Trecutul comunist la zi

Ar merita salutati mai ferm pasii recenti facuti in tratarea ranilor trecutului. Cea mai importanta este modificarea si completarea Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Amendamentele sunt legitime si practice. Unul ce tine si de decenta priveste acordarea dreptului de a privi in dosarul personal si cetatenilor straini (din state membre NATO si UE). Este asigurata, acum, nu doar cercetarea dosarului intocmit de Securitate, ci si a oricaror alte documente care privesc propria persoana. Conform Ordonantei, accesul vizeaza toate tipurile de informatii, indiferent de suport. Ceva limpezime va aduce publicarea, in cazul colaborationistilor, a faptelor considerate a fi fost politie politica. Un alt enunt cheie: persoanele care depun declaratia pe proprie raspundere sunt eliberate de obligatia protejarii informatiilor secrete de stat si de serviciu. Din cauza a lipsurilor procedurale ale vechii legi, responsabilitatea celui care isi falsifica declaratia era mai curand teoretica. De acum incolo, CNSAS are sarcina explicita de a sesiza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in legatura cu asemenea situatii.
Definitia politiei politice preia sensul Legii 187/1999, intr-o formulare ceva mai simpla. S-a decis exonerarea persoanelor care au dat informatii sensibile in timpul cercetarii si judecarii lor, chiar daca nu au fost condamnate - contrar prevederii din Legea 187/1999. Iata un amendament firesc, caci submisiunea persoanelor la ce li se cerea, in conditii de ancheta, este de inteles. Ce relevanta sa aiba existenta unei condamnari?
Mai multe prevederi amelioreaza cercetarea arhivelor. Sunt de asteptat consecinte practice considerabile de la garantarea accesului la instrumentele de evidenta, precum indexuri, cartoteci si diferitele registre. In sfarsit, Ordonanta renunta la conditia pusa anterior membrilor Colegiului CNSAS de a nu fi facut vreodata parte dintr-un partid politic. Oportunitatea acestei masuri este de discutat.
Echipa care a pregatit amendamentele a lucrat bine, dar a lasat nerezolvat marele obstacol in aplicarea legii: interpretarea sintagmei "Securitatea ca politie politica". Cvasitotalitatea celor care au apartinut fostelor organe de securitate a facut, evident, politie politica. E adevarat ca daca intr-un context oarecare un ofiter a reusit sa infrunte sistemul, atunci el are dreptul - cu atat mai mult el! - sa fie scos din "oala" in care se afla ceilalti. Atunci? Cea mai potrivita mi se pare inversarea sarcinii probei. Cu alte cuvinte, nu CNSAS ar trebui sa probeze ca ofiterii de securitate au facut politie politica. Ci ofiterii vizati sa demonstreze ca nu li s-a intamplat asa ceva. Metoda nu este originala, inversarea sarcinii probei fiind obisnuita in investigarea cazurilor de discriminare.
Oricum, Ordonanta de modificare si completare a Legii 187/1999 a intrat in vigoare. Amendamentele si eventualitatea ca in fruntea Colegiului CNSAS sa fie ales Ticu Dumitrescu, cum este preconizat, dau speranta unor progrese vizibile.
Alt pas in aceeasi directie pozitiva este crearea Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului (ISCC). S-a pus intrebarea, daca avem nevoie de un institut pentru a dovedi caracterul criminal al regimului comunist. Natura fostului regim este clara, dar infiintarea ISCC are multe argumente practice. Nu exista nici o speranta ca Parchetul sa poata prelua vasta cercetare privind crimele regimului defunct. Nu are nici energia, nici vointa, nici competenta. Iata de ce, o institutie care sa pregateasca informatia si s-o trimita pe masa Parchetului, obligandu-l la actiune, este cat se poate de potrivita. Preocupari ridica mai curand structura si finantarea ISCC. Organizatiile care in Chile sau Argentina au excelat in investigarea crimelor dictaturilor locale ar fi putut oferi sugestii utile pentru aceasta initiativa.
Actualul Consiliu de onoare al ISCC include profesionisti precum Marius Oprea si Denis Deletant, ori disidenti cu reputatia Doinei Cornea si a lui Radu Filipescu. Socanta e insa includerea in aceasta structura a lui Andrei Plesu. Nu inseamna radicalism sa percepi ca un fost secretar de partid nu are ce sa caute in fruntea unei institutii cu titlu si obiective anticomuniste; avand la activ memorii ce clamau "spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de Partid si de Stat" si pozitii condamnabile, precum acuzarea intregii societati romanesti de a fi colaborat cu regimul Ceausescu. Unde sunt toti vinovati, nu mai e nimeni. Prezenta lui Andrei Plesu in Consiliul de onoare al ISCC nu e doar o problema de respectabilitate institutionala, ci chiar o situatie preocupanta pentru bunul lui mers. Ar fi de dorit ca Institutul sa nu repete "modelul" CNSAS.

---

Despre autor: