Iluzie si biografism

Sinologul Peter Kien, personajul romanului "Orbirea" al lui Elias Canetti (traducere si postfata de Mihai Isbasescu, Editura Polirom, 2004, Iasi) este una din acele fapturi care pot trece zilnic pe langa noi, fara nici o urmare. Daca aventura sa in fictiune este o Odisee cotidiana, cu furtuni pe mare, sirene inselatoare, coborari in infern si petitori vicleni ai Penelopei sale (suprema puritate a constiintei), orice iesire din acest spatiu imaginar il transforma pe savant intr-o biata, mortificata creatura de muzeu. Fiind un maestru al civilizatiei chineze, cel mai mare in viata, dupa cum singur se defineste, el vede lumea prin prisma unor coduri straine materiei ce pulseaza la tot pasul, iar experientele sale se prefac in eprubeta alchimistului, in care se intalnesc titluri diverse de carti, fuste albastre bine apretate sau siruri lungi de pantaloni. Si cum totul are valoare de semn, pentru Kien nu exista detaliu intamplator - mintea sa este peretele imaculat pe care niste maini abile proiecteaza un spectacol de umbre.
In cartile autobiografice (mai ales in "Facla in ureche"), Canetti dezvaluie cateva din avatarurile acestui roman. La inceput au existat mai multe personaje, un soi de necunoscute notate cu initiale, intr-o ecuatie care avea sa genereze tot atatea fictiuni: colectionarul, omul cartilor, actorul, omul adevarurilor sau fanaticul religios aveau fiecare imagini originale asupra lumii, comunicau doar "pe anumite canale". Dar cel care urma sa le slabeasca pe toate, golindu-le pe dinauntru si devenind astfel miezul romanului fara sa apara in el, este un prieten din tinerete al autorului, pe nume Thomas Marek. Tintuit in scaunul sau cu rotile, el este de neomorat, de vreme ce continua sa existe dupa trei tentative de sinucidere, isi cucereste zilnic viata si devine astfel imun la orice forma de renuntare la sine. Aceasta imagine se intalneste cu un alt eveniment care l-a marcat pe tanarul Elias Canetti. In ziua de 15 iulie 1927, aflandu-se in perioada sa vieneza, scriitorul (evreu nascut in Bulgaria, stabilit mai tarziu in Marea Britanie) este martorul unor proteste de strada inabusite in sange. "Sa arda toate actele! Toate actele!", striga unul dintre protestanti, iar indemnul acesta se transfera in faptura absenta si spinoasa ce va purta pe rand numele Brand, Kant si, in cele din urma, Peter Kien, pastrand de fiecare data caracterul inflamabil al lumii din care provine. Si pentru ca aceasta aparitie este o forma care inghite biografia timpurie a scriitorului, ea nu poate fi altfel decat pura, desprinsa de timp si evanescenta.
In fictiunea romanului "Orbirea" patrundem prin (pseudo)dialogul lui Kien cu un copil pasionat de carti, care se pierde curand in magma epica (pare a fi aceeasi voce care vorbeste la inceputul scrierii autobiografice "Limba salvata", despre cea mai timpurie amintire "inmuiata in rosu", a scriitorului: "Ies pe o usa in bratele unei fete, podeaua din fata mea e rosie si la stanga coboara o scara care este tot rosie. In fata noastra, la acelasi nivel se deschide o usa si un barbat zambitor vine spre mine. <<Arata limba>> (...) <<Acum ii taiem limba.>>"). Aceasta imagine asociata cu frica, ale carei resorturi proliferante aveau sa-l preocupe multa vreme pe Canetti, revine metaforic in existenta eroului. Intr-un anumit sens, ea se regaseste si in titlul sub care este publicat, in 1935, romanul. (Titlul initial al manuscrisului, care a intarziat patru ani pe masa scriitorului, fusese "Kant in flacari").
In nenumaratele incercari de a se salva de orice fel de mutilare a castei sale existente, Kien (care absoarbe pe nesimtite vocea copilului, odata cu spaima primei amintiri) se casatoreste, este alungat de acasa, ajungand sa traiasca in compania unor fiinte stranii, lupta sa-si recucereasca teritoriul pierdut si, printr-o intorsatura spectaculoasa, chiar reuseste, ajutat de fratele sau (si el recuperat din existenta reala). Multiplele schimbari de perspective (inclusiv narativa) au rolul unor voci paralele, care, asa cum anticipam, il atrag pe protagonist in naufragii primejdioase. Dar exista o infailibila busola - memoria, pentru Kien, tentatia memorialisticii pentru Canetti - care deopotriva le indica alarmant tarmul.
Ultimul capitol al romanului, "Limbi de foc", in care personajul isi incendiaza biblioteca pentru a sterge atrocitatile trecutului, inchide astfel definitiv biografia in celula fictiunii, cu aceeasi candoare cu care, la inceputul aventurii, imaginea din oglinda a lui Kien dorea sa stie cele "patru's da mii de litere" care nu incap toate in aceeasi carte.

---

Despre autor: