au scos pe Stajerel Olaru, iar din aceasta cauza eu o sa anunt miercuri ca s-ar putea sa nu mai candidez", ne-a declarat Ticu Dumitrescu. Potrivit acestuia, "este o mandrie sa ai posibilitatea de a-l propune pe Mircea Dinescu in Colegiul CNSAS". "Iar daca il inlocuiesti, macar sa o faci cu cineva care sa se apropie de calitatea domnului Dinescu", a adaugat Ticu Dumitrescu, facand referire la nominalizarea PD, Corneliu Turianu. Candidatul Guvernului pentru presedintia CNSAS ne-a mai spus ca, in conditiile in care legea nu-l investeste cu "puteri discretionare", fiind nevoie de aprobare si "pentru mutarea unui scaun" are nevoie de o echipa pe masura, cu acelasi tel ca si el. "Am nevoie de o echipa cu care sa pot lucra, pentru ca presedintele Colegiului nu are puteri discretionare si nu poate face nimic daca nu este sustinut de un vot al membrilor Colegiului", a spus Ticu Dumitrescu, adaugand ca ar fi fost firesc sa fie consultat in privinta echipei cu care va colabora. In aceeasi ordine de idei, Ticu Dumitrescu i-a rugat public pe democrati sa nominalizeze pentru CNSAS un om tanar, "nu unul de varsta mea", aluzie la Corneliu Turianu. "Il recomand cu caldura pe tanarul Stejarel Olaru, un nume care ar face cinste oricarei liste", a adaugat Dumitrescu. Initiatorul legii pentru deconspirarea arhivelor Securitatii a sustinut ca intre liberali si democrati a existat o intelegere privind nominalizarea lui Mircea Dinescu de catre liberali pentru Colegiul CNSAS. "Cred ca liberalii le vor multumi democratilor luni de zile pentru faptul ca le-au dat sansa de a-l propune ei", a mai spus Ticu Dumitrescu.
PD si PNL nu se inteleg
In tot acest timp, democratii si liberalii nu se inteleg pe marginea subiectului: al cui era de fapt Mircea Dinescu si cine ar fi trebuit sa-l nominalizeze. Democratii au anuntat ieri ca ii propun pe Corneliu Turianu si pe Dan Lazea pentru obtinerea unui mandat in CNSAS, precizand ca au renuntat la Mircea Dinescu pentru ca "oricum este propus de colegii liberali". In acelasi timp, Boc a admis ca vicepresedintele Romeo Raicu l-a sustinut, in cadrul sedintei BPN, pe Mircea Dinescu, dar pana la urma s-a decis prin vot ca propunerea sa fie Corneliu Turianu. In tot acest timp, liberalii au anuntat ieri ca sunt decisi sa il propuna pe Mircea Dinescu in cadrul CNSAS. Presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quitus, a precizat ieri, pentru Rompres, ca este "inexplicabil" de ce democratii nu mai vor sa-l sustina pe poet. La sfarsitul acestei saptamani, vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, declara ca Mircea Dinescu va fi nominalizat de PNL, in cazul in care PD nu il va propune pentru un nou mandat. Surse din PNL declarau, la acea data ca, in cazul in care PD nu-l va sustine pe Dinescu, liberalii il vor nominaliza ei, urmand sa renunte astfel la Stejarel Olaru.
Oprea: "Din demersurile Presedintiei castiga fostii securisti"
Consilierul premierului Calin Popescu Tariceanu pe probleme de securitate, Marius Oprea, a sustinut ieri ca nominalizarea unui jurist "despre care presa a scris ca se vinde ieftin" pentru Colegiul CNSAS (n.r.-Corneliu Turianu-propunere a PD) si a unui istoric "fara competente in domeniul arhivelor, dar doctor in obedienta" (n.r.-Dragos Petrescu-propunere a Presedintiei) demonstreaza ca "Ticu Dumitrescu va mai avea mult pana sa-si vada visul cu ochii". "Singurii castigati din demersurile Presedintei raman fostii securisti", a spus Oprea, sustinand ca insistenta cu care "presedintele vrea sa aiba controlul asupra CNSAS nu poate sa nu dea de gandit". "Aceasta, impreuna cu faptul ca Basescu nu are de gand sa condamne in termeni fermi regimul comunist. Cele doua elemente, la care se adauga refuzul de a intreprinde orice fel de schimbari in sensul unei reforme a serviciilor de informatii, arata ca presedintele Basescu este interesat sa pastreze status-quo-ul in relatia cu fosta securitate", ne-a mai spus Marius Oprea.
"Nu asta este istoria. Ce arhive?"
Referindu-se la propunerea Presedintiei pentru Colegiul CNSAS, Dragos Petrescu, Oprea ne-a spus ca, in prima zi cand a venit in calitate de director la Institutul Roman pentru Istorie Recenta, acesta le-a transmis subalternilor sai: "Gata cu securitatea de acum inainte. Nu asta este istoria. Ce arhive?". Oprea, care este cercetator la Istitutul Roman pentru Istorie Recenta, a sustinut ca propunerea Presedintiei pentru CNSAS "isi batea joc" de membrii Institutului care mergeau "sa-si piarda timpul prin arhive". "Era un tip de o obedienta rar intalnita, pe cat de servil cu sefii, pe atat de autoritar si de nedrept cu subalternii", a adaugat Oprea. Consilierul lui Tariceanu ne-a mai spus ca are informatii sigure potrivit carora Dragos Petrescu a fost prieten apropiat lui fiului lui Gheorghe Ardeleanu, colonelul care a condus Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista (USLA) a lui Nicolae Ceausescu si ca astfel se poate explica ascensiunea sa din pozitia de inginer "la o fabrica de becuri, in comertul exterior". "Ingrijorator este faptul ca nu are nici o expertiza in domeniul cercetarii de arhiva, iar el este numit intr-o functie in care baza este cercetarea de arhiva si securitatea de care ne-a cerut sa nu ne mai ocupam", a adaugat Marius Oprea.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.