Tarifele solicitate de Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva pentru a pazi padurile proprietate privata sunt foarte mari, a declarat Bogdan Tudor, presedintele Asociatiei Proprietarilor de Paduri din Romania (APPR), ieri, pentru BBC, preluat de
Tarifele solicitate de Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva pentru a pazi padurile proprietate privata sunt foarte mari, a declarat Bogdan Tudor, presedintele Asociatiei Proprietarilor de Paduri din Romania (APPR), ieri, pentru BBC, preluat de Rador. Potrivit unui act normativ, pana la sfarsitul lunii aprilie 2006, toti proprietarii privati de paduri trebuie sa asigure paza propriilor paduri. Mai mult, nu vor mai fi facute puneri in posesie, in cazul retrocedarii de paduri, daca proprietarul nu asigura paza padurilor ce le primeste inapoi. In aceste conditii, proprietarii pot ori sa apeleze fie la serviciile unui ocol privat, foarte putine la numar in acest moment, fie la Romsilva. Bogdan Tudor considera ca "nu-i este usor unui proprietar, dupa ce isi castiga dreptul in instanta, sa apeleze la cei care l-au tinut pe drumuri ani de zile si i-au negat proprietatea, sa se duca la ei acum si sa le ofere proprietatea spre administrare". El a declarat ca, in multe judete, Romsilva se afla intr-o situatie de monopol, in sensul ca proprietarul privat nu poate sa incheie un contract cu un ocol privat, aflat in alt judet, chiar daca e limitrof, intrucat cheltuielile ar fi foarte mari, a precizat Tudor. "Or, in aceasta situatie, cei de la Romsilva impun niste preturi exorbitante. De exemplu, in judetul Dambovita, la un ocol silvic le-au cerut 35 de euro doar pentru paza, pe hectar si pe an, si voiau si plata in avans. Aici intram in cercul vicios - neavand bani sa plateasca administrarea, primaria nu face punerea in posesie, pentru ca el nu face dovada pazei proprietatii. In situatia asta, padurea ramane la Romsilva, ce continua s-o exploateze, pentru ca le permite legea", a completat presedintele APPR. Ioan Aldea, director general adjunct al RNP a precizat ca tariful cerut in Dambovita a fost o exceptie ce a fost rectificata. La ora actuala, Romsilva percepe, in general, un tarif de 10 euro/ha/an pentru paza padurilor private. Potrivit unei decizii a RNP, acest tarif nu poate fi mai mare de 450.000 de lei vechi/ha/an, valabil atat pentru persoane fizice, cat si juridice. Contractele incheiate pe preturi mai mari au fost modificate, pentru a respecta limitele impuse. In plus, contractul de paza se face prin predarea gestiunii, adica padurarul raspunde pentru orice arbore care lipseste. (L.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.