"Manuscriptum" implineste 35 de ani

La orele 14.00, in Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane (MNLR), va fi aniversata astazi (15 martie) implinirea a 35 de ani de aparitie a revistei "Manuscriptum". Au fost invitati sa participe la eveniment membri mai vechi si mai noi ai redactiei, colaboratori, iubitori ai revistei conduse in ultimii ani de directorul actual al MNLR, Alexandru Condeescu. Cu aceasta ocazie, va fi lansat un nou numar al revistei (1-4/ 2005) si va fi vernisata o expozitie cu imagini si documente din arhiva MNLR si din portofoliul "Manuscriptum". Vor vorbi: Fanus Bailesteanu, Ruxandra Mihaila, Paul Cornea, Manuela Tanasescu, Nicolae Florescu si Romulus Vulpescu. In continuare, despre traditia si despre problemele de azi ale revistei "Manuscriptum" - intr-un dialog cu Ofelia Cretia, redactor responsabil al acestui nou numar. (D.C.)
Ofelia Cretia, zilele acestea, Muzeul National al Literaturii Romane a editat inca un numar de exceptie al revistei "Manuscriptum". Te rog sa schitezi un "portret" si un istoric al ei, cu toate avatarurile si truda unui drum de 35 de ani.
Revista "Manuscriptum" este o "carte" inedita prin continut si expresie. Conceputa dupa ideea lui Dumitru Panaitescu-Perpessicius, marele editor eminescian, in 1970, revista era gandita sa valorizeze patrimoniul literar national. Profilul revistei a fost decis de la inceput: publicarea de inedite postume, texte care nu au mai vazut niciodata lumina tiparului, fragmente de opere, bruioane de creatie, jurnale, corespondenta, acte biografice, "exercitii si moloz" (cum spunea Perpessicius), fotografii necunoscute. Colectivul redactional restrans de atunci, 5-6 membri, care functionau ca muzeografi la MNLR, avea de cercetat arhive nationale si personale, biblioteci si fonduri nationale.
"Manuscriptum" a devenit in timp pastratorul unei impresionante arhive scriitoricesti: aceea necunoscuta pana la moartea autorilor.
Destinul postum al arhivei unui scriitor este adesea bizar. El depinde uneori de "vointa scriitorului" (opera lui Kafka ar fi trebuit arsa daca legatarii testamentari ar fi dat curs dorintei acestuia) sau de ciudateniile mostenitorilor care sacralizeaza manuscrisele in dorinta unei valorificari financiare considerabile sau, mai rau, le uita intr-un cotlon de biblioteca (opera lui Aristotel a fost gasita intr-o pivnita din Asia Mica). Exista uneori scrupule de autor care amana publicarea din dorinta unei perfectionari perpetue. In caietele-manuscris ale lui Eminescu se afla 80 la suta din opera lui, stiut fiind ca in timpul vietii n-a publicat decat 60 de poezii.
As vrea sa vorbesti despre redactorii care s-au dedicat acestor minutioase si impresionante recuperari.
Echipa redactionala de la inceputuri a fost formata din buni filologi, cunoscatori de istorie literara: Alexandru Oprea, Romulus Vulpescu, Nicolae Florescu, Serban Cioculescu, Diana Cristea, Manuela Tanasescu, Ruxandra Mihaila, Fanus Bailesteanu, iar mai tarziu Petru Cretia si Alexandru Condeescu.
Au colaborat la "Manuscriptum" nume prestigioase ale vietii culturale romanesti, prezentand textele inedite ca acte literare complexe, cu o intelegere in adancime a fenomenului literar, inclusiv a biografiei scriitorilor, dincolo de curiozitatea imediata a ineditului.
Ce inseamna dupa 35 de ani in cultura romana revista "Manuscriptum"?
La 35 de ani de aparitie, "Manuscriptum" se constituie in sine intr-o arhiva nationala, intr-un patrimoniu cultural inedit: un raft de biblioteca, un sir de volume bogate in "noutati" istoriografice.
Trebuie sa amintesc aici ca noul numar al revistei a fost coordonat de tine. Un numar dens, o tinuta impresionanta, o mare bogatie de informatie. Cum ganditi voi, cei care o tineti in viata, viitorul revistei "Manuscriptum"?
Dorinta noastra, a celor care am ramas pe baricade, este sa pastram atat traditia revistei, cat si nivelul cultural inalt, tinuta si chiar aspectul grafic. Graficianul Victor Masek a conceput acum 35 de ani aceasta imagine a revistei si este o bucurie pentru noi ca am reusit sa pastram acest "brand". Cea mai recenta aparitie, volumul care acopera perioada 2004-2005, in peste 400 de pagini si alte cateva sute de imagini, este un numar complex. Contine o ampla sectiune de "arhiva contemporana": Nichita Stanescu, Ioan Flora, Laurentiu Ulici, Virgil Mazilescu, Mircea Scarlat, Marius Robescu, alaturi de un foarte interesant grupaj de scrisori apartinand lui Lucian Blaga; un opus consistent Dumitru Cristian Amzar, alaturi de Martha Bibescu, Mircea Eliade, Constantin Noica. Am pastrat cu sfintenie structura si rubricile traditionale ale revistei si am introdus altele noi, cum ar fi "Zodia poeziei", "Zodia prozei", "In gradina lui Polemos". Pe langa colaboratorii vechi ai revistei, am apelat la scriitori contemporani: Ion Muresan, Nicolae Prelipceanu, Ioan Grosan, Andrei Oisteanu, Paul Vinicius, Radu Cosasu, Daniela Crasnaru, Iolanda Malamen, Gheorghe Craciun, foarte apropiati fenomenului literar actual, carora le-am incredintat materialele inedite apartinand celor care le-au fost prieteni. Prezentarile acestea sunt coplesite de o inerenta unda de tristete. Rubrica "File de album", cuprinzand desene inedite ale graficianului Vasile Kazar, reproduse excelent, se constituie intr-un veritabil mic album de arta.
Ce statut financiar are "Manuscriptum" intr-o piata culturala atat de nesigura?
Din pacate, trebuie sa spun ca revista "Manuscriptum" are un statut editorial si financiar incert. Dupa "dizolvarea" redactiei, in urma cu un deceniu, cand toate revistele literare au supravietuit prin varii mijloace sau au pierit mistuite de politica financiara de tranzitie, "Manuscriptum", din revista a Ministerului Culturii, a continuat sa apara prin bunavointa editorului neoficial, Muzeul Literaturii Romane, si prin munca voluntara a catorva muzeografi, subventiile ministeriale fiind sporadice si inconsistente.
Ce se intampla cu ofertele de manuscrise inedite?
Nu se ofera nici o suma pentru achizitionarea lor, nici pentru plata colaboratorilor, spre a nu mai vorbi de salariile redactorilor, care fac o intensa munca de cercetare, stabilesc relatia cu colaboratorii, procura manuscrise si iconografie, fac tehnoredactare si corectura. Aceste revelatii arhivistice si, de ce nu, comori de patrimoniu ar ramane pe veci uitate daca noi nu am contribui la "intrarea lor in durata culturii".
Din pacate, inca se crede ca a produce cultura este un lucru care nu trebuie remunerat, un risc pe care trebuie sa si-l asume el, producatorul de cultura...

---

Despre autor: