Despre uzul cartilor in limbi straine

Gil Dobrica avea pe vremuri o melodie, de destul de mare succes (nu chiar ca "Hai acasa", dar erau alte vremuri). Se chema "Stau pe cheiul din doc"; era o capodopera muzicala admirata de multi. Nu foarte multi stiau insa, in acele timpuri, ca Pearl Jam canta, de fapt, acea melodie, pe englezeste numita "Sitting on the dock of the bay", si ca Pearl Jam insisi o luasera - sub forma unui "cover" declarat - de la o vedeta a "soul"-ului din anii '60 (de la Otis Redding, adica). Acum cateva decenii, era incredibil de usor sa iei idei, linii melodice etc. de prin alte locuri ale planetei, avand in vedere ca putini oameni aveau acces la informatie dinafara lagarului nostru comunist. Si cam tot asa s-a ajuns si la minunatele (si mult mediatizatele) cazuri de plagiat, in mirajul carora a cazut inclusiv un fost ministru: tentatia magica de a folosi informatii la care ceilalti nu au acces intru edificarea propriei creatii.
Cum poti preveni, la nivel cultural, aceasta tentatie? Simplu: dezvoltand o retea de acces penetrabila pentru o arie cat mai vasta de indivizi, libera deci, astfel incat ceea ce initial era informatie privilegiata sa devina o baza comuna de comunicare. Cum se face asta? De cele mai multe ori si-n cele mai multe dintre cazuri, prin sincronizare editoriala, recte prin traduceri.
Cu toate acestea, o lectura sumara a ordonantei de guvern care modifica anterioara lege de promovare a cartii da o imagine diferita asupra prioritatilor nationale in materie de publicare: se sustine (atentie, e o lege, cu bataie lunga, nu o declaratie de principii de politica culturala pe termen scurt sau mediu) editarea de enciclopedii, atlase, tratate, editii critice de autori romani si straini, traduceri ale scriitorilor romani in alte limbi si debuturi. Nu se sprijina, teoretic cel putin (oficiali ai Ministerului Culturii spun ca depinde de "tenacitatea" unei edituri care vrea cu dintii sa publice o anumita carte), nici prin MCC, nici prin Fondul Cultural National, editarea de traduceri, de oricare fel vor fi fiind ele.
Adevarul e ca in Romania ultimilor ani apar in draci carti traduse; doar ca e vorba, de cele mai multe ori, fie de beletristica (de la anatemizatul Salman Rushdie la hulitul Dan Brown), fie de literatura educationala, de volume din specia "help yourself", de Feng Shui s.a.
Nici o editura nu-si permite luxul suicid de a publica, altfel decat ca e exceptie marcata drept eveniment, carti esentiale de "specialitate" culturala, esentiale pentru dezvoltarea unui mediu cultural si artistic, dar care nu se pot vinde in mai mult de cateva sute de exemplare. Iar noi traim, in aceste conditii, intr-o cultura in care, de pilda, "Teoria estetica" a lui Theodor Adorno a aparut in traducere la 35 de ani de la prima editie, in care studii de actorie care se predau in scoala de decenii exista in versiuni romanesti dactilografiate, iar exemplele ar putea continua. Iar intre timp (din cauza ca nici bani de achizitii de carte straina nu sunt pentru biblioteci) impostura - care incearca sa ne convinga de faptul ca nimic nu s-a intamplat in lume, in materie de idei culturale, in ultima suta de ani - se poate perpetua in voie, si poate bate campii, intre plagiat, superficialitate si incompetenta, in continuare.
Nu stiu de ce finantatorii nostri publici cred ca o cultura poate produce enciclopedii, dictionare si tratate inainte de a sti ce se petrece in aceasta lume mare cu care, n-are ce face, trebuie sa comunice.
In loc de post-scriptum: aceeasi ordonanta prevede posibilitatea institutiilor administratiei publice locale si centrale de a finanta aparitia de carti. Am vazut deja cateva titluri aparute cu bani de la primarie sau consiliul judetean din diverse colturi ale tarii; s-a intrebat cineva, la modul onest, ce imensa poarta intru finantarea din fonduri publice a veleitatilor literare a camarilei politice deschide aceasta incercare de descentralizare fara control?
Ca sa nu mai zic ca autoritatile publice locale si centrale pot de asemenea da bani pentru granturi, excursii culturale, stagii in strainatate. Si exista prea putine sanse de a descoperi viitoarele, eventualele abuzuri si mult prea probabila impostura.

---

Despre autor: