La Novi Sad, biletele sunt mai scumpe si spectatorii, mai multi

Am ajuns la Novi Sad la invitatia, adresata directorului Teatrului National din Craiova, de a participa la o saptamana de "familiarizare" cu activitatea Teatrului National din oras, care organiza, pentru a se face cunoscut oamenilor de teatru straini, un "European Showcase" (unde au venit, intr-un final, cativa romani, un ungur, si el vorbitor de romana, o croata si-o slovaca de origine sarba). Si-am descoperit, de luni pana sambata, ca orice casa, chiar si cea a teatrului, seamana cu oamenii care-o locuiesc.
Aleksandr Milosavljevic a lucrat mult timp la Belgrad, ca ziarist si critic de teatru; o vreme a fost angajat la radio si a condus o revista de artele spectacolului numita "Ludus". A parasit capitala Serbiei pentru mai nordicul Novi Sad, la propunerea managerului Teatrului National Sarb de a deveni directorul artistic al institutiei. Cum e usor de ghicit (si cum se intampla intotdeauna in astfel de situatii), a facut-o pentru ca "putea astfel sa faca mai mult".
Srpska Narodno Pozoriste e unul din locurile importante de intalnire pentru comunitatea Novi Sad-ului, printre altele (si) fiindca aceasta cladire e deschisa publicului de dimineata pana noaptea, fiindca e un spatiu primitor, unde se poate "socializa" si in alte contexte decat cel al spectacolului (de teatru, opera, balet sau dans contemporan). Oamenii, spune Milosavljevic, sunt foarte deschisi la tot soiul de activitati colaterale ale teatrului, unele, cum sunt workshop-urile, cu subtile intentii educative. De cativa ani, unul din proiectele puse pe roate aici - numit "Project Three" - e dedicat dezvoltarii dramaturgiei noi; piesele scrise intr-un sistem de semi-comisionare s-au montat deja in sala studio a teatrului, iar una dintre autoare (Jelena Georgevic) lucreaza cu actorii la un alt spectacol. (Sarbii, care, pe modelul slav al Rusiei, Ucrainei sau Bulgariei, au o facultate cu profil de dramaturgie si scenaristica, care-a nascut-o, de pilda, pe Biljiana Srbljanovic, au un program foarte bine pus la punct de promovare si dezvoltare a textului de teatru nou - Nada Project, un fel de dramAcum local, gazduit insa de Teatrul National din Belgrad.)
Strategia repertoriala a Nationalului din Novi Sad e, cel putin din perspectiva directorului lui artistic, simpla pana la banalitate: "something new" (o piesa din dramaturgia noua autohtona), "something old" (un clasic sarb), "something blue" (un clasic al dramaturgiei universale), "something borrowed" (un text nou in traducere). Pentru ca teatrul vecinilor nostri e mai putin lovit de magia autoritatii regizorale, alegerea textelor care urmeaza a fi puse in scena se face in functie de necesitatile repertoriului, la negociere cu artistii.
La Novi Sad, spectatorii platesc pentru un bilet mai mult decat la majoritatea teatrelor din Romania (mai putin, totusi, ca la "Chicago" sau alte mari succese ale TNB-ului), echivalentul in dinari a cinci euro sau in jur de 200.000 de lei vechi, cu tarif redus pentru elevi, studenti si pensionari. Iar salile sunt pline (macar la 70% din capacitate) la toate reprezentatiile (evident, exista contracte ale teatrului cu scoli si licee, care organizeaza "vizionari" in grup; un astfel de grup, cu liceeni, era in sala la "Romeo si Julieta" vazuta de noi la Novi Sad - una peste alta, s-au dovedit mult mai civilizati si interesati decat confratii lor de la Craiova, veniti sa vada tot un "Romeo...", caci sarbii chiar stiau la ce-au venit, adica la teatru).
Care sunt totusi problemele unei "uzine" institutionale, cu o suprafata imensa de intretinut si o armata de angajati? Din nou, Aleksandr Milosavljevic: "Banii. Din incasari ne platim o parte din angajati si ne permitem sa aducem invitati din strainatate, pentru restul depindem de guvernul federal si de cel regional, al Voivodinei, care ne retine o parte din subventia de la Belgrad. Costa enorm sa intretii cladirea - acum trebuie sa punem termopane -, si trebuie sa ne zbatem mult ca sa obtinem bani pentru participarile la festivaluri internationale. Pe urma, cadrul legislativ: firmele care dau sponsorizari ajung sa fie impozitate de doua ori, deci n-au nici un motiv s-o faca. De-abia am reusit sa-i convingem pe unii sa ne scoata biletele sau sa ne faca afisele" (suna cunoscut, nu-i asa?). S-ar putea sa fie vorba de o reticenta in fata unui strain, dar niciodata (nici cand a fost intrebat) criticul Milosavljevic nu s-a plans de lipsa de imaginatie creatoare a artistilor din Serbia.
Teatrul National din Novi Sad e pe cale sa devina membru al Conventiei Teatrale Europene (o versiune alternativa a Uniunii Teatrelor din Europa, din care, din Romania, face parte Nationalul din Craiova). Nu c-ar avea prea multe de invatat de la vecinii din UE, e deja un teatru (foarte) european. Intre timp, Muntenegrul e la un pas de a lasa Serbia fara ultima iesire la mare, iar iminenta independenta a Kosovo-ului va lasa resursele miniere (inclusiv de metale rare) dimprejurul Pristinei pe mana corporatiilor multinationale. Sarbii fac teatru despre pamantul care fuge de sub picioarele unei tari candva puternice si ne intreaba pe noi ce se mai intampla in dramaturgia romaneasca. Ce sa le raspunzi? Ca mai nimic? Ei nu stiu mare lucru despre noi, noi habar n-avem ce se petrece la ei.

---

Despre autor: