O problema de viziune

Miercuri seara, cu ocazia unui dineu oferit la Bruxelles de conducerea Bancii Europene de Investitii, s-a vorbit despre un subiect care depaseste cu mult domeniul financiar si trece in cel al constructiei generale a Europei de maine. S-a vorbit despre aparitia unei noi viziuni asupra prioritatilor de investitii care, pentru prima data, tind sa se deplaseze in mod real catre finantarea "societatii stiintei, inovatiei si tehnologiei. Politic, nu e ceva nou, caci tema ca atare face parte din Agenda Lisabona, dar mi s-a parut deosebit de interesant ca responsabilii fondurilor europene au inceput acum sa miste fonduri uriase in aceasta directie. Sigur, se vor pastra (mai ales in ce priveste noile state membre) zonele investitionale de tip clasic, cele de infrastructura, dar, tocmai pentru a face ca aceste noi piete sa devina realmente competitive, se preconizeaza infuzii foarte importante in domeniile unde se poate performa foarte rapid si cu rezultate economice vizibile in scurt timp. Asta este marea deosebire intre viziunea clasica asupra finantarii europene a proiectelor, mare parte in infrastructura, si ceea ce se preconizeaza de acum inainte. Exista si o motivatie ca infrastructurile in care s-au investit sute de mii de miliarde in ultimele decenii, ajung acum, dupa 20-30 de ani de viata, la momentul in care statele beneficiare trebuie sa preia pe cont propriu costurile foarte ridicate ale modernizarii sau refacerii portiunilor uzate. Si bani n-ar prea fi decat in conditiile aparitiei unor noi taxe sau impozite, lucru dificil de realizat in conditiile stricte ale legislatiei comune europene in domeniu. Pe cealalta parte, investitiile in "societatea stiintei, inovatiei si tehnologiei pot provoca, in conditiile existentei unui manageriat profesionist, beneficii cu mult mai rapide, mult mai durabile si, daca se poate spune asa, fara mari costuri de intretinere.
In acest context, pe noile piete, in Romania, sunt si vor fi din ce in ce in ce mai interesante pentru investitiile straine directe acele unitati unde un manager profesionist, deja in acord cu acest tip de noua viziune, a investit deja intr-o noua baza umana competitionala. Un exemplu in acest sens am avea si noi, BCR, care deloc intamplator, a constituit cea mai reusita privatizare din istoria post-decembrista a Romaniei. De data asta n-am mai venit cu oferta majoritara de tip traditional, adica "mormanul de fiare vechi" si terenul foarte valoros pe care era asezat, valorificabile la pachet, pierzator pentru Romania, invariabil castigator pentru speculant. Austriecii au platit pentru un anume tip de performanta, desigur bancara in primul rand, dar motivata nu numai prin numarul sediilor si conturilor existente, ci si - poate in primul rand - prin structura si pregatirea personalului. Mi-am revazut notitele dintr-o discutie avuta cu Nicolae Danila, presedintele executiv al bancii si directorul executiv Cornel Cojocaru, iar datele sunt relevante: in ultimii 5 ani, investitiile facute de banca in sectorul IT se cifreaza la peste 80 de milioane euro, iar din cei 11.400 de salariati peste 60% au studii superioare. Sunt si singurii care beneficiaza in Romania de o Universitate proprie care a introdus sistemul de e-learning, prioritate absoluta in programele europene. In fine, au introdus si un sistem foarte interesant de masterat intern unde cursurile sunt asigurate de specialisti din mari banci din intreaga lume. Toate acestea au permis si efectuarea unei translatii importante, de la banca comerciala la Grup Financiar, semnal catre partenerii straini ca una dintre marile cerinte europene, cea de insanatosire si intarire a sectorului bancar din Romania, este deja o realitate.
Mi-as dori sa vad cum vajnicii nostri euro-observatori se vor obosi sa participe la marile dezbateri unde se anunta care vor fi prioritatile europene si, apoi, sa transmita toate astea acasa, colegilor alesi ai neamului, ca sa stie ceva cand voteaza pachete de legi. Cand se va depasi nivelul bataliei politice si se va intra in etapa de constructie a valorilor competitionale? Asteptam oare sa plece cat mai multi dintre tinerii care ar putea beneficia de acesti bani, de aceste programe si oportunitati pentru ca apoi sa ne intrebam, patetic si demagogic, unde ne sunt valorile? Problema de viziune se poate transforma in una a lipsei de viziune pentru care nu politicienii alesi ai neamului vor plati vreodata, ci doar noi, cetatenii europeni de maine, actori pe o piata de munca performanta si, ca atare, necrutatoare.

---

Despre autor: