In zilele din urma s-au reaprins focurile polemice pe una din chestiunile care au mai framantat nu de multa vreme lumea noastra intelectuala: taberele culturale. Daca e normal sa fim impartiti pe tabere ori nu e normal? Daca scriitorii cu pozitii imp
In zilele din urma s-au reaprins focurile polemice pe una din chestiunile care au mai framantat nu de multa vreme lumea noastra intelectuala: taberele culturale. Daca e normal sa fim impartiti pe tabere ori nu e normal? Daca scriitorii cu pozitii importante in sistemul editorial exprima interese proprii ori raman intr-o deplina etica a interesului general?
Chestiunea n-ar avea, poate, prea multa relevanta daca in miezul "razboiului" n-ar sta intrebari inca nepuse cu tot cinismul lor pe masa: in ce afacere ne aflam? ce anume ne mana pe noi in lupta?
Reaprinderea focurilor s-a petrecut pas cu pas asa: Ovidiu Simonca l-a intervievat pe Gabriel Liiceanu chestionandu-l despre problematica confruntarilor din ultima vreme pe scena noastra culturala. Interviul a aparut in doua numere consecutive din "Observator cultural". In urmatorul numar al acestui saptamanal, Carmen Musat ii reprosa lui Gabriel Liiceanu ca vede lumea noastra culturala impartita pe tabere. In interviul sau, directorul editurii Humanitas ii reprosa lui Ion Bogdan Lefter ca ar fi cel care s-a facut vinovat de aceasta impartire. Carmen Musat pledeaza pentru coeziune intelectuala citand un editorial din "Cuvantul" nr. 1/2006, semnat de Mircea Martin chiar sub acest titlu "Pentru o coeziune intelectuala". Tot acolo, in "Observator cultural", este publicat si un articol de care redactia se desolidarizeaza explicit printr-o nota de subsol. Semnatarul acestui articol fusese considerat de Gabriel Liiceanu, in interviul cu pricina, un caz patologic. "Pacientul", Dan Petrescu, raspunde atacand influenta lui Noica, azi, pe care o califica drept toxica.
Ce avem, asadar? O dezbatere ori o serie de infruntari de persoane?
Dupa opinia mea, doua ar fi lamuririle de adus. Mai intai, ca inca nu avem tabere culturale clar conturate si ca este rau ca nu avem. Coeziunea de care vorbeste Carmen Musat ar fi un vis cosmaresc. Cui i-ar folosi aceasta coeziune intr-o lume in care nu se lucreaza cu certitudini, nici cu experimente verificabile si reverificabile? Cui i-ar fi de folos coeziunea lumii noastre intelectuale si pe ce criterii s-ar face cand prea bine se stie ca succesul comerical individual in breasla aceasta este usor de ridiculizat in numele unor expertize care nu tin cont numai de piata.
Daca, in schimb, am accepta ca taberele noastre culturale ar trebui sa se constituie, dupa ce linii de forta s-ar petrece acest fapt salutar? In orice caz, nu dupa liniile de falie ale antipatiilor si simpatiilor noastre personale.
Avem, in fapt, o vaga cristalizare a unei impartiri stanga-dreapta? Asa s-ar parea. Numai ca in acest caz e vorba de ideologie si, ca fapt cultural in esenta ei, ideologia vine, totusi, in jocul aparentelor, ca fapt de optiune politica. Fie. E, orice s-ar zice, o impartire legitima a intereselor noastre. Ceea ce nu mai poate sa apara ca legitim este faptul ca aceste optiuni politice isi iau drept turnesol, la noi, cateva cazuri din trecut, Noica, mai ales, iar prezentului nu i se rezerva decat fronturile unor dispute mult prea personalizate.
A doua lamurire de facut este, cred, mult mai grava: ce loc ocupa dezbaterea neideologizata in lumea contemporana? Mai auzim noi azi de curente estetice luptandu-se pentru suprematie?
Ne aflam intr-o afacere (globalizare, terorism, americanism) in care centrele literare si pur estetice nu mai pot da seama de natura lucrurilor. Literarocentrismul pare a deveni tot mai mult un anacronism. Cheile afacerii in care ne aflam se afla la economisti, la specialistii in istoria monedei, la sociologi si geo-politologi, iar interferentele acestora nu mai sunt prinse intr-un chihlimbar pe care sa-l vedem in clar printr-o prisma filozofica.
Asadar, iata-ne in fata a doua instante de ieri care nu mai pot, nu mai stiu sa raspunda problemelor de azi: literatura si filozofia. Or, ce constatam pe scena noastra intelectuala? Instantele noastre de ieri lupta azi intre ele intr-un fel de razboi al nimanui, in vreme ce razboiul real isi vede de ale lui, fara noi.
Ca sa inchei patetic as spune asa: am fi cu totii mai modesti si mai destepti daca ne-am intelege anacronismele si daca am invata sa ne racordam, fie si polemic, la tot mai complexul si mai fugitivul nostru prezent istoric.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.