In strategia presedintelui Traian Basescu de transformare a sa din "spectator" in "jucator", campul de lupta al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii a reprezentat intotdeauna un teren preferat. Un spatiu in care victoria era sigura si totala. Infrun
In strategia presedintelui Traian Basescu de transformare a sa din "spectator" in "jucator", campul de lupta al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii a reprezentat intotdeauna un teren preferat. Un spatiu in care victoria era sigura si totala. Infruntarile din CSAT, unde Basescu iesea intotdeauna invingator, i-au asigurat un ascendent asupra partidelor politice, Parlamentului, Justitiei, Executivului si societatii civile. Si nu este intamplator. In plan psiho-politic, cetateanul roman este sensibil la orice este legat de siguranta nationala. De politica de aparare. De lupta impotriva coruptiei si crimei organizate, careia a lasat impresia ca i se dedica, in calitate de comandant suprem, presedintele Traian Basescu. Intr-o lume in care neincrederea in partide si in Parlament atinge cote critice, era cat se poate de firesc ca populatia sa incerce sa-si identifice speranta in autoritatea pe care o putea reprezenta aceasta institutie a CSAT. Basescu avea toate sansele ca, utilizand Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, sa-si indeplineasca, intr-o mare masura sau chiar total, angajamentele enuntate in campania sa electorala. Si in virtutea carora a castigat in 2004. Infrangerea sa de ieri este majora. Si marcheaza o cotitura in istoria institutiei prezidentiale. Cu alte cuvinte, nici viitorul nu mai e ce a fost odata pentru Traian Basescu. De acum incolo, lupta pe care seful statului o duce va fi recalibrata. Se va desfasura sub alti parametri si cu noi ingradiri. De ce a fost impuscat in plexul solar Basescu, in propriul sau teren de vanatoare si chiar de catre cei care ieri ii erau aliati si care sunt consecintele in plan politic?
Raspunsul la prima intrebare nu este chiar atat de complicat. Clamand lupta impotriva coruptiei, intentia de a instaura o societate mai dreapta si, evident, sub faldurile steagului Uniunii Eropene si NATO, Traian Basescu a exercitat, declansand criza dupa criza, o presiune nemaiintalnita asupra opiniei publice. Care a bulversat viata politica, mediul de afaceri si intreg sistemul prin care statul lupta pentru victoria legii asupra faradelegii. Doua dintre greselile sale sunt fundamentale. A facut spectacol dintr-un proces care ar fi trebuit sa se desfasoare in profunzime, cu discretie, cu consecventa si seriozitate si s-a dovedit a fi nu arbitru, ci partizan. Seful statului pe care il are Romania nu a izbutit sa stea la intersectia partidelor. A diferitelor opinii. Nu a fost nici mediator si nici arbitru. Incercand sa devina un "presedinte jucator" in loc sa fie un sef de stat activ, diferit de Ion Iliescu, dar miscandu-se, totusi, in limite constitutionale, Traian Basescu a pornit de la premisa falsa ca trasaturile statului totalitar sunt definitorii pentru Romania. Si, ca atare, a utilizat chiar in exces asemenea parghii. S-a bazat pe forta de soc a sistemului represiv. In numele luptei impotriva coruptiei, a utilizat in exces serviciile secrete si Procuratura impotriva, in primul si in primul rand, a adversarilor sai politici. Sau a celor perceputi ca adversari politici. A fost o prima si fatala eroare. Pentru ca exacerbarea rolului institutiilor represive nu consolideaza democratia, ci o compromite. Iar in absenta democratiei, statul de drept se gripeaza. Clasa politica si de afaceri se contracta. Si, instinctiv, isi creeaza anticorpi. Reactia Parlamentului, a partidelor si a membrilor CSAT nu reprezinta o conspiratie impotriva lui Basescu. Ci o miscare de rezistenta automata, involuntara, instinctiva chiar impotriva tentativelor sale de a implementa scenarii de tip totalitar. A doua mare greseala a fost faptul, de acum evident pentru opinia publica interna si externa, ca Basescu a incercat, pe toate caile, sa-si creeze un partid prezidential. In vreme ce Constitutia il plasa in afara politicii de partid, deasupra acesteia, intr-un rol de arbitru, de mediator, Basescu a facut tot ce i-a stat in putinta, si nu suficient de discret, pentru a asigura Partidului Democrat - o formatiune relativ obscura inainte de alegerile din 2004 - un rol preponderent. Menit sa il transforme in prima vioara a politicii romanesti. Mai mult chiar, in ultima vreme partidul prezidential PD a inceput sa aiba apucaturi de partid-stat. Sunt de acum notorii incercarile PD de a acapara teritorii apartinand fie altor partide - prin atragerea cu biciul sau cu zaharelul a unor parlamentari, primari sau consilieri - fie administratiei de stat, care ar trebui sa ramana in afara politicii. Cum este si firesc, nu numai opozitia, ci si PNL, PC sau UDMR au simtit pericolul. Si au reactionat. Astfel, a fost atinsa masa critica pentru infrangerea lui Traian Basescu pe campul de lupta ales de el insusi.
Democratiei romane i-a trecut un glont pe la ureche. Daca sub termenul de siguranta nationala, Basescu ar fi putut sa-si aseze toti inamicii politici trecuti, prezenti si viitori, daca sub semnul luptei impotriva coruptiei, el ar fi putut ataca orice, inclusiv o placheta de versuri si daca ofiterii serviciilor secrete plasati sub ordinele sale ar fi putut deveni procurori si din procurori magistrati si calai, atunci o paranteza a istoriei s-ar fi inchis. Iar Romania s-ar fi intors la statul totalitar. Basescu a pierdut fiindca societatea s-a aparat.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.