Rolul literaturii, azi

Chiar in zilele acestea un juriu format din personalitati ale lumii noastre literare triaza o serie de peste 200 de titluri din toate epocile literaturii romane. Aceste peste 200 de titluri au fost propuse Institutului Cultural Roman ca urmare a unei invitatii a Institutului insusi. ICR are drept scop final sa ajunga la o lista de 20 de titluri. Acesta este, asadar, si rolul juriului sus-pomenit. Cine a propus cele peste 200 de titluri? Cine a vrut. Invitatia ICR era adresata, fara restrictii, tuturor celor interesati de literatura romana.
Ce se va intampla, mai departe, cu cele 20 de titluri? ICR va finanta traducerea unor esantioane de 20-30 de pagini din fiecare titlu finalmente selectat. In franceza, engleza, germana, italiana, spaniola. Si alte limbi, poate. Vom afla la timpul potrivit.
Traducerile vor fi insumate intr-un catalog de prezentare destinat celor mai importante edituri de pe piata internationala. Daca o editura ori alta se va arata interesata sa tipareasca integral pentru publicul ei un titlu sau mai multe din acest catalog, ICR va participa la cheltuielile de productie cu o anume cota financiara.
Este vorba, pe scurt, de cel mai coerent, cel mai generos si cel mai ambitios proiect de export literar elaborat vreodata de statul roman.
Surpriza nu sta insa in valoarea acestui proiect. Surpriza a venit din partea publicului romanesc interesat de literatura. Desi invitatia ICR a fost bine mediatizata, participarea publicului nostru (cititori, scriitori, critici literari) la prima etapa a proiectului (colectarea de propuneri) a fost minimala. Ce poate sa insemne asta? Neincrederea in proiectele oficiale? Lipsa experientei de a raspunde unor asemenea invitatii? Provincialism? Toate la un loc?
Si mai surprinzatoare a fost apoi mentalitatea din spatele celei mai mari parti a propunerilor.
Cele mai multe titluri propuse reprezinta texte ale literaturii noastre asa-zicand clasice: interbelici, de pilda. Or, se stie acum destul de bine, editurile straine traduc autori contemporani. Au ratiunile lor comerciale, promotionale, politice etc.
Dar intrebarea cea mai rautacioasa ar fi daca intr-adevar avem literatura buna pentru export. Nu spun "buna, in sine". Constientizam noi, oare, ca de ani buni pe pietele internationale succesele de librarie nu le mai fac in primul rind cartile literaturii beletristice? In fine, asta e afacerea in care ne aflam: ne-am propus sa gasim astfel de carti pentru a le scoate in lume. Daca brand-ul de tara al Romaniei ar fi mai interesant pentru publicul strain, nu ne-am afla in fata unor mari dificultati. Avem un brand mediocru, din pacate. Un handicap. Cum l-am putea depasi?
Ma gindesc la o solutie. Ce ar fi daca asociatiile de editori din Romania ar initia, impreuna cu unele asociatii similare din Occident, concursuri de subiecte. Sa zicem ca s-ar gasi zece subiecte pe an. Apoi ar urma ca autori din diverse tari sa scrie ce cred ei de cuviinta pentru a concretiza respectivele subiecte. Unele ar fi populare, in genul Dan Brown, sa zicem. Altele ar fi savante. De pilda, o biografie a lui Jean Monet, initiatorul proiectului european. Altele s-ar putea preta romanului politic. Viata unui dizident anticomunist, iata un exemplu foarte la indemana. Ce vreau sa spun? Poate ca in felul acesta autorii romani, literati ori cercetatori, ar gasi o trambulina pentru saltul spre interesele de lectura ale publicului strain, iar acest salt ar putea sa le aduca notorietatea internationala dupa care tanjim.
De fapt, rolul literaturii, azi, e altul decat ieri. In primul rind pentru ca gloria nationalismelor a apus, iar valoarea de reprezentare a literaturii nu mai are legatura cu idealurile nationale. Literatura de succes a zilelor noastre apare din cele mai imprevizibile directii, dar tot mai rar din directia unui efort de specificitate autohtonista.
Un cititor profesionist al cartilor de proza din actualitatea romaneasca si al celor din actualitatea occidentala isi da seama cu usurinta ca daca aici, in Romania, o carte vinde o mie de exemplare, acolo, in Occident, cate sa vanda?
Probabil ca schimbarea de macaz sta intr-o cooperare editoriala internationala, anume intr-o formula de cooperare care sa cerceteze interesele de lectura ale publicului euroatlantic si apoi sa deschida oferte de editare cu comanda precisa. Sa nu uitam ca astfel de comenzi au facut gloria unor epoci culturale. Literatura de ce n-ar profita si ea de o asemenea maniera de lucru?

---

Despre autor: