Putem miza pe Ucraina?

Desi secretarul general al Consiliului Uniunii Europene, Javier Solana, si presedintele in exercitiu al OSCE, Karel de Gucht, si-au amanat practic concomitent vizitele pe care urmau sa le intreprinda in Ucraina si Republica Moldova, se pare ca Occidentul n-a stat cu mainile in san in Transnistria. Dupa toate probabilitatile, criticile aduse Kievului de UE si SUA pentru faptul ca nu-si onoreaza angajamentele asumate de a impiedica tranzitul de produse transnistrene, pana la urma, au fost secundate si de presiuni politice consistente. Si acest fapt a produs, in sfarsit, rezultate.
In ciuda faptului ca anterior se sucise, refuzand practic sa combata cot la cot cu Republica Moldova contrabanda din regiunea separatista, Ucraina s-a pus, totusi, in miscare. La 3 martie, a sistat trecerea tuturor marfurilor care nu au autorizatia Chisinaului. Iar efectul nu s-a lasat asteptat.
Actiunile Kievului au provocat un adevarat soc la Tiraspol. Regimul secesionist si-a iesit din tatani, cu toate ca pana mai ieri a laudat constant si cu mult patos Ucraina pentru intelegerea de care da dovada. Restrictiile impuse de autoritatile vamale ale Kievului sunt astazi catalogate in stanga Nistrului ca fiind o blocada economica totala. Si-a iesit din balamale si Rusia care imediat le-a sarit in ajutor separatistilor, condamnand in termeni duri Ucraina.
Pana aici toate bune si frumoase. Dar ce va urma de acum incolo? Putem miza pe Ucraina? Va avea Kievul vointa politica sa o tina asa? Nimeni nu poate baga acum mana in foc pentru Iuscenko si pestrita sa echipa. Anturajul sau e mult prea eterogen ca sa fie previzibil. Doua lucruri sunt, totusi, sigure. In primul rand, este limpede ca SUA si UE tin cu dintii sa determine Kievul sa sprijine Chisinaul in efortul sau de a institui un control riguros asupra frontierei moldo-ucrainene. In al doilea rand, guvernarea Iuscenko poate sa neglijeze interesele noastre, dar nu si pe cele ale Occidentului. Iata de ce, cu toate ca adesea ezita, stand pe doua scaune, Kievul, cred eu, va cauta sa nu astepte pana ce Statele Unite si Uniunea Europeana ii vor forta mana.
Cu alte cuvinte, ucrainenii se vor vedea siliti, mai cu seama dupa alegerile parlamentare, sa se conformeze constrangerilor occidentale. Ramane de vazut, ce-i drept, cat de insistente vor fi SUA si UE. Cum ai da, coarda intinsa prea tare rupe arcul.
Am impresia ca, de la un timp incoace, Occidentul are o usoara dezamagire legata de politica externa si interna a Chisinaului. Daca nu se vor lua masuri pentru a indrepta lucrurile acolo unde acestea sunt inca strambe, mirarea oarecum stapanita a UE si SUA nu-i exclus sa se constituie in cele din urma intr-o deziluzie amara.
UE, bunaoara, recent a respins tentativele unor politicieni straini de a reabilita ideea de federalizare a tarii, solidarizandu-se astfel cu pozitia oficiala a Chisinaului in problema transnistreana. In acelasi timp, SUA s-au pronuntat din nou pentru un control riguros asupra frontierei estice, detestand, in paralel, oportunismul Ucrainei care nu-si respecta angajamentele luate anterior de a coopera cu autoritatile moldovene pentru a combate impreuna contrabanda din regiunea separatista.
Pana una-alta, mersul Moldovei pe drumul ce duce spre UE e sovaielnic. Mai mult chiar. Adesea pare ca-i mimat. Bate pasul pe loc pentru a crea iluzia miscarii. In realitate, insa, desi in vorbe face figuratie de cruciat al integrarii, de multe ori da indarat. Sau in laturi.
Se constata o fractura primejdioasa intre afirmatii si viata. Pe de o parte, puterea de la Chisinau depune eforturi pentru ca tara sa beneficieze de proiectele Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, iar pe de alta, formatiunea de guvernamant se incapataneaza sa faca parte si de acum incolo din asa-numitul Partid Comunist al Uniunii Sovietice. Actuala guvernare se declara atasata valorilor democratice ca, totodata, sa subscrie la niste mesaje dogmatice prin care infiereaza, de pe pozitii staliniste, rezolutia CE de condamnare a crimelor comunismului totalitar. In ciuda faptului ca a sprijinit revolutia portocalie din Ucraina si se considera aliat al lui Iuscenko, Chisinaul nu se grabeste sa se ralieze la punctul de vedere comun al UE fata de situatia din Bielorusia. Cum vine asta? Regimul lui Lukasenko este mult mai respingator decat cel al lui Kucima. Daca a sprijinit libertatea in Ucraina, trebuie, in mod normal, sa se solidarizeze si cu opozitia democratica din Bielorusia.
Lipsa de consecventa si dublele standarde ale autoritatilor moldovene ridica multe semne de intrebare in Occident. In aceasta situatie, Chisinaul risca sa fie trecut pe alta linie. Nu pe cea moarta, fireste, ci pe una de asteptare. Or, tocmai acest fapt nu le convine autoritatilor de la Chisinau. Vecinatatea UE, in cazul in care accesul nostru in Europa va fi ingreunat, va starni in Basarabia o invidie frumoasa fata de Romania si o nemultumire incruntata fata de propria conducere. De aceea, timpul nu asteapta. Trebuie sa se aleaga neintarziat din doua una: ori Europa, ori taiatul crengii de sub propriile picioare.

---

Despre autor: