Ochiul si timpanul lui Big Brother

Fenomenul interceptarii, nemotivata legal, a convorbirilor telefonice si controlul discretionar al conturilor unor persoane ori ale unor societati comerciale reprezinta, atunci cand iau o amploare deosebita, nu numai un pericol grav la adresa democratiei, ci si un atentat, in toata puterea cuvantului, la siguranta nationala. Detasandu-ma de situatia conjuncturala a Dosarului Rompetrol, in care m-am trezit si eu implicat pentru o afacere la vedere pe bursa, nu pot sa nu descopar ca fenomenul Big Brother ne pune pe toti in pericol.
Este pe cat de firesc, pe atat de necesar ca, in anumite imprejurari, strict definite de lege, Serviciul Roman de Informatii sa poata intercepta convorbirile telefonice ale unor persoane in legatura cu care exista indicii ca reprezinta un grav pericol pentru siguranta nationala. Fie ca participanti la actiuni de tip terorist sau contra integritatii statului, fie ca actori in organizatii vinovate de criminalitate economico-financiara. Sau in cazuri de inalta coruptie. Asa cum se intampla pretutindeni in lume. Numai ca este inadmisibil ca alte institutii sa faca, in paralel cu SRI, interceptari. Asa cum a procedat, pana la recenta desfiintare, serviciul secret al Ministerului de Justitie. Sau asa cum a procedat si, cine stie, poate inca mai procedeaza, serviciul secret al Ministerului de Interne. Functionarii unor asemenea organisme care fac interceptari in paralel cu SRI ar trebui, intr-un stat de drept, sa fie anchetati si condamnati la fel cum se intampla cu orice persoana, chiar si cu un jurnalist, care inregistreaza convorbirea altora. Sunt convins ca Serviciul Roman de Informatii, asupra caruia a planat atatia ani suspiciunea si care, din acest punct de vedere, s-a aflat permanent sub lumina reflectoarelor, si-a creat, conform legii, o serie de proceduri standard care sa faca improbabila, daca nu cumva chiar imposibila, interceptarea neautorizata. Atunci cand SRI face interceptari la solicitarea Justitiei este de presupus ca acest serviciu nu are calitatea de a aprecia in ce masura cererea unor procurori, asimilati in mod artificial magistratilor, este sau nu legala. SRI nu poate decat presupune ca procurorii nu au innebunit, incalcand ei insisi, in mod grav si deliberat, legea. Asa ca interceptarile vadit ilegale, care preocupa azi societatea romaneasca, se datoreaza unor "slujitori" ai legii, care, probabil, vor fi sanctionati de instantele judecatoresti, dupa ce vor fi actionati in Justitie. Nu e nimic nou sub soare nici din aceasta perspectiva. Ordine nelegale date unor servicii secrete privind interceptarea telefoanelor s-au mai vazut si la case mai mari. Chiar si in Statele Unite sunt acum pe rol un scandal si o ancheta privind 8 interceptari. Pretutindeni excesul de zel al unor procurori ori chiar magistrati, aflati sub presiune politica, conduce la unele incalcari ale legii. Care uneori sunt aspru sanctionate. Ce este atunci diferit in Romania?
Amploarea fenomenului interceptarilor. Niciunde Justitia nu permite ca o persoana sau telefoanele unei firme sa fie interceptate la infinit. O simpla excursie prin dreptul comparat ne va arata ca limitarile sunt foarte stricte. Interceptarile niciunde nu pot dura mai mult de o luna-doua. In orice caz, niciunde altundeva decat in Romania nu este posibil ca intimitatea persoanelor sau secretul afacerilor sa fie astfel violate ani de zile. Pe de alta parte, discutam si de numarul total de persoane ascultate raportat la populatie, la care trebuie sa faca fata un serviciu de informatii. In Romania, fenomenul este apocaliptic. Si nimeni nu si-a pus, inca, serios problema cum de este posibil ca toate solicitarile de acest fel sa fie automat aprobate de procurori sau judecatori specializati in solutii date la comanda. Cand cifrele vor fi date publicitatii, societatea civila, clasa politica, opinia publica interna si externa se vor lua cu mainile de cap.
In tara in care inca exista fenomene periculoase si de amploare vizand criminalitatea economico-financiara si coruptia inalta ori medie, numarul urias de interceptari si de persoane vizate de ani de zile nu a condus - si acest rezultat este pe cat de jalnic, pe atat de simptomatic - la diminuarea infractionalitatii. Dimpotriva. Inseamna fie ca interceptarile au fost inutile, fie ca ele au avut un alt scop. Fie politic, fie concurential.
La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste controlarea conturilor. Astazi presa dezvaluie existenta a mii de conturi controlate, apartinand unor persoane fizice si juridice al caror numar se ridica la cifra de 153. Intr-o singura cauza penala. Dar sunt sute, poate chiar mii de cauze penale pe rol. Probabil ca totul este controlat. Cu ce folos, insa? Si in ce scop real?
Politica lui Big Brother ne poate duce intr-o mare fundatura. Intr-o criza. Si in nici un caz in Europa. In mod normal, societatea civila si clasa politica trebuie sa reactioneze. Imediat si in forta.

---

Despre autor: