"A fi" - intre intamplare si destin

Intalnirea cu Marin Sorescu este asemeni unei initieri in catarea esentelor, descoperite cu geniu si redate cu inteligenta specifica lui homo ludens, in sensul consacrat de Huizinga. O astfel de (re)intalnire este prilejuita de aparitia volumelor IV-V din publicistica poetului in colectia Opere Fundamentale, publicate de Academia Romana, Editura Fundatiei Nationale pentru stiinta si Arta si Editura Univers Enciclopedic, colectie initiata si coordonata de Eugen Simion. Ingrijite, ca si precedentele, de Mihaela Constantinescu-Podarcea, cele doua volume cuprind eseuri, cronici literare si dramatice, studii de istorie literara, jurnale de calatorie si convorbiri cu scriitori contemporani. In aproape trei mii de pagini in care ne reintalnim cu Sorescu poetul-pubicist la redactiile "Vietii studentesti", "Luceafarul", "Literatorul" si "Ramuri", la care a fost redactor-sef. Cele mai multe dintre texte au aparut, inca in timpul vietii poetului, in volumele "Teoria sferelor de influenta", "Insomnii", "Starea de destin", "Usor cu pianul pe scari", "Tratat de inspiratie". Altele, au fost publicate postum in doua volume proiectate de poet: "Biblioteca de poezie romaneasca" si "Jurnal. Romanul calatoriilor", dupa cum "Cronici literare" si "Cronici dramatice" au reaparut din grija lui George Sorescu. La toate, se adauga articolele si eseurile care au fost recuperate din paginile revistelor culturale. Fie si simpla enumerare a titlurilor configureaza aria cutreierarilor ideatice ale poetului, caracterizata de Eugen Simion: "Complexa, sarcastica, lirica din loc in loc, tagaduitoare in limite admise, de o mare putere literara, eseistica lui Marin Sorescu este, in fond, exceptionala." Inzestrat cu harul esentei, el cauta, pentru a-l parafraza, mai binele si mai raul dincolo de bine si de rau, il intuieste si-l trimite in zborul cate unei metafore ivita pe neasteptate dintr-o analiza sau o descriere ca un crampei de lumina dintr-o generoasa risipire printre paradoxuri si parabole. Poate pentru ca intelegea scrisul "ca o stare de neliniste", in asteptarea cuiva sau a ceva..., un fel de purgatoriu.
Marturisea cum ca "desele schimbari de gen literar sunt incercari de a ma lasa de literatura." Dar cum sa te lasi de propriul destin? "Ma debarasez de pozele literaturii si incerc sa fiu cat mai aproape de esenta ei, care inseamna asumarea existentei, cu durerea nesofisticata si bucuria nedivizata". De aceea nimic din ce este sau poate fi literatura nu i-a ramas strain si nici nu avea cum; de aceea, publicistica sa este, cum s-a scris, o meta-critica; de aceea in ea aflam o "stare" in care ne regasim ca intr-o doara si nu ne mira preferinta marturisita pentru Hegel. Isi definea odata stilul ca "facut din alternari ale starilor de luciditate si de uimire in fata lumii" si asa a izbutit sa descopere si sa iscodeasca talcuri la rascrucea cate unor clipe ce izgonesc zadarnicia, conjugand neostoit verbul "a fi" intre intamplare si destin.

---

Despre autor: