Sublime si ridicole intamplari studentesti

"Ne aflam cu putin timp inaintea coborarii extraterestrilor printre noi. Ei ne vor salva, ei ne vor reinvata sa iubim": cu aceasta promisiune, tanarul prozator Lucian Dan Teodorovici, care are deja patru volume la activ, fara a socoti si povestirile on-line aparute la LiterNet, scoate, din nou, pe taraba romanul debutului sau de la Editura Outopos, din 1999. "Cu putin timp inaintea coborarii extraterestrilor printre noi" (Editura Polirom, 2005) poarta pe prima pagina mentiunea "Editia a II-a, revazuta si adaugita" si, asa cum avertizeaza in prefata Daniel Cristea-Enache, adaugirile par a fi destul de consistente.
Lucian Dan Teodorovici este redactor-sef al Filialei din Iasi a Editurii Polirom, a lucrat ca ziarist la "Timpul", "Monitorul" si "Obiectiv" si face pate din colectivul de redactie al saptamanalului "Suplimentul de cultura". S-a remarcat, ca prozator, prin stilul sau direct si simplu, prin aplecarea spre cotidianul sordid, insa nu mizerabilist, al Romaniei in eterna tranzitie, prin stapanirea povestirii pe distante scurte si a notatiei realiste, in general la persoana a treia. Romanul reeditat recent arata insa ca Teodorovici s-a simtit, inca de la primele incercari, foarte bine in pielea naratorului la persoana intai si ca nu s-a temut de amestecul cu marea masa a prozatorilor tineri care calca pana la fund pedala autofictiunii.
Totusi, spre deosebire de acestia, Teodorovici se detaseaza ironic de modelele si de subiectele literare ale zilei si se refugiaza intr-o formula minimalista, pe care incearca s-o slefuiasca la maxim. Sensul reeditarii sta tocmai in tonifierea mijloacelor narative si in adaugarea unui nou etaj, metaliterar, la povestea existenta. Daca prima varianta insira, intr-o forma antrenanta, o istorioara hazlie cu un student boem traumatizat de familie, iubita, examene, prieteni si destin, reeditarea adauga dimensiuni noi, trimitand la interpretari mai subtile. Scriitorul iesean, care a demonstrat deja ca stie sa inchege, cu umor si savoare, o proza de mari dimensiuni, arata acum, cu retetele si trucurile la vedere, cum se face acest lucru, oglindind formulele colegilor sai de generatie.
Personajul fara nume al cartii, care seamana cu altele, tot fara nume, ale povestirilor lui Teodorovici, e un teribilist capabil de orice pentru a atrage atentia celorlalti. "Esti nebun, omule, prin tot ceea ce faci" e caracterizarea care il incanta cel mai tare. Se imbata, sparge vitrine, se rade in cap si se tatueaza, cade lat si a doua zi o ia de la capat. Si nici nu-i de mirare: in viata lui exista o hipioata sadica si nefericita care ii da mereu papucii, un prieten bondoc si pistruiat care ii da intruna cu expresii in engleza, o bunica si o mama habotnice, care ii dau sfaturi grijulii si dureri de cap, si o nasa initiata intr-un soi de religie "new age", care ii da asigurari ca extraterestrii exista si ca vor veni sa indrepte lucrurile in lume. Lucrurile merg din rau in mai rau, sesiunea se duce de rapa, hipioata il paraseste definitiv, dupa ce il umileste drastic, prietenul moare si viata e din ce in ce mai rea: "Sunt zile dintr-astea cand te duci la fund, te scufunzi adanc, in neputinta ta, in rahat, in dracu' stie ce, te scufunzi adanc si nu poti face nimic ca sa opresti scufundarea asta".
La a doua editie, aflam cateva lucruri noi despre motivele care genereaza, in existenta personajului, o astfel de situatie si vedem un pic mai mult prin coaja miscarilor sale interioare. In general, e vorba despre detalii (mama si bunica il pedepseau, in copilarie, batandu-l cu crengi de brad, ceea ce ar putea justifica masochismul de mai tarziu) si nu despre noutati revelatoare, care sa deturneze directia cartii. Ceea ce e, insa, nou si fascinant in aceasta rescriere este schimbarea perspectivei de ansamblu. Eroul tinde spre un soi de Holden Caulfield autohton, care isi pastreaza, in spatele gesturilor teribiliste si al esecurilor penibile, inocenta din copilarie. Imaginea oamenilor care sunt, asemenea unor pui de gaina, jucariile unui gigantic copil extraterestru, devine un fel de laitmotiv al cartii: "si-mi inchipuiam ca, asemenea puilor, care nu ma vedeau, sunt si eu varat in lumea mea de carton, ca vreun copil de extraterestru urias sta si ma priveste ca prostul, cu ochii bolditi, fiindu-i interzis un singur lucru - sa puna mana". Fiecare actiune, oricat de aberanta ar parea, este perfect justificata de o logica interna, de multe ori accesibila, in detaliu, cititorului, iar granita dintre exhibitionism si nebunie se contureaza, chiar si in timpul celor mai crunte betii, cu claritate in mintea personajului.
Talentul lui Teodorovici este acela de a-si construi povestirea din locuri comune (iubiri nefericite, banalitati despre Dumnezeu, glume si intamplari studentesti, batutul campilor pe marginea urateniei lumii), fara a se praji cu firele de inalta tensiune ale ridicolului. Doar intr-un loc sau doua se intampla sa se strecoare niste poante nefericite, care nu strica insa placerea lecturii si impresia de ansamblu. In spatele inocentei personajului se ascund inteligenta si bunul-simt al autorului, care dovedeste, din nou, ca dispune de un remarcabil instinct literar.

---

Despre autor: