Greselile tineretii, in comunism si dupa

Avem asa: una bucata Fritz Kater, dramaturg german schizofrenic (semneaza cu pseudonim si neaga c-ar fi el insusi, adica regizorul Armin Petras), cu una bucata piesa de teatru, elementul doi din "trilogia RDG-ului", despre comunism si dupa, sapte bucati actori buni "made in" teatrul din Sibiu, una bucata scenograf de calitatea intai, una bucata coregraf genial si alta una bucata regizor tanar, premiat acum un an pentru debut. Stai, te uiti si te intrebi: ce n-a mers, in aceasta minunata combinatie, de "Vremea dragostei, vremea mortii" de multe lucruri, dar nu tocmai un spectacol de teatru?!
Una peste alta, daca citesti caietul-program (sau/ si, eventual, textul lui Kater), afli ca ai de-a face cu dragostea unor adolescenti sub dictatura RDG-ista, prelungita haotic intr-o tinerete bulversata de caderea Zidului (cel al Berlinului, bineinteles), ca piesa - si spectacolul - are trei parti: "Tineretul unit/ Cor", "An old movie/ Gasca" si "O dragoste/ Doi oameni", si ca, in general, e vorba despre supravietuirea normalitatii, a vietii banale asa cum ar trebui ea sa fie, in substraturile unei societati sarite de pe fix. Am mai dat noi peste unele dintr-astea, de pilda in amintirile crosetate in volumele lui Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir si cam peste tot in "produsele" "Ostalgiei" germane (de la "Aleea Soarelui" la "Good Bye, Lenin", sau invers). Si e minunat ca Radu Alexandru Nica (regizorul) isi afirma polemic (in acelasi caiet-program) intentia de a apuca monstrul comunismului de alta coada, nici eroica, nici tragica, vorbind despre frumusetile de zi cu zi ale timpului care, doar intamplator, e unul al dictaturii. Suna minunat, e probabil unghiul cel mai "luminos" artistic din care te poti uita la deceniile sase-noua, numai ca, cel putin la Fritz Kater, "vremea dragostei" isi are drept canava "vremea mortii", iar vremea asta pur si simplu in spectacolul lui Nica nu exista. N-au nici o treaba nici Rammstein, nici Gotan Project, nici Bob Dylan cu anii '80, nici in RDG si inca si mai putin in Romania, iar niste uniforme de pionieri n-ajung ca sa nasti o epoca.
Prima scena, care precede Corul, - si-n care il poti recunoaste pe Andu Dumitrescu in toata splendoarea lui scenografica - e singura cu trimitere la comunism si e atat de puternica (montaj de imagini de arhiva, cu Ceausescu, Gorbaciov, soimii patriei si harnice uzine), incat pseudo-compozitia de pseudo-brigada care-i urmeaza, fara ritm, substanta sau "antren" narativ (caci prin asta supravietuiau ele, brigazile, care nu erau doar niste adunari de oameni vorbind in cor despre ce li se petrece), e un abis emotional in care te scufunzi fara sansa redemptiunii. Pentru ca in partea a doua, cea mai coerenta narativ din text, firul povestii se pierde pe drumul lui cine ce face, unde, cand si de ce (ma rog, fac Ralf si Peter, familia lor - mama si unchiul Breuer, cu care mama se marita dupa ce tata fuge in Vest si unchiul iese din inchisoare - si colegii lor de scoala, plus diriginta Jolanta, in Germania de Est, la sfarsitul anilor '80); ca exista ceva, dincolo de vanzolelile liceene, care anima timorarea parintilor, ca excesele varstei aveau alt chip, alta greutate si alt algoritm de agregare (cum era sa furi, in 1980, cand toti fumau Snagov sau BT, o tigara Kent de la tata, cum e azi?), ca timpurile si morala erau, pur si simplu pentru ca lumea e supusa schimbarii, altele, n-o sa aflati din "Vremea dragostei, vremea mortii".
Pe alocuri, ar fi putut fi si teatru in acest spectacol, dac-ar fi fost si ceva memorie - la urma urmei, are cele mai bune actrite si aproape cei mai buni actori de la Sibiu (daca n-ar avea Bogdan Saratean o lene atat de magnifica...); are si un excelent moment de dans contemporan (Florin Fieroiu chiar e un artist rafinat), agrementat insa cu intentii teatrale si mult text, pana la cacofonie scenica. Din pacate, in sine "Vremea dragostei..." e o montare surprinzator de dezamagitoare in potentialul ei nesatisfacut si nimic din bunavointa sau talentul creatorilor ei nu poate face ca un spectacol despre nimic sa devina ceva.
Teatrul National "Radu Stanca", Sibiu * "Vremea dragostei, vremea mortii" de Fritz Kater * Traducere de Alexandru Mihaescu, adaptare de Radu Alexandru Nica * Regia: Radu Alexandru Nica * Scenografia, light-design-ul, conceptia si realizarea multimedia: Andu Dumitrescu * Coregrafia: Florin Fieroiu * Cu: Ofelia Popii, Florentina Tilea, Diana Fufezan, Bogdan Saratean, Catalin Patru, Florin Cosulet, Horia Nicoara

---

Despre autor: