Comandamentul judetean antiepizootic Calarasi a stabilit restrictionarea circulatiei pe DN Calarasi-Fetesti, segmentul Unirea-Borcea (unde exista focar de gripa aviara), si nici un autoturism nu mai poate traversa comunele Unirea, Jegalia sau Borcea
Comandamentul judetean antiepizootic Calarasi a stabilit restrictionarea circulatiei pe DN Calarasi-Fetesti, segmentul Unirea-Borcea (unde exista focar de gripa aviara), si nici un autoturism nu mai poate traversa comunele Unirea, Jegalia sau Borcea pentru a ajunge la Fetesti, singurul drum de acces fiind Drajna-Fetesti. Ieri dimineata a inceput eutanasierea pasarilor, iar medicii estimeaza ca vor fi omorate aproximativ 100.000 de pasari - cel mai mare efectiv dintr-un focar aviar.
Ieri, la pranz, Laboratorul National de Referinta din Bucuresti a confirmat telefonic existenta virusului gripei aviare, inalt patogen, la pasarile moarte gasite luni seara in curtea unui localnic din satul constantean Seimenii Mici, acesta fiind al zecelea focar de gripa aviara din judetul Constanta. S-a decis inceperea imediata a eutanasierii celor cinci mii de pasari din sat, operatiunea urmand a fi terminata in cel mult doua zile. Localitatea a intrat in carantina, la intrare si iesire fiind amplasate filtre de dezinfectie. In localitatile Topraisar, Ostrov si Vlahi, carantina va fi ridicata pe 20 martie. La Tuzla si Navodari, carantina ar putea fi ridicata in 24 martie. In localitatile Topalu, Crangu, Saligny si Satu Nou, carantina va fi ridicata in ultima zi a lunii martie.
In judetul Dambovita, toate pasarile din comuna Morteni, au fost eutanasiate, dupa ce, saptamana trecuta, a fost confirmata gripa aviara la doua gaini moarte din gospodaria unui satean. Autoritatile se confrunta insa acum cu problema porumbeilor din localitate. "In Morteni sunt foarte multi porumbei de rasa. Ieri s-a hotarat sacrificarea acestora, insa va fi foarte greu sa-i prindem", a precizat purtatorul de cuvant al Prefecturii Dambovita, Andreea Ionescu. In Morteni se pastreaza masurile de carantina, la fel si filtrele de dezinfectie de la intrarea si iesirea din localitate. Nu intra si nu iese nimeni din Morteni, iar elevii care invata la scoli din afara comunei nu au posibilitatea sa mearga, deocamdata, la cursuri.
Judetul Tulcea pare a fi scapat de focarele de la Salcioara si Sarinasuf, medicii veterinari aducand aici cate 100 de pui santinela. Masurile de carantina instituite in aceste doua localitati vor fi ridicate in maximum doua saptamani, daca puii santinela nu vor muri din cauza gripei aviare. In momentul de fata, in judetul Tulcea mai exista un focar de gripa aviara in satul Lunca, unde medicii sanitar-veterinari au finalizat deja primele doua dezinfectii, conform normelor in vigoare.
Masurile ce trebuie aplicate in continuare pentru prevenirea aparitiei virusului gripei aviare, semnalat in urma cu o saptamana in comuna vecina judetului Arges, Morteni, au fost dezbatute ieri de reprezentanti ai Consiliului Judetean Arges, Directiei Sanitar-Veterinare, primari si medici veterinari din zona de sud a judetului - Teiu, Ratesti, Leordeni, Rociu, Negrasi.
Se extinde in Europa
Un al treilea caz de contaminare cu H5N1 a fost depistat la o lebeda gasita moarta, duminica seara, in orasul Torun din nordul Poloniei. Luni dimineata, autoritatile poloneze au confirmat prezenta virusului la alte doua lebede moarte pe raul Vistula, tot la Torun. Sunt primele cazuri de gripa aviara descoperite in Polonia. Conform procedurilor in vigoare ale Uniunii Europene, esantioane de la lebedele moarte vor fi examinate de laboratorul britanic de referinta Weybridge, de langa Londra. O zona de protectie de 3 kilometri si una de observare de 10 kilometri au fost instituite in jurul localitatii Torun.
In Austria, doua dintre cele trei pisici care au fost descoperite ca sunt purtatoare ale virusului H5N1 al gripei aviare par sa fi scapat de virus, fara sa fi dezvoltat maladia, a declarat, luni seara, un purtator de cuvant al Agentiei federale de siguranta alimentara. Prezenta virusului H5N1 a fost confirmata de analize realizate la Viena pe trei pisici in viata de la un refugiu pentru animale aflat la Graz, in sudul tarii.
"Informatiile potrivit carora o pisica a contractat virusul gripei aviare si nu a prezentat semne de imbolnavire reprezinta un semnal de alarma insemnand ca virusul se poate adapta la mamifere si reprezinta un risc crescut pentru oameni", a afirmat ieri un oficial al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Michael Perdue, om de stiinta care lucreaza la programul OMS de lupta impotriva gripei, a afirmat ca sunt necesare mai multe cercetari in legatura cu cazurile de de imbolnavire cu virusul gripei aviare la pisici, inclusiv a modului in care acestea pot raspandi virusul. Oficialul OMS a afirmat insa ca nu exista nici o dovada ca pisicile sunt purtatori ascunsi ai virusului. (C.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.