Propunerea legislativa privind controlul averilor, formulata de Ministerul Justitiei, prin care se stipuleaza, printre altele, incompatibilitatea profesiei de avocat cu cea de parlamentar, a iscat controverse. In timp ce Monica Macovei considera inca
Propunerea legislativa privind controlul averilor, formulata de Ministerul Justitiei, prin care se stipuleaza, printre altele, incompatibilitatea profesiei de avocat cu cea de parlamentar, a iscat controverse. In timp ce Monica Macovei considera incalcarea acestor prevederi drept o "abatere disciplinara", presedintele UAR, Calin Andrei Zamfirescu, se opune, sustinand ca toate
Parlamentele lumii sunt pline de avocati.
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Justitiei, si postat joi seara pe site-ul institutiei, avocatii nu pot fi parlamentari, membri ai Guvernului sau alesi locali, incalcarea acestor prevederi fiind considerata abatere disciplinara.
In replica, presedintele Uniunii Avocatilor din Romania (UAR), Calin Andrei Zamfirescu, s-a aratat indignat fata de aceasta propunere, argumentand ca "toate Parlamentele lumii sunt pline de avocati".
"Tot corpul de avocati se opune initiativei de a se declara incompatibil mandatul de parlamentar cu profesia de avocat", a declarat, citat de Mediafax, presedintele UAR, Calin Andrei Zamfirescu.
El nu a exclus faptul ca exista aparatori care au probleme de moralitate, dar ca aceste situatii trebuie prezumate. "Ce se intampla la noi insa...", a incheiat Zamfirescu.
Conform proiectului, calitatea de deputat si senator este incompatibila, printre altele, cu orice functie de conducere sau de cenzor la societatile comerciale, civile, bancare sau institutii de credit, societati de asigurare si financiare, precum si la institutiile publice, asociatii sau fundatii, cu cea de reprezentant al statului in Adunarile Generale ale societatilor mentionate sau de manager sau membru al Consiliilor de Administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale.
Totodata, este considerat a fi in incompatibilitate parlamentarul care are calitatea de membru al unui grup de interes economic ori pe cea de avocat, executor judecatoresc, notar public ori lichidator judiciar. Aceeasi incompatibilitate este valabila pentru membrii Guvernului, pentru primari si viceprimari, precum si pentru consilieri locali. In cazul consilierilor locali, este exclusa si functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al Consiliului de Administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea Consiliului Local ori Judetean, nici la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva. Aceeasi incompatibilitate priveste, in cazul consilierilor locali, si functia de presedinte sau de secretar al Adunarilor Generale ale Actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala de interes local ori una de interes national cu sediul sau cu filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva. Incompatibilitate exista si in situatia in care sotul sau rudele de gradul I ale alesului local detin calitatea de actionar semnificativ la unul dintre agentii economici mentionati. Potrivit proiectului, actionar semnificativ este persoana care exercita drepturi aferente unor actiuni sau parti sociale care, cumulate, reprezinta cel putin zece la suta din capitalul social sau ii confera cel putin zece la suta din totalul drepturilor de vot in Adunarea Generala.
Toate aceste persoane sunt obligate ca, la data depunerii juramantului, sa declare ca nu se afla in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de lege, iar ulterior sa opteze pentru una din calitati, intr-un termen stabilit in raport de situatie si care, in general, este de 30 de zile.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.