Rasucelile unei biografii si destinul unei bibliografii au facut astfel ca trei volume sa poposeasca pe biroul nostru. Acum, in 2006. Este vorba de o editie completa a capodoperei "A la recherche du temps perdu" in varianta ultima (la Proust, deocamd
Rasucelile unei biografii si destinul unei bibliografii au facut astfel ca trei volume sa poposeasca pe biroul nostru. Acum, in 2006. Este vorba de o editie completa a capodoperei "A la recherche du temps perdu" in varianta ultima (la Proust, deocamdata, nimic nu este inca definitiv) de la Gallimard, tiparita pe hartie de biblie, intr-un singur volum, sub ingrijirea celui mai important specialist in domeniu din ultimii 30 de ani, profesorul Jean-Yves Tadie. Varianta ce contine textul stabilit pentru editia in patru volume din colectia "Pleiade" (1987-1992), cu prefata si notele aceluiasi devotat si exigent exeget care s-a dovedit a fi Jean-Yves Tadie. Tot el semneaza si o coplesitoare monografie, de peste o mie de pagini, dedicata lui Proust: "Marcel Proust. A life" (avem la indemana varianta engleza a cartii, aparuta la Viking-Penguin Group, dupa ce toata viata Jean Yves Tadie - n. 1936 - a semnat sau editat carti legate de Proust). Al treilea volum este o aparitie in limba romana a marturiilor fostei menajere a lui Marcel Proust, Celeste Albaret, devenita si ea tot atat de faimoasa ca si distinsul "Domnul Proust" (Editura Albatros, 2004, 371.000 lei, in buna traditie a lumii pe dos in care traim, cartile care nu se vand se... scumpesc!?; volumul mai este accesibil la o librarie de pe bulevardul Magheru - oare asa se mai numeste?), alaturi de care a fost in ultimii sai opt ani de viata.
Nu avem cum comenta cele doua uriase, la propriu si figurat, volume de si despre Proust. Ne vom opri fugar asupra "Amintirilor consemnate de George Belmont", caci fosta menajera este dispusa sa se confeseze abia la 60 de ani dupa moartea patronului, aducand detalii relevante pentru intelegerea acestei teribile personalitati scriitoricesti, dedicate integral unei singure meniri: de a duce la capat proiectul unei carti! Lucrarea nu va fi incheiata, chiar daca exista o pagina pe care chiar Proust a notat "FIN". De aici si uriasa munca de a stabili textul complet, cat mai apropiat de perspectiva autorului, de aici, poate, si relevanta detaliior confesate de Celeste Albaret, cea care i-a fost in preajma tocmai in anii, ultimi, cand Proust si-a definitivat mare parte a uriasului sau text neterminat. Exegezele si studiile dedicate lui Proust sunt nenumarate, zecile de miile de pagini de comentarii depasesc orice inchipuire. Din Franta si pana in SUA (unde exista o buna scoala a studiilor proustiene, care l-a dat si pe Philip Kolb, editorul unei monumentale editii, in 21 de volume, a corespondentei lui Proust, la care a muncit peste 40 de ani!; dupa stiinta noastra, o editie completa exista in Romania in posesia dnei Cornelia Stefanescu, o sagace cercetatoare, care a si publicat o exceptionala lucrare despre Proust si romani), Japonia sau Romania, creste pe zi ce trece numarul lucrarilor dedicate lui Proust. Pe langa atatia oameni ultrascoliti si eruditi, tanara - avea 22 de ani cand a intrat in serviciul lui Marcel Proust - Celeste Albaret aduce pete de culoare si amanunte care contureaza personalitatea marelui scriitor. Pe langa suferintele provocate de boala, apar si micile/mari tabieturi, obsesii, preferinte si idiosincrazii, toate aceste mici "nimiciri" care alcatuiesc vietile noastre, subjugate obsesei lui Proust de a-si termina cartea. Izolarea fonica, boala permanenta sau regimul de viata nocturn sunt si o forma de protectie si izolare fata de lumea din jur, adjuvante ale unui mod consimtit de a trai/ supravietui pentru a scrie. Proust bea multa cafea, special preparata. Ii placeau, enorm, florile, dar nu le putea suporta mirosul. Stiam. Dar am suras cand am aflat despre pianul din casa, la care cantase candva cu amicul Reynaldo Hahn, ca folosea "cateva perechi de ochelari" - nu exista poze cu Proust cu ochelari ! -, ca ii placea sa stea la taifas cu Celeste, iar daca mai iesea, rar, din casa era pentru a "strange provizii pentru carte"! Ca doctorul Bize, care-l vizita des, venea mai mult pentru conversatie decat pentru medicatie.
Multe "efermeride", pline de haz si semnificatii, in povestile narate cu multa caldura si admiratie ale Celestei Albaret. Doar si pentru o propozitie a ei si merita sa n-o uitam: "Cand timpul nu mai exista, e liniste!". Scriitorii mai si mor. Cartile si memoria lor raman. Uneori, nimic nu e sigur si nici definitiv. Cautarea timpului pierdut se poate face si pe cont propriu, dincolo si dincoace de Proust. Sau de literatura.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.