Milosevici, o moarte oportuna

Toata lumea pare sa regrete moartea lui Slobodan Milosevici. Desigur, din motive diferite. Sustinatorii sai deplang disparitia unui erou patriot. Cei care i se considera victime spun ca ar fi preferat ca "Macelarul din Balcani" sa traiasca, pentru a-si primi condamnarea. Istoricii se simt frustrati de faptul ca, odata cu Milosevici, a disparut o sursa pretioasa de informatii.
Si totusi, multi au rasuflat, probabil, usurati la auzul vestii ca fostul presedinte al Serbiei (si ulterior al Iugoslaviei) a incetat din viata. Ce ocazie nesperata de a inchide rapid si fara zarva un dosar controversat! De a lasa sa se astearna uitarea peste evenimente pe cat de tragice, pe atat de putin explicate. Sau, de multe ori, explicate gresit, tendentios, manipulator. Milosevici a murit si multe intrebari vor ramane fara raspuns. Sau - chiar mai bine - multe intrebari incomode nu vor mai fi puse deloc. Cu putin "noroc", in memoria colectiva vor ramane intiparite pentru totdeauna cliseele deceniului trecut, schemele simpliste in care vinovatia cade exclusiv asupra sarbilor, satanizati pana la grotesc, in timp ce crimele celorlalti (croati, musulmani bosniaci si kosovari) sunt trecute sub tacere. Si, odata cu ele, vor ramane ingropate si "contributiile externe" la razboaiele civile din Balcani. Fiindca, in spatele dezmembrarii Iugoslaviei s-au aflat puternice presiuni internationale.
Slobodan Milosevici a avut, cu siguranta, multe pacate - inclusiv o sotie "sinistra" de tip Elena Ceausescu. Totusi, nu i se pot pune in carca toate atrocitatile petrecute in anii '90, in Balcani. A gresit, poate, atunci cand a incercat sa se opuna faramitarii statului federal. Nu si-a imaginat, probabil, cu cel fel de forte se confrunta. Nu stia ca hartile fusesera deja redesenate. Occidentul nu mai dorea o Iugoslavie mare, desi - timp de jumatate de secol - aici se aflase bastionul disidentei anti-sovietice din lagarul socialist. In timpul razboiului rece, Belgradul fusese mai aproape de Vest, decat de Moscova. Si nu doar politic, ci si economic si spiritual. Nimic din toate acestea nu a contat, insa, atunci cand prabusirea URSS a dat startul reimpartirii zonelor de influenta. Un precedent la care ar trebui sa mediteze cei care bat campii cu privire la "recunostinta" marilor puteri.
Unii spun ca ce li s-a intamplat sarbilor a fost si un fel de lectie la adresa popoarelor mici, care indraznesc sa "iasa din rand" si sa se puna contra Noii Ordini Mondiale. Altii zic ca asemenea teorii "conspirationiste" nu au nici un fundament; ca sarbilor le place sa se victimizeze. Li se reproseaza "suspiciunile" la adresa Occidentului. Si, ma rog, nu au toate motivele sa fie suspiciosi? Ce a mai ramas astazi din tara lor, care - in urma cu doar 20 de ani - era cea mai prospera din Europa rasariteana? In 1995, la Dayton, au acceptat sa renunte - de dragul pacii - la vaste teritorii din Bosnia-Hertzegovina, cu populatie majoritar sarbeasca. De mila acestor sute de mii de refugiati nu s-a emotionat nimeni. Dupa cum nimeni nu s-a indignat in fata "epurarii etnice" care s-a derulat pe tacute, timp de decenii, in provincia Kosovo, transformandu-i pe musulmanii albanezi, din minoritari, in majoritari.
Si acum, multi comentatori califica drept nationalist si primejdios discursul care l-a propulsat pe Milosevici in prim-planul vietii politice. Se intampla in aprilie 1987, la Pristina. Inconjurat de sarbi care se plangeau ca sunt umiliti, persecutati, terorizati in propria lor tara, Milosevici - pe atunci numarul doi in Partidul Comunist din Serbia - a promis: "Nimeni nu va mai indrazni sa va bata!" Ce ar fi trebuit sa spuna? "Va rog, plecati repede, abandonati-va casele si agoniseala, nu comentati, nu ripostati, nu care cumva sa-i suparati pe albanezi"? Asta i s-a cerut, de fapt, in 1999. In timpul negocierilor de la Paris, Serbiei i s-a impus sa accepte "independenta" provinciei Kosovo. Belgradul nu a fost de acord si au inceput bombardamentele NATO. Vezi Doamne, din motive umanitare!
In timpul campaniei, americanii si aliatii lor nu au mai pomenit nimic de independenta. S-au declarat interesati doar de respectarea drepturilor omului. Sarbii erau maniacii criminali, iar albanezii din UCK niste victime inocente. O pozitie cam greu de aparat acum, cand legaturile acestei organizatii cu Al-Queda au iesit de mult la iveala. Avea, deci, dreptate Milosevici cand denunta aceasta formatiune drept terorista? De ce raspunsul Belgradului a fost considerat "genocid", iar ce fac acum americanii in Irak sau Afganistan este o corecta campanie anti-tero? Macar sarbii erau la ei in tara.
Se asteapta ca, pana la sfarsitul acestui an, Kosovo sa isi proclame independenta. "Epurarea etnica" s-a incheiat cu succes: sarbii au fost alungati din provincia lor istorica. Serbia toata este o ruina. Promisiunile vizand reconstructia - lansate de SUA si de Uniunea Europeana in timpul campaniei NATO - au ramas vorbe goale. Desi regimul politic de la Belgrad a fost schimbat si Milosevici a fost predat Tribunalului de la Haga. Sunt, oare, suspiciunile sarbilor lipsite de fundament?

---

Despre autor: