Un cerc cu adevarat vicios. Din care toti ies vinovati

Asa cum stau lucrurile in ceea ce priveste falsa independenta a celor trei puteri in stat, precum si dogma aberanta - cealalta extrema - a necesitatii separarii lor absolute, este cu neputinta ca un guvern, oricare ar fi acesta, sa nu isi prinda urechile. Sa nu iasa vinovat. Sa nu sfarseasca fiind pus la zid. Exact asta se intampla acum si cu Guvernul Tariceanu. Iar explicatia este ca, in absenta unor clarificari, care pot fi constitutionale sau metodologice, exista un cerc vicios in capcana caruia cad, pe rand, fie reprezentantii puterii politice, fie reprezentantii Executivului, fie cei ai Justitiei. Pentru ca separarea celor trei puteri nu poate fi totala. Intre ele, la vedere, trebuie sa existe, pana la un punct, legaturi si interdependente. Si, fireste, comunicare.
Cine este responsabil in fata alegatorilor in eventualitatea in care, in loc sa se diminueze, criminalitatea economico-financiara si coruptia se amplifica? Cu siguranta, toate cele trei puteri in stat. Si, in ultima instanta, chiar si presedintele, care nu face parte - dar ar vrea - din nici una dintre cele trei puteri. In final, cetatenii se simt tradati, pentru ca angajamentele luate in campania electorala de partidele pentru care ei au votat si care astfel au fost aduse la putere nu au mai fost indeplinite. Din patru in patru ani - in cazul sefului de stat, din cinci in cinci ani - electoratul vine cu sanctiunea. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, cele trei puteri cauta, fiecare in felul ei, o solutie. Retetele sunt si comune, dar sunt si diferite.
Partidul invingator a anuntat, ca de obicei, ca va diminua infractionalitatea. Executivul numit de acesta procedeaza la fel, atunci cand isi prezinta programul de guvernare. In realitate insa, puterile de care dispune sunt limitate. Poate promova, in acest sens, acte normative, dar ramane la latitudinea Parlamentului daca le promulga sau nu. Si daca nu cumva le schimonoseste sensul. Tot Guvernul are in subordine Ministerul de Interne, Politia. Aceste institutii pot declansa investigatii. Cu atat mai mult cu cat, in mod direct sau indirect - prin intermediul presedintelui, care are in subordine comunitatea serviciilor de informatii - Executivul poate primi date primare, referitoare la criminalitatea eocnomico-financiara sau coruptie. De aici incolo, fenomenul de combatere a infractionalitatii se poate gripa. Si, in orice caz, scapa controlului Guvernului. Pentru ca anchetele politistilor trebuie sa se transforme in sesizari facute la Parchet. Dupa care incepe, pentru finalizarea investigatiilor, o cooperare intre cele doua institutii. Numai ca, desi reprezentanti ai statului ca avocati ai acuzarii, procurorii scapa controlului Executivului. Pentru ca, prin cateva acte normative tampite, au fost transformati in magistrati. Si, cum am vazut, ei nu sunt magistrati. Fie si numai pentru ca varfurile Parchetului sunt numite de ministrul Justitiei. Care este membru al Executivului. Ca sa nu mai vorbim ca, mai recent, ministrul de Interne a plasat, in gradina Parchetului, zeci de politisti, transformati peste noapte in procurori.
Prin urmare, Guvernul poate declansa o actiune anti-criminala care ramane in spagat, pur si simplu pentru ca, dincolo eventual de Politie, exista un tampon, un strat intermediar, care se numeste Procuratura, aflat nici in caruta Executivului, nici in teleguta Justitiei. Un perete moale in care se poate opri orice glont. Pe de alta parte, cu acest statut nenorocit, Parchetul poate face si jocuri, aparandu-se mereu cu argumentul independentei Justitiei. Jocuri ale unor procurori, ale unor clanuri mafiote, ale unor grupuri de interese economice sau politice. Si alte institutii ale statului, cum ar fi serviciile secrete ori Presedintia, isi pot face, in principiu, jocurile, cu ajutorul procurorilor. Arogandu-si, in mod fals, o independenta care este numai a puterii judecatoresti, din care, de fapt, procurorii nu fac parte. Ei pot nu numai initia - am vazut cum - fel de fel de anchete, dar pot si compromite eforturile politistilor, blocandu-le investigatiile. Mai mult, mai au si sansa - ceea ce se intampla destul de des - de a livra instantelor, din incompetenta sau in mod deliberat, dosare incomplete, prost facute, lipsite de probe sau vulnerabile, sub aspectul respectarii regulilor de procedura.
Daca instantele, in capul carora sunt aruncate toate laturile, cad in capcana si, incercand sa arate ca isi aduc contributia la diminuarea coruptiei, dau sentinte nelegale sau netemeinice, atunci se ajunge la CEDO. Unde statul roman pierde procese in serie. Pentru care, in final, tot Executivul va fi gasit vinovat. Si atunci nu cumva ar trebui fixata mai inteligent linia de demarcatie dintre aceste puteri in stat? Si puntile de legatura dintre ele? Fara a insista asupra puterii legislative, cred ca acesteia ii revine rolul principal in crearea unor norme corecte de interpretare a Constitutiei.

---

Despre autor: