Cateva impresii anapoda

Piesa "Idolul si Ion Anapoda", a lui George Mihail Zamfirescu, reapare pe scena Teatrului National din Bucuresti, intr-o revizuita versiune scenica si cu o noua distributie, beneficiind de mai vechea contributie regizorala a maestrului Ion Cojar. Acelasi regizor care, acum peste 25 de ani, aducea in atentia publicului, pregatit sa ingurgiteze "tezele de la Mangalia", un "Ion Anapoda" cu Misu Fotino, Adela Marculescu, Ileana Stana Ionescu si regretatii Coca Andronescu si Ion Marinescu. Spectacol de mare succes in epoca. Suntem convinsi ca va fi tot atat de mare audienta si la cel de azi.
Emotionanta si nostalgica, introducand o nota de intimitate intre echipa cea noua si public, dar si un gest frumos din partea directiei TNB, ideea de a prezenta in seara premierei cativa dintre protagonistii echipei din 1980. Alaturi de infatigabilul regizor, iubit si apreciat de numerosii sai colegi de breasla. Protagonistul noii versiuni este Dan Puric. Nu am spus actor, pentru ca, deja, cel mai la deal numit este un "muncitor intelectual", in buna traditie si onorabila descendenta camilpetresciana. Stie sa faca de toate, "rade, canta si danseaza", dar si gandeste, aducand in teatrul romanesc al ultimelor doua decenii un aer de prospetime, vitalitate, ritm, culoare si miscare scenica. Intr-un teatru unde cuvantul rostit este suveran, unde replica este stapana si jocul/ personalitatea actorilor dominante.
Nu de putine ori au reusit marii regizori romani sa domine acest "pressing" continuu impus de un "sindicat al actorilor", cumva tot atat de puternic precum cel al muncitorilor din transporturi din SUA. Care, deseori, influenteaza strategia Casei Albe. Nu avem spatiul necesar pentru a detalia observatiile noastre in urma vizionarii mai multor piese, mai noi si mai vechi, din stagiunea curenta. Unde regizorii reusesc sa-si impuna viziunea (Alexandru Tocilescu in "Oblomov" sau Laszlo Bocsardi in piesa lui Pirandello de la "Nottara"), se simte gheara leului in miscare, iar spectacolele au personalitate si forta de expresie. Sunt "altceva" decat o ingemanare de virtuozitati si virtuti actoricesti. Poate cu alt prilej sa latim aceste simple impresii.
TNB-ul are cel mai mare lot de actori cu nume clopotitoare, multe din ele fiind, cu un termen care azi face ravagii, dar noua ne displace profund, "brand"-uri. Este clar ca oricand si oricum apar X, Y sau Z - mai este cazul sa dam nume? -, publicul vibreaza, orice s-ar petrece, mai bine sau mai putin, pe scena. Nu este vorba de a analiza/ accepta un spectacol, cu bune si rele, ci faptul ca spiritul critic devine subaltern memoriei afective. Pana la un punct este firesc, mai ales pentru cei cu un mare bagaj de "trecut", dar riscant dincolo de alt punct al perspectivei strict estetice si de cel al referintei analitice. (Daca o carte se vinde in draci sau un spectacol se joaca, ani in sir, cu casa inchisa, sunt ele automat si niste capodopere?)
Nu are cum sa nu ne "placa" un spectacol cu Dan Puric. Unde/ in care, din punctul nostru de vedere, cel mai bine ies Ileana Stana Ionescu si Irina Cojar. Am minti daca am spune ca nu ne-a facut "placere" sa revedem atatia mari actori si pe maestrul Ion Cojar, dar, sa ne fie cu iertare, "Signomi, Kir Yanni...", spectacolul nu se ridica la nivelul pretentiilor si asteptarilor. Un vag aer desuet si prafos se risipeste printre iluziile si nazuintele unei lumi bucurestene de altadata - de ce nu si de azi? -, familiare tuturor. Poate ca Puric, cu inventivitatea si spontaneitatea lui recunoscute ar fi trebuit sa aduca putina vioiciune si ritm spectacolului. Care altminteri nu duce lipsa de "scene" mai tari sau amuzante, G.M. Zamfirescu fiind un bun meserias al dramaturgiei romanesti. (Cu titlu de detaliu, ni se pare o scapare faptul ca un bilet anonim si niste cesti de cafea din prima parte sunt pe aceeasi masa de salon si dupa trecerea catorva bune luni de zile... In "Oblomov", Zahar, argatul, si Stolz, prietenul lui Oblomov, il ajuta pe acesta sa se imbrace si trage de zor si de un fermoar de la pantalon..., lasandu-ne sa ne batem capul cu data si momentul aparitiei fermoarului, nu doar in teatru!)
Observatiile noastre nu se vor decat o acolada amicala si un elogiu adus acestei minunate lumi care este teatrul. Si care reuseste sa faca sali pline, pe fondul unei teribile si variate concurente.

---

Despre autor: