Un proiect de Ordonanta de Urgenta care prevede introducerea unui "timbru" pe paine menit sa reduca evaziunea inregistrata la comercializarea acestui produs, a declansat un adevarat scandal intre patronatelor din domeniu. In timp ce unii sustin neces
Un proiect de Ordonanta de Urgenta care prevede introducerea unui "timbru" pe paine menit sa reduca evaziunea inregistrata la comercializarea acestui produs, a declansat un adevarat scandal intre patronatelor din domeniu. In timp ce unii sustin necesitatea acestei inscriptionari pentru diminuarea evaziunii fiscale, ceilalti afirmand ca o asemenea masura este in totala contradictie cu normele europene in domeniu. Reprezentantii UGIR-1903 contesta intentia de introducere a etichetei in domeniul produselor de panificatie care se vand in stare calda argumentand faptul ca o astfel de prevedere incalca normele europene in domeniu si este interzisa prin Ordinul comun 498/295 al Ministerului Sanatatii si Ministerului Agriculturii. Potrivit presedintelui ANAMOB, Viorel Marin, reglementarile europene in domeniul industriei de panificatie interzic orice fel de coloranti alimentari aplicati asupra acestor produse. Iar painea calda nu poate fi ambalata, prin urmare timbrul ar urma sa se aplice direct pe paine. Mai mult, Marin se intreaba care vor fi firmele importatoare de hartie de orez din care urmeaza sa fie fabricate timbrele. "Si noi dorim o economie sanatoasa si eliminarea evaziunii fiscale. Insa aceasta lupta trebuie sa inceapa de sus in jos, iar comerciantii trebuie primii verificati", a precizat Marin. Potrivit acestuia, din fabrica, painea pleaca cu un pret de 4600 lei, iar in magazine se vinde cu 5000 sau chiar 6000 de lei.
Mai mult, Viorel Marin a aratat ca sunt si comercianti care conditioneaza vanzarea painii de o anumita cantitate care sa intre in magazin fara factura. "Pentru combarea evaziunii, trebuie verificata cantitatea de marfa cu numarul de facturi", a mai spus presedintele ANAMOB. La randul sau, presedintele UGIR-1903, Ioan Cezar Coraci a subliniat ca patronii din UGIR-1903 nu vor sa manance timbre o data cu painea si nici sa mai creeze o noua forma de coruptie, un nou act normativ introdus pe usa din dos. In alta ordine de idei, Viorel Marin a aratat ca, in ultimele trei luni a vizitat peste 2600 de agenti economici din domeniul panificatiei pentru a vedea in ce masura sunt capabili sa faca fata normelor UE care trebuie aplicate si de Romania incepand de la 1 octombrie. Nici unul dintre acestia nu sunt, in acest moment, pregatiti 100%, a mai spus Marian. Potrivit acestuia, cei care nu vor avea nici o sansa de supravietuire vor fi agentii de la parterurile blocurilor. In aceste conditii, reprezentantii UGIR-1903 acuza Ministerul Agriculturii ca, la elaborarea Hotararii de Guvern care prevede aceasta masura nu a consultat si organizatiile patronale din domeniu.
Tabara anti-timbru acuzata de evaziune
Pe de alta parte, reprezentantul Rompan, celalalt patronat din industria de morarit si panificatie, Aurel Popescu, sustine ca actul normativ cu masurile de combatere a evaziunii fiscale in domeniu va fi dezbatut de Guvern in sedinta de saptamana viitoare. El a precizat ca noua ordonanta de urgenta va impune introducerea unor cantare pe flux, in cazul morilor, pentru a fi verificate cantitatile de grau si faina ce intra si ies dintr-o moara. "Actul normativ va introduce si timbrul pe paine, pentru a combate evaziunea fiscala. Imprimeria Nationala si Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor ne-au dat asigurari ca sunt cerneluri si substante de lipit ce pot fi folosite pentru timbre, astfel incat sa nu fie afectate sanatatea si siguranta consumatorilor", a spus Popescu. Fata de opozitia celuilalt patronat cu privire la timbrare, Popescu a declarat ca "problema este ridicata de cei care fac evaziune. Si aceasta masura deranjeaza", a completat presedintele Rompan. El a precizat ca a fost semnat un acord de catre toti membrii Consiliului pe produs - grau (n.r. - organism infiintat prin lege, ce cuprinde reprezentanti ai tuturor segmentelor din filiera grau, la care se adauga reprezentanti ai unor ministere), mai putin ANAMOB, prin care au fost de acord cu aceste masuri anti-evaziune. Aurel Popescu, a precizat ca introducerea timbrului ar duce la cresterea pretului painii cu maximum 200 de lei/bucata.
Reprezentantii Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale au declarat ca timbrul propus este "securizat din punct de vedere al securitatii alimentare", altfel nu ar promova un astfel de act normativ.
Timbru comestibil
Timbrul va fi confectionat din hartie de orez si inscriptionat de Imprimeria Nationala. Potrivit ROMPAN, inscriptionarea se va realiza cu cerneluri care nu afecteaza sanatatea consumatorilor iar substanta adeziva folosita pentru lipirea timbrului pe paine se supune regulilor de sanatate publica. Timbrul va fi mancat odata cu painea.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.