"Se departeaza malurile Nistrului"

Frontiera romano-moldoveana miroase a spaga si a afaceri ieftine si de proasta calitate. Insotitorii trenului "Prietenia", care leaga Bucurestiul de Chisinau, devin amabili doar la vederea bancnotelor. Daca le arati numai biletul de tren, raman posaci si deloc dispusi sa dea lamuriri. Spaga se baga intre filele pasaportului. Asa e obiceiul, ramas de pe vremea URSS-ului. Cine vrea sa mearga la toaleta renunta sa finalizeze: robinetele de inox oxidat cad si apa curge pe oriunde altundeva decat ar trebui. Asa a inceput calatoria mea spre Transnistria.
Am impartit compartimentul cu o studenta la Teatru, Liuda, din Balti. Bunicii ei, parintii mamei, sunt inmormantati dincolo de Nistru. De Pastele Blajinilor, familia Liudei merge in Transnistria, dar separatistii le fac de fiecare data probleme. "Cauta nod in papura. Ne controleaza peste tot", povesteste. La granita romaneasca sunt intrebata cu ce scop calatoresc la Chisinau si intreb, la randul meu, de ce e nevoie sa raspund. Sunt luata la ochi. Ceva mai tarziu, in partea moldoveana, de cazul meu se ocupa un vames extrem de amabil. Ma chestioneaza finut. Pana la urma ii spun ca sunt ziarista. Are pantofii prea bine facuti si prea mult stil ca sa fie vames. N-a mai intrat in alte compartimente. La intoarcere mi s-a povestit ca, daca cineva starneste suspiciuni, este dus intr-o incapere izolata, i se scotocesc bagajele si, facultativ, este interogat cu lumina in ochi, cate 12 ore, de echipe alternative de anchetatori. Pe oamenii de la Securitatea moldoveana nu-i intereseaza micii traficanti, ci eventualii spioni. Se pare ca am fost la un pas de asemenea incadrare.
Pe englezeste, cu domnii separatisti
In Chisinau, la casa de schimb valutar, functionara a fost neplacut surprinsa de faptul ca i-am vorbit romaneste. Am cumparat ziarele locale, apoi am cautat un loc unde sa mananc. Am ignorat McDonald's-ul; am optat pentru ceva mai specific: "Coffeland - Culinarie". In asteptarea unei omlete cu branza, m-am uitat prin ziare. "Podurile de flori s-au prabusit. Romanii sunt pentru <<Cortina Schengen>>", titra "Timpul", in vreme ce "Flux" atragea atentia: "Moscova sustine pe fata regimul separatist. Rusii vor consulat la Tiraspol". Pe la pranz m-am urcat in trenul de Tiraspol. Un tren vechi, cu banchete de lemn, vopsite intr-un galben tipator si vagoane neincalzite. Murdar si saracacios. M-am asezat langa fereastra. Pesiajul se derula prin fata mea, ca un film mut - dealuri line, ca niste valuri incremenite bland, acoperite cu iarba palita de toamna si copaci desfrunziti, sate cu case de pamant, din loc in loc - palcuri de vile cu etaj care priveau trufas la lumea saraca din jur. Ciurde de capre si oi cu lana sinie, incalcita, pazite de copilandri ori de barbati in toata firea, care mancau poame vinete din tufele de pe marginea liniei ferate, privind fara ganduri la tren. Pe frontispiciul garii Mereni deja nu mai scrie decat in rusa si cu caractere chirilice.
Ma apropii de Transnistria, de granita impusa cu pretul unui razboi absurd, pe care toata lumea spune ca nu l-a dorit, la fel cum e cu toate razboaiele. Prin vagon trece o femeie intre doua varste, cu parul vopsit blond tipator. Vinde "blinciki", dintr-o caldare, acoperita cu tifon. Din partea opusa vine un copil, cu mere si pere. Amandoi isi striga marfa in ruseste, cu un soi de entuziasm trist si profesional. Amandoi coboara inainte ca trenul sa fie controlat de politistii de frontiera moldoveni. Trecem pe langa un fel de canton, improvizat dintr-un vagon de tren, asezat pe o fundatie de caramida. In fata vagonului, trei indivizi in uniforma, cu moace de cheflii si caschetele date pe spate saluta, parca a bataie de joc. Am trecut in Transnistria. La Bender, alt control. De data asta, al separatistilor. Mi se verifica pasaportul si sunt intrebata ceva in ruseste. Raspund scalciat. Vine un militar tanar, care ma intreaba: "pa angliski vi mojete?". Pot si englezeste, daca vrea domnul separatist. Reiau explicatiile: sunt jurnalist, din Romania, am venit sa fac interviuri. Militarul ma invita sa cobor din tren, pentru "custom control". Incearca sa faca totul cat mai politicos, iar eu evit sa ma ratoiesc la el. Pana una-alta zambim amabil unul la altul. Ma duce intr-un birou, unde-mi mai verifica o data pasaportul. Se uita la poza, apoi la mine. Probabil ca in acest timp sunt fotografiata si filmata in secret. Pana la urma ma lasa sa plec. Isi cere si scuze.
Proba de microfon... in stil KGB
Ajunsa la Tiraspol, m-am prezentat la "Migrationanaia slujba", unde, intr-o rusa care i-o fi facut sa se rasuceasca in mormant pe Puskin si pe Lermontov, am explicat cine sunt si ce vreau. Am reusit sa ma fac inteleasa, in parte si pentru ca "militionerii" au fost placut surprinsi de faptul ca macar ma straduiesc sa vorbesc limba lor si s-au purtat extrem de amabil. Mi-au dat o adeverinta din care reiesea ca prezenta mea este inregistrata pe teritoriul tiraspolean. Nu mai fusesem in Tiraspol din 1992. Orasul era schimbat. In afara de piata unde este amplasat tancul sovietic si monumentul inchinat ostasului rus, totul s-a modernizat. Pe strada sunt multe autoturisme - marci occidentale, chiar daca modele mai vechi. Am vazut chiar si o Dacia Nova. Exista cazinou - Sheriff, proprietatea personala a dlui Igor Smirnov, si baruri. Unul dintre ele - "Faraon" (scris cu litere chirilice, desigur) - arata chiar foarte egiptean. Panasonic, LG, Sony si alti promotori ai globalizarii isi licaresc reclamele luminoase de pe fatadele unor cladiri din centru. La ora pranzului, toata lumea mananca in oras. O atmosfera de bunastare domneste, in ciuda faptului ca salariul locuitorilor din Transnistria este in jur de 20-40 dolari. La ora 16,30 strazile din Tiraspol se umplu de uniforme si de haine de piele. Doar ca distinsii angajati ai "Cetirnatataia Armia", "Prednistrovskaia Armia" si MGB (fost KGB, devenit Ministerul Securitatii) nu ies din unitati, ci... din carciumi. Peste tot in Tiraspol nu se vorbeste decat limba rusa. Presa "de limba moldoveneasca" nu se gaseste la chioscurile de ziare. S-a deschis, in schimb, un muzeu al razboiului, cam fara vizitatori. Tiraspolul s-a desprins de trecut si priveste cu incredere catre un viitor despre care spera ca va fi cat mai prosper. Este un oras care-si asteapta sansa.
La hotel, receptionera a fost amabila. Am fost gazduita intr-o camera de moda veche, dar curata. Baia nu avea apa calda. In prima noapte am fost trezita de doi indivizi care bateau cu pumnii in usa. Crezand ca e control, am deschis. Indivizii m-au intrebat de Misa. Spuneau ca sunt de la LG. Aveau haine de piele. Au intrat in camera. Le-am zis: "Out!". "No, in!', mi-au raspuns ei. Enervata ca nici nu-mi dau in cap, nici nu ma aresteaza, dar nici nu pleaca, sa pot sa-mi continui somnul, le-am spus ca voi chema Politia si atunci au plecat. Se spune ca hotelurile din fosta URSS sunt impanzite cu instalatii de ascultare, de obicei plasate in interiorul radiourilor din camere. Daca o fi fost asa, se vede treaba ca undeva, "la Centru", cineva a fost intrigat ca nu se aude nimic din camera mea (accidental, n-oi fi sforait) si a crezut ca s-au defectat echipamentele. Pentru ca m-am culcat prea devreme, am avut parte de o proba de microfon in stil KGB.
In vizita la Sovietul Suprem
A doua zi am mers la "Verhovnovo soveta" (Sovietul Suprem - sediul Parlamentului si al Guvernului republicii separatiste). Inainte de a fi primita de Alexandru Caraman, am fost indrumata sa iau legatura cu o doamna care nu s-a recomandat decat cu numele mic si patronimicul: Tatiana Stepanovna. Este o persoana in varsta de 55 de ani. M-a insotit la toate intrevederile pe care le-am avut cu oficiali din Tiraspol. La un moment dat mi-a spus ca "Ohrana" (Securitatea) i-a cerut sa faca acest lucru. Am fost primita de Alexandru Caraman, consilierul lui Igor Smirnov. Caraman mi-a vorbit despre "prietenia intre popoarele din Transnistria" si "relatii interetnice armonioase", dar n-a pierdut ocazia sa se planga de Moldova. "Dupa cum stiti, Republica Moldoveneasca Nistreana nu este subiect de drept international, nefiind recunoscuta de alte state. Intreprinderile noastre sunt nevoite sa apeleze la organele Republicii Moldova pentru operatiunile de import-export. De doi ani insa, Republica Moldova a interzis eliberarea certificatelor. Cu cat mai multe probleme ne face Republica Moldova, cu atat mai mult se indeparteaza malurile Nistrului", spune consilierul lui Smirnov. Alexandru Caraman crede ca o solutie pentru viitorul Transnistriei ar putea fi integrarea in Uniunea Rusia - Belarus.
Dupa Alexandru Caraman, urmatoarea mea tinta a fost Victor Antiufeev, seful Ministerului Securitatii (MGB - fosta statie locala a KGB). Sediul MGB este o cladire cu aer sever, de piatra sura, cu o placuta metalica pe care e inscris numele institutiei. Am deschis o usa masiva, de lemn. In spate era o alta usa, blindata, cu vizeta. Ferastruica s-a desferecat cu scrasnet de fier prost intretinut si, printre zabrele, m-a privit un ochisor de soldat, umbrit de bereta verde. In rusa mea de proasta calitate (alta n-aveam) am dat sa explic ca vreau sa vorbesc cu seful lor. "Padajdite". Ferastruica s-a inchis si s-a deschis usa. Am fost invitata inauntru. Un domn in uniforma mi-a spus ca, pentru moment, in sediu nu e nici ofiterul de presa, "nici Antiufeev". Mi-a dat un numar de telefon, la care sa sun, pentru a fixa interviul. Am spus ca prefer sa vin personal in ziua urmatoare. Paznicul portii KGB-ului a raspuns plictisit ca n-am decat sa vin. In cursul aceleiasi zile, am sunat, totusi. Intr-o rusa extrem de simpla si de clara, operatoarea de la celalalt capat al firului mi-a explicat ca atat Antiufeev, cat si ofiterul de presa vor lipsi cateva zile. Lucrurile erau destul de limpezi: Antiufeev evita contactul. Asta in ciuda faptului ca, in 1992, am facut un interviu cu el.
Trebuia sa-mi prelungesc inregistrarea la "Migrationaia slujba". M-am infiintat in fata ghiseului din gara, unde, de data asta, era alt functionar. Am predat pasaportul si am spus care e problema. Usita s-a trantit in nasul meu. In spate, "militionerul" se consulta cu alti colegi. Am asteptat cam jumatate de ora, timp in care au mai fost inregistrati doi rusi, din Murmansk, care mergeau in Polonia. Dupa ce mi-a pus mai multe intrebari, separatistul a gasit solutia optima. Hotarat, a desenat un 1 inaintea cifrei 4, care reprezenta ziua plecarii mele din oras. Acum adeverinta era valabila pana pe 14, dar trebuia sa ma inregistrez si la Militia din oras. Am mers acolo. Am asteptat la o coada uriasa, in fata unei masute la care o doamna scria kilometri de chirilice. Din cand in cand, femeia isi scutura mana, amortita de atata scris. Oamenii se fereau sa comenteze, pentru a nu starni indaratnicia functionarei. I-ar fi obligat sa ia coada de la capat. Cand in sfarsit mi-a venit randul, am aflat ca asteptasem gresit si mi s-a indicat alt birou unde sa ma duc, dar mai intai trebuia sa platesc o taxa. Se inserase, asa ca m-am dus la hotel.
A doua zi l-am intalnit pe Grigori Marakuta, seful Parlamentului republicii separatiste. Evolutiile portocalii de peste granita nu par sa-l ingrijoreze pe liderul nistrean. Marakuta spune ca "relatiile dintre guvernele Transnistriei si Ucrainei ne satisfac din punct de vedere economic". Cat despre viitorul Transnistriei, "fiecare popor isi alege calea sa. Asa cum romanii au ales sa-l impuste pe Ceausescu si dupa aceea le-a parut rau, tot asa si Ucraina merge pe drumul ei. Este dorinta legitima a poporului de a-si cauta calea. Noi conlucram cu fortele care sunt la putere. Smirnov s-a intalnit cu Iuscenko. Ne-am inteles cum sa colaboram din punct de vedere economic, social, politic, umanitar si asa mai departe. In principiu, suntem de acord sa cautam solutii pentru punerea in practica a planului Iuscenko de rezolvare a conflictului din Transnistria. Cu un singur punct nu suntem de acord - cu schimbarea formatului trupelor de mentinere a pacii. In acest moment, forta de mentinere a pacii are un efectiv de aproximativ 1000 de ostasi - 50% din efective sunt ale Rusiei, 25% sunt ale Moldovei si 25% - ale Transnistriei. Din 1992 si pana acum, in 13 ani, nu a fost ucis nici un ostas si nici un civil. Actualul format al Mirotvorceskoe (forta de mentinere a pacii - n.n.) a fost un mecanism care a functionat. Noi nu suntem impotriva trupelor ucrainene. S-ar putea schimba formatul: 40% Rusia, 20-30% Ucraina si cate 10-15% din efective - Moldova si Transnistria", crede Marakuta. Nici NATO nu e o amenintare, desi ar fi mai bine daca s-ar desfiinta, mai zice separatistul. Cat despre trupele Armatei a 14-a, "demult au fost duse, au ramas 600-700 de soldati care pazesc scladurile (depozitele - n.n.). Nimic mai mult. Armele grele au fost demult expediate de aici, multe au fost si taiate. Mai sunt 700-800, poate 1000 de soldati, inarmati cu armament usor. Ei nu reprezinta o primejdie", a spus liderul separatist.
Cu pasaportul la spalatoria centrala
De la interviu, m-am dus sa inchei formalitatile de inregistrare. M-am prezentat in biroul indicat cu o zi inainte. Am intrat intr-o incapere stramta, in care cea mai mare parte din spatiu era ocupata de un aparat cu multe sertare, actionate electric de un mecanism rotativ. In sertare se gaseau fise. Domnisoara militioner, responsabila cu rostul sertarelor, m-a indrumat catre un alt sediu. Ca sa pricep mai bine mi-a scris pe un biletel: "tentralnaia himcistka" si "marsrutka vasmiorka" (microbuzul numarul opt). "Tentralnaia himcistka" nu stiam ce e, dar am cautat-o prin tot orasul. Pana la urma am gasit-o: un sediu de caramida scorojita, care mirosea din rasputeri a lesie. Am intrat inauntru, macinata de indoieli. La inceput n-am vazut nimic, din pricina aburilor desi, apoi am intrezarit randuri de haine, bagate in saci de plastic. Eram la spalatorie. Probabil la spalatoria centrala si nu pricepeam de ce ar fi trebuit sa-mi spal pasaportul inainte sa-l inregistrez. Stiam despre spalarea banilor si despre conspirarea identitatii, dar nu eram dispusa sa fac nici una, nici alta. Despre spalatul pasaportului nu auzisem niciodata nimic. M-am uitat tamp la functionara si i-am spus ca ar trebui sa-mi inregistrez pasaportul. A inceput sa rada si mi-a aratat ca trebuie sa merg in sediul de alaturi. Acolo am gasit in sfarsit rezolvarea problemei mele. Am completat un nou formular cu grafie chirilica, iar o domnisoara cu parul violent oxigenat mi-a scris o adeverinta, pe care a trantit-o intre filele pasaportului, incheind totul cu indicatia aruncata in sictir: "Sabiraite!" ("Culegeti asta de-aici"). Ma achitasem de obligatiile fata de statul nistrean, asa ca m-am suit in microbuzul ce avea sa ma duca la Chisinau. M-am intors acasa in ziua urmatoare, cu acelasi tren "Prietenia", prevazut cu insotitori neprietenosi. De aceasta data am impartit compartimentul cu o doamna din Chisinau. Tovarasa de calatorie mi-a vorbit despre criza de identitate a moldovenilor de dincolo de Prut: "Romania nu ne vrea, iar Uniunea Sovietica s-a desfiintat. Suntem ai nimanui. Poate de asta foarte multi moldoveni pleaca in strainatate si nu se mai intorc. Nu e vorba de bani - bani se pot face si in Moldova, daca vrei - dar la ce sa vina inapoi?". Cand ni s-au controlat pasapoartele, politista de frontiera din Romania discuta cu cea din Moldova despre o masina Opel pe care una trebuia s-o vanda si cealalta s-o cumpere. Dar macar eram din nou acasa. Veneam dintr-o Moldova inca destul de sovietica.

---

Despre autor: