Epilog cehovian

La sfarsitul anului 1889, Anton Pavlovici Cehov asista la reprezentatia unei piese de teatru semnate de confratele sau, dramaturgul si editorul rus Aleksei Sergheevici Suvorin. Piesa se intitula "Tatiana Repina" si punea intr-o cheie conflictuala tragedia unei femei parasite, poate chiar repudiate, care alege moartea in locul umilintei de a fi tradata in dragoste. Dupa retorica epocii, Suvorin construise un personaj a carui noblete il apropie periculos si previzibil de destinul tragic al marilor vinovati. Ceea ce insa nu anticipa literatul rus era ca spectrul acestor Erinii dezlantuite pe urmele sinucigasei Repina avea sa mai bantuie o vreme, dupa lasarea cortinei sale.
Drama lui Suvorin devine pretextul unui joc intertextual si spontan pe care Cehov il propune contemporanului sau, trimitandu-i cu aer confidential o replica inedita. Piesa sa omonima, "Tatiana Repina" (traducere C.C. Buricea-Mlinarcic, Editura Eikon), este un experiment ludic invaluit de intimitate. Desi, asa cum aflam din corespondenta autorilor, Cehov staruise sa adreseze acesta drama intr-un act unui singur cititor, cerandu-i acestuia sa distruga manuscrisul, Suvorin intra in joc si publica in doar doua exemplare, la tipografia personala, replica ilustrului sau prieten. Aceasta este biografia pitoreasca a unui text de mare forta, pe care inclusiv contemporanii nostri par a-l trata cu o discretie nejustificata.
Replica lui Cehov este un epilog cu multe conotatii, aplicat personajului lui Suvorin in momentul in care soarta sa parea pecetluita. La ridicarea cortinei, ne aflam in mijlocul unei cununii religioase dupa rit ortodox, in care se prefigureaza vag o stare conflictuala. Pe mire il apasa pirostriile, in biserica e prea cald, iar insotitorii insurateilor sunt distrasi, odata cu cititorul, de la celebrarea tainei. Foarte curand, insa, constatam ca adevaratul conflict se joaca in planul secund, acolo unde ochiul nostru ajunge cu greu intr-o asemenea aglomeratie de personaje si stari. Aici, duhul indoliatei Tatiana Repina bantuie catedrala in timpul cununiei fostului sau sot. Cautand sa se salveze intr-o taina, ea poarta cu sine damnarea unui adevar pe care trebuie sa-l impartaseasca inainte de a nu fi prea tarziu. Dar cui?
Tot in fundal, privindu-se in acea oglinda teatrala care-ti arata cum ai fi in locul celuilalt, se afla Comediantii. Ei sunt spectatorii sensibili si naivi ai acestei drame. Schimbul surprinzator de perspective te face sa crezi ca piesa se joaca de fapt pentru ei, in timp ce tu, cititorul comod, rutinat in conventii, esti prins in multimea figurantilor care iau parte la ceremonia religioasa atat de familiara lor, ca si tie. Poate fi si acesta un motiv pentru care, preocupat de numarul sau de iluzionism, Cehov ii scria complicelui sau ca, pentru a spori ambiguitatea, ar fi putut localiza piesa intr-un mediu neortodox, in Leipzig, de pilda. O alta cauza a confidentialitatii era, fara indoiala, teama de cenzura ecleziastica a vremii.
In final, planurile se uniformizeaza. Personajele se retrag, facand sa dispara astfel oglinda mistificatoare. In acest spatiu golit de tensiunea jocului, Tatiana Repina poate rosti, in sfarsit, adevarul promis, distrugand inca un mit. Ura este cauza otravirii ei, de aceea femeia, cu puterea sa de a distruge, e o ofensa adusa divinitatii. Reprezentantii teatrului cruzimii ar trebui sa revendice in Cehov un precursor pretios.
Intr-un singur act, scriitorul rus ofera o lectie de teatru si o dezbatere care anticipeaza mai toate punctele sensibile ale dramaturgiei contemporane. Controversa rolurilor e mai actuala ca oricand, la fel tensiunea nascuta in jurul personajului care lupta sa se desprinda de arhetipul sau. Pana si maniera scriitoriceasca, acest intertextualism spontan si neafectat, dublat de gratuitatea ludicului, corespunde mai degraba sensibilitatii prezentului.
Cu toate acestea, editarea piesei in limba romana, intr-un format atractiv si cu siguranta intr-un tiraj mult mai generos decat cel de care au beneficiat contemporanii lui Cehov, nu a starnit prea multe reactii. E uimitor cum un text cu o bataie atat de lunga nu-si gaseste inca locul nici in interiorul dramaturgiei cehoviene, nici in universul primitor al pieselor de secol XX. Nu ne putem decat imagina ca duhul inveninat al Tatianei Repina e sortit sa mai calatoreasca o vreme prin spatii teatrale inca nedescoperite, inainte de a-si dobandi binemeritata recunoastere.

---

Despre autor: