7 Martie 2006
Despre rinocerita sau rinocerizare stim cu totii cate ceva, de mai multe decenii, parabola lui Ionesco face parte din imaginarul comun al umanitatii (post)moderne. Dar cand s-a jucat de fapt, ultima data, "Rinocerii", cea scrisa in 1959, in tara nata
Despre rinocerita sau rinocerizare stim cu totii cate ceva, de mai multe decenii, parabola lui Ionesco face parte din imaginarul comun al umanitatii (post)moderne. Dar cand s-a jucat de fapt, ultima data, "Rinocerii", cea scrisa in 1959, in tara natala a autorului ei?
Demult, cam asta ar fi singurul raspuns posibil. Altadata pusa in scena, pe alte meleaguri, de regizori ca Orson Welles (in 1960, la Royal Court), jucata de actori ca Laurence Olivier sau Maggie Smith (doamna aceea inalta, slaba si acra, matusa contesa falita din "Gosford Park"-ul lui Altman, de pilda), acum pe afisele unui numar considerabil de teatre din Franta ori aiurea, "Rinocerii" e, pentru publicul romanesc, doar o referinta culturala. Sau, ma rog, era: regizorul cel mai fidel teatrului absurd din patria noastra, Gabor Tompa, a montat-o recent (premiera a avut loc duminica) la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu, cu Marian Ralea in rolul lui Berenger, Zsolt Bogdan (Bogdan Zsolt, la Teatrul Maghiar din Cluj) in cel al lui Jean, Lucian Iancu in Dudard si Ofelia Popii in Daisy.
"Rinocerii", "comedie", cum e ea numita in subtitlu, e, probabil, cea mai autentic tragica piesa postbelica despre alienarea autoconsimtita si nasterea, prin comun acord al servitutii, a societatilor totalitare, naziste ori comuniste. Berenger, omul in aparenta slab, abulic si fara repere care bantuie textele de teatru ale lui Eugene Ionesco, e ultima reduta a umanitatii, singurul care n-are nimic de pierdut decat pe sine insusi si tine la aceasta bogatie a sa. Asta, in timp ce in viata lui de functionar lipsit de pasiune (dar pasionat de colega Daisy) apar rinocerii, nu veniti din Africa si nici din Asia, ci nascuti din pielea tabacita a oamenilor din jurul lui.
In spectacolul lui Tompa, parafernaliile ionesciene sunt, toate, la locul lor (la locul din celelalte montari cu piesele lui Ionesco din viata artistica a regizorului): miscarea ritualica ce ascunde, in realitate, mecanicismul (din trapa sufleurului, acesta (aceasta) devine, din dirijor al corului de replici, o specie de manipulator, de papusar constient), mastile diforme (la fel cum la Beckett sunt palariile de clovn) si pardesiurile/ parpalacele pana-n pamant, diforme si care deformeaza. Insa in "Jacques sau Supunerea", de acum trei ani, facut la Cluj, mastile aveau personalitate, iar parpalacele dezvaluiau natura adevarata a pasnicei familii; aici, in "Rinocerii", totul este gri-cenusiu, tern, identic, sapirogravat (totul, dincolo de pijamaua verde-brotac a unui Jean in proces de rinocerizare acceptata ca un alt element obligatoriu al existentei "comme il faut").
Si jocul actorilor e mai putin "personalizat", mai putin asumat decat in "Jacques..." (dar montarea mai are nevoie de intalnirile cu publicul care-l rodeaza), si are o anumita mecanicitate, superficialitate, ce-i vin dintr-o insuficienta adancire a chestionarilor ionesciene. "Rinocerii" de la Sibiu e spectacolul unui specialist al unui tip de teatru extrem de special, care reverbereaza inca intr-o realitate care, istoric, ii succede. Dar nu e, din pacate, un spectacol de profunzimea pe care textul ar merita-o. (Iulia POPOVICI)
Teatrul National "Radu Stanca", Sibiu * "Rinocerii" de Eugene Ionesco, traducere de Vlad Russo si Vlad Zografi * Regia: Gabor Tompa * Scenografia: Carmencita Brojboiu * Miscarea scenica: Florin Fieroiu * Cu: Marian Ralea, Zsolt Bogdan, Lucian Iancu, Ofelia Popii, Dana Talos, Pali Vecsei...

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.