Comandantul sarbilor bosniaci
Sursele neoficiale citate de postul de radio B92 sustineau ca operatiunea de arestare a lui Mladici ar fi inceput in cursul diminetii de marti si s-ar fi incheiat la Belgrad in cursul dupa-amiezii. Generalul Mladici a fost inculpat de TPI in 1996 pentru rolul jucat in asedierea orasului Sarajevo si pentru masacrarea, in 1995, a 8000 de musulmani, la Srebrenita, considerata cea mai mare atrocitate comisa in Europa, de la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Generalul, un apropiat al lui Radovan Karadzici, a condus armata sarbilor bosniaci in perioada 1992-1995.
Arestarea si extradarea sa catre TPI este una din principalele conditii pentru integrarea Serbiei in UE, noteaza Reuters. Predarea lui Mladici este pereceputa de cea mai mare parte a sarbilor drept un sacrificiu necesar, in vreme ce altii considera ca generalul a fost doar un soldat care a executat niste ordine.
Zvonurile privind eventuala sa arestare au luat amploare in conditiile in care Belgradul urmeaza sa reia, saptamana viitoare, negocierile cu UE in vederea semnarii unui acord de asociere si stabilizare, primul pas spre integrarea europeana. A devenit insa aproape o regula ca, inaintea unor evenimente de acest gen, zvonuri intense privind o posibila arestare a lui Mladici sa inceapa sa circule in tara. De data aceasta, zvonurile au castigat in greutate dupa ce un oficial apropiat al premierului Vojislav Kostunita a declarat, luni, ca Mladici se va preda curand. (D.E.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro