"Sunday Times" din 11 decembrie 2005 dezvaluia detalii ale planului militar al Israelului de a ataca in 2006 uzinele de imbogatire a uraniului din Irak de la Natanz si Busher. Potrivit unor surse israeliene care au tinut sa-si pastreze anonimatul,
"Sunday Times" din 11 decembrie 2005 dezvaluia detalii ale planului militar al Israelului de a ataca in 2006 uzinele de imbogatire a uraniului din Irak de la Natanz si Busher. Potrivit unor surse israeliene care au tinut sa-si pastreze anonimatul, premierul Ariel Sharon ceruse fortelor sale speciale sa fie pregatite de atac, incepand cu sfarsitul lunii martie 2006. Articolul din "Sunday Times", intitulat "Israel readies for strike on nuclear Iran" ("Israelul pregatit sa loveasca Iranul nuclear"), a fost contestat oficial de purtatorul de cuvant al Guvernului israelian. Totusi, chiar daca a negat existenta unor planuri militare privind atacul asupra reactoarelor din Iran, Amos Gilad, de la Ministerul Apararii, a recunoscut: "Nimeni nu poate spune insa ca o asemenea optiune este exclusa in viitor."
"Sunday Times" se refera la repetatele avertismente date de Israel si SUA privind productia de armament nuclear din Iran. In acest context, este amintit avertismentul lui Ariel Sharon: "Israelul - dar nu numai Israelul - nu poate accepta un Iran nuclear. Avem posibilitatea sa rezolvam aceasta amenintare si vom face toate pregatirile necesare pentru a reactiona intr-o asemenea situatie."
Saptamanalul britanic indica amploarea preparativelor de razboi: "Surse interne din cadrul fortelor speciale israeliene au confirmat ca, la inceputul lui decembrie 2005, se atinsese gradul "G" de pregatire anti-iraniana, cel mai inalt grad, inainte de declansarea propriu-zisa a actiunii."
Pe de alta parte, vicepresedintele Dick Cheney a declarat, inca din ianuarie 2005, intr-un interviu la MSNBC, ca Iranul se situeaza "in capul listei de inamici ai Americii", si ca Israelul "va bombarda Iranul pentru noi". Cheney a adaugat in interviu: "Dat fiind faptul ca Iranul duce o politica al carei obiectiv este distrugerea Israelului, israelienii pot reactiona primii, lasand restul lumii sa-si faca griji privind moralitatea atacului."
"O masiva operatiune de informatii secrete asupra Iranului era in topul prioritatilor pe 2005"
Zbigniew Brzezinski, intr-un interviu acordat postului PBS, a confirmat dorinta Washingtonului ca Israelul sa atace primul, iar America sa reactioneze ulterior. Brzezinski a explicat: "Iranul reprezinta o tara mai complicata decat Irakul. Acolo nu este vorba, desigur, doar de o tiranie, ci de arme nucleare." La Pentagon s-a lucrat intens, timp de peste un an, impreuna cu experti militari si ai serviciilor secrete din Israel, la identificarea obiectivelor nucleare ale Iranului, dintre care multe sunt subterane. Douglas Feith, directorul sectiei de operatiuni a Pentagonului - membru neoconservator in grupul "Project for a New American Century" (PNAC) -, a condus personal lucrarile comisiei americano-israeliene pe aceasta tema.
In acelasi timp, in ultimii doi ani, SUA si Marea Britanie au desfasurat actiuni acoperite de penetrare in adancime a inamicului, incercand sa identifice toate obiectivele nucleare ale Iranului, in vederea unui bombardament masiv - prima faza a razboiului cu Iranul. Pe de alta parte, Iranul a declarat oficial ca va reactiona cu rachete balistice la orice atac contra facilitatilor sale nucleare (CNN, 8 februarie 2005). Cu alte cuvinte, orice atac militar contra Iranului va declansa - potrivit Teheranului - un "scenariu nuclear de cosmar" in zona Orientului Mijlociu si in regiunile invecinate: Asia Centrala si Balcani.
"Sunday Times" sustine ca Iranul a fost "top priority" pe 2005 pentru serviciile secrete israeliene. Acestea au reusit sa identifice noi facilitati nucleare secrete situate in partea de nord a tarii. Saptamanalul britanic afirma ca, pentru bombardarea Iranului, armata israeliana a dotat avioanele de vanatoare F-151 cu rezervoare speciale, mai mari, pentru combustibil. Astfel ca avioanele israeliene sa ajunga in Iran, sa-si indeplineasca misiunea si sa se intoarca la baza, fara sa mai fie nevoie de realimentare. Israelul are, in aceasta privinta, experienta atacului din 1981 asupra reactorului nuclear irakian de la Osirak, de langa Bagdad. Atunci era, insa, vorba de un singur reactor, acum planurile includ mult mai multe obiective nucleare, dintre care unele sunt subterane. Ceea ce face misiunea anti-iraniana mult mai dificila.
Planurile lui Sharon
Potrivit lui "Sunday Times", atacul impotriva uzinelor iraniene de imbogatire a uraniului ar fi trebuit sa coincida cu alegerile anticipate din Israel. Premierul Sharon spera sa obtina astfel un spor apreciabil de popularitate si sa contracareze acuzatiile de tradare aduse lui de gruparile nationaliste si ultrareligioase, dupa retragerea unilaterala a fortelor israeliene din Fasia Gaza. O astfel de actiune ar fi putut inclina decisiv balanta in favoarea noului partid al premierului, "Kadima" ("Inainte"). Benjamin Netanyahu, principalul rival al lui Sharon din cadrul Partidului Likud, laudase, la inceputul lui decembrie 2005, actiunea din 1981, de la reactorul nuclear irakian Osirak, considerand ca a fost vorba de un "act necesar si curajos". Netanyahu declarase: "Daca actualul Guvern (al lui Sharon - n.n.) nu o va face, intentionez sa conduc viitorul guvern si sa opresc amenintarea nucleara iraniana. Voi face toti pasii necesari pentru a evita situatia in care Iranul sa ne ameninte cu armele sale nucleare."
Opinia publica israeliana sustine, cu o larga majoritate, bombardarea facilitatilor nucleare ale Iranului, ca singura forma de mentinere a suprematiei militare a Israelului in regiunea Orientului Apropiat si Mijlociu. Declaratiile belicoase si iresponsabile ale noului presedinte iranian, Mammud Ahmadinejad, nu au facut decat sa puna paie pe foc, dand apa la moara adeptilor razboiului preventiv. In octombrie 2005, liderul de la Tehenan a afirmat ca Israelul trebuie "sters de pe harta". In decembrie, Ahmadinejad a recidivat, afirmand ca Holocaustul ar fi un "mit" lansat de puterile occidentale, pentru a crea statul Israel in inima lumii islamice.
Administratia Bush - care pastreaza o tacere ipocrita privind arsenalele nucleare ale aliatilor Americii (Israel, Pakistan si India) - acuza virulent Iranul de incalcarea deliberata a Tratatului de non-proliferare atomica ("Nuclear Non-Proliferation Treaty") drept justificare a unor viitoare actiuni militare anti-iraniene, dupa modelul irakian.
Kurzii si "Planul B"
Nu exista nici un dubiu ca Statele Unite intretin o stransa legatura cu armata si serviciile secrete israeliene. Guvernul Sharon se bucura de relatii privilegiate cu grupul neoconservator aflat la putere la Washington dupa anul 2000.
"Sunday Times" sustine ca serviciile secrete israeliene au o prezenta substantiala in zona de nord a Irakului - zona kurda -, aflata sub controlul american.
In iunie 2004, cunoscutul ziarist american de investigatii Seymour Hersh - renumit pentru dezvaluirea secretelor nucleare ale Israelului (vezi cartea "Samson's Option") - a publicat un amplu articol in "The New Yorker", intitulat "Planul B". Hersh dezvaluia, citand surse bine plasate in SUA si Israel, ca cele doua tari elaboreaza in secret o strategie militara comuna. SUA si Israelul, convinse ca Iranul nu va renunta prin mijloace diplomatice la imbogatirea uraniului ("Planul A"), elaborasera un plan militar anti-iranian, denumit "Planul B". Iata concluziile lui Hersh:
"Agentii militari si din serviciile secrete israeliene actioneaza acum acoperit in regiunea kurda, instruind comandourile de kurzi si - poate cel mai important din punctul de vedere al Israelului - desfasurand actiuni in Iran si Siria, in zonele populate preponderent de kurzi. Israelul se simte in mod particular amenintat de Iran, a carui pozitie in regiunea Orientului Mijlociu, paradoxal, s-a intarit in urma razboiului din Irak. Agentii israelieni, inclusiv membri ai Mossadului, activasera in zona Kurdistanului ca oameni de afaceri de alte nationalitati decat cea israeliana."
Potrivit unor ofiteri de informatii israelieni - sustinea Hersh - "operatiunile Mossad depasesc granita cu Iranul, israelienii insotind in mod regulat comandourile kurde in calitate de experti, pentru a plasa "senzori" si alte aparate secrete la facilitatile nucleare ale Iranului".
Un fost ofiter din Mossad i-a declarat lui Seymour Hersh, sub protectia anonimatului: "Israelul i-a sustinut intotdeauna pe kurzi, dar intr-o maniera machiavelica, ca o contrapondere la Saddam. Asta inseamna realpolitik". Ofiterul a mai adaugat: "Lipindu-se de kurzi, Israelul a avut permanent ochi si urechi in Irak, Iran si Siria. Prezenta Mossad-ului in zona era binecunoscuta serviciilor secrete americane."
In ianuarie 2005, Seymour Hersh a publicat articolul "The Coming Wars", unde dezvaluie faptul ca serviciile secrete americane desfasoara ample operatiuni sub acoperire pe teritoriul Iranului inca din 2003.
Hersh scrie: "Efortul secret se concentreaza pe acumularea de informatii la fata locului, privind capacitatile nucleare, chimice, precum si stocurile de rachete iraniene declarate, sau doar presupuse. Obiectivul este identificarea exacta a pozitiei lor, pentru a fi ulterior distruse prin bombardamente de mare precizie ("smart-bombs") sau prin actiunea comandourilor infiltrate in Iran".
Hersh adauga, citand surse din interiorul Departamentului american al Apararii: "Civilii de la Pentagon (membri neo-conservatori PNAC) doresc distrugerea a cat mai mult din infrastructura militara a Iranului, inainte de invazia propriu-zisa".
Situatia grava din Irak nu constituie deloc o piedica in calea razboiului cu Iranul. Dimpotriva, declasand razboiul cu Iranul - prin intermediul Israelului - Statele Unite realizeaza o diversiune de la atentatele sinucigase (700 in doua saptamani) din Irak, si, mai ales, de la adevaratele obiective economice si strategice ale Washingtonului in regiunea Orientului Mijlociu.
Capacitatea nucleara a Israelului
John Steinbach, in "Israel's Nuclear Arsenal", considera ca statul evreu dispune de circa 500 de focoase termonucleare si altele de tip high-tech, ceea ce plaseaza Israelul pe locul cinci in lume, in privinta armamentului nuclear. Israelul devanseaza astfel Marea Britanie, plasandu-se in urma Statelor Unite, Rusiei, Frantei si Chinei.
Potrivit lui John Steinbach, Israelul dispune de un arsenal important, variat si sofisticat de arme moderne: bombe cu neutroni, bombe termonucleare miniaturizate, bombe de tip GBU-28, bombe inteligente (circa 5000, achizitionate de curand din SUA) sau bombe BLU-109 "bunker buster", capabile sa penetreze adaposturi la mare adancime sub pamant (circa 500).
Arsenalul militar modern al Israelului il depaseste astfel pe cel insumat al tuturor statelor arabe.
Richard Bennet este de parere ca "munitia pe baza de uraniu saracit constituie un mijloc mult mai adecvat de penetrare a tintelor subterane iraniene, cu exceptia poate a uzinelor subterane de la Natanz si Busher, unde ar trebui bombe mai puternice, de tipul BLU-113". In cazul bombardarii facilitatilor nucleare iraniene, la sfarsitul lui martie 2006 - conform planurilor lui Ariel Sharon - aviatia israeliana va utiliza mai ales bombe BLU-109 "bunker-buster".
"Planul B" precizeaza ca aviatia israeliana va ataca facilitatile nucleare ale Iranului in trei "valuri" succesive, cu sprijinul avioanelor radar Awacs americane si al satelitilor de telecomunicatii. Trebuie sa reamintim ca bombele BLU-109 "bunker-buster" pot avea si incarcatura nulceara. Astfel, bombele B 61-11 sunt "versiunea nucleara" a bombelor "conventionale" BLU-113.
Utilizarea bombei nucleare B 61-11, cu caracter tactic a fost recent aprobata de Senatul US, deoarece bomba este considerata "nepericuloasa" pentru populatia civila.
Submarinele israeliene, din clasa "Dolphin", au fost dotate recent cu rachete americane "Harpoon" si cu focoase nucleare.
Profesorul Elias Tuma declara insa recent: "Atacarea facilitatilor nucleare ale Iranului nu numai ca poate provoca un razboi de proportii, dar norul de radiatii nucleare va depasi cu mult granitele Iranului, raspandindu-se in zonele imediat invecinate Orientului Mijlociu: Asia Centrala si Balcanii".
La randul sau, Iranul poseda arme ofensive si defensive de ultima generatie, achizitionate din Rusia. Astfel, Teheranul dispune de un sistem de aparare aeriana foarte avansat, care protejeaza facilitatile sale nucleare. Conform lui "Jerusalem Post" din 20 aprilie 2005, locatiile nucleare iraniene "sunt dispersate si subterane, ceea ce face potentialele lovituri aeriene dificile si fara nici o garantie de succes".
Iranul poseda printre armele sale ofensive rachetele "Shahab-3", care pot lovi obiective din Israel. De curand, armata iraniana a executat aplicatii militare, cu un profil complex, in vederea unui atac american anticipat.
Iranul mai poseda si rachete strategice 12X-55, produse de Ucraina. Conform lui "Jaffa Center for Strategic Studies", sistemul defensiv iranian are in competenta sistemele rusesti SA-2, SA-5, SA-6, precum si lansatorul portabil SA-7.
Din punct de vedere militar, atacarea Iranului este o chestiune mult mai serioasa decat a fost invazia Irakului. In primul rand, pentru ca Iranul, asa cum a declarat, va raspunde. Si are cu ce.
Pregatirea diplomatica si militara a conflictului cu Iranul
In ultimele luni, diferite initiative diplomatice si militare par sa indice faptul ca bombardarea Iranului este iminenta. Iata o scurta trecere in revista:
Ianuarie 2005: SUA, Israelul si Turcia participa la ample operatiuni militare in spatiul Mediteranei de Est.
Februarie 2005: Sharon il demite pe Moshe Yalon si il numeste in calitate de sef de Stat Major pe generalul maior Air Force, Dan Halutz. Numirea este vazuta de analisti ca logica, in contextul pregatirii unui asalt aerian israelian contra facilitatilor nucleare ale Iranului. Generalul maior Air Force Dan Halutz va fi cel care va coordona atacul aerian israelian contra Iranului.
Martie 2005: Conform lui "The Hindi" din 28 martie 2005, Ariel Sharon a dat "autorizarea initiala" pentru pregatirea atacului aerian contra uzinei de imbogatire a uraniului de la Natanz, "daca diplomatia va esua in stoparea programului nuclear al Iranului".
Martie-aprilie 2005: In Israel au loc exercitii militare comune cu SUA, in care se exerseaza mai ales lansarea de rachete de interceptare "Patriot". Exercitiul - denumit "Juniper Cobra" - a fost catalogat de oficialitati drept unul "de rutina", "fara legatura cu situatia din Orientul Mijlociu".
Aprilie 2005: Donald Rumsfeld viziteaza Irakul, Afganistanul, Pakistanul, Kirgizstanul (unde tocmai avusese loc o "revolutie portocalie") si Azerbaidjanul. Toate, state situate de jur imprejurul Iranului. Eforturile diplomatice ale lui Rumsfeld in zona sunt descrise de presa rusa ca o tentativa de a "incercui Iranul, pentru a gasi astfel cea mai buna bresa la o posibila actiune militara contra acestei tari".
La Baku (Azerbaidjan), Rumsfeld discuta despre deplasarea fortelor americane stationate acolo inspre granita de nord-vest cu Iranul. Bazele militare americane din Azerbaidjan - descrise drept "grupuri mobile" - vor avea un rol special in cazul razboiului cu Iranul.
Aprilie 2005: Iranul semneaza un acord de cooperarea militara cu Tadjikistanul, stat care ocupa o pozitie strategica forte la granita de nord a Afganistanului.
Mijlocul lui aprilie 2005: Ariel Sharon il viziteaza pe presedintele Bush la ranch-ul acestuia din Crowford, Texas. Premierul israelian a venit insotit de experti militari si in informatii secrete, ceea ce a nascut speculatii cu privire la natura discutiilor bilaterale. S-a zvonit ca la Crowford a fost detaliat planul militar comun anti-iranian.
Sfarsitul lui aprilie 2005: Presedintele Vladimir Putin, aflat intr-o vizita in Israel, anunta ca Rusia va sprijini industria nucleara a Iranului si ca va vinde rachete cu raza scurta de actiune Siriei.
Analistii considera ca declaratia lui Putin din Israel constituie un "avertisment rusesc" asupra implicarii Moscovei, in cazul unor atacuri aeriene asupra facilitatilor nucleare iraniene. Rachetele rusesti cu raza mica de actiune vandute Siriei pot lovi orice obiectiv din Israel.
Sfarsitul lui aprilie 2005: Vanzarea de catre SUA a bombelor GBU-28 "bunker buster" Israelului. Aceasta livrare coincide - si nu intamplator - cu vizita lui Putin in Israel. "US Defence Security Cooperation", din cadrul Pentagonului, a anuntat ca a vandut primele 100 de bombe "bunker buster" de foarte adanca penetrare, produse de "Lockheed-Martin". Analistii considera anuntul drept un "avertisment adresat Iranului, in legatura cu ambitiile sale nucleare".
Vanzarea include, printre altele, foarte sofisticatele "Guided Bomb Unit-28 (GBU-28), BLU-113 Penetrator", care poseda sistemul de control WGU-36A/B. Bomba GBU-28 este descrisa drept "o arma speciala pentru a penetra adanc comandamentele inamice si instalatiile situate in subterane, la mare adancime. GBU-28 este cea mai distrugatoare arma conventionala din lume. A fost utilizata in 2003, la invazia Irakului. O singura bomba GBU-28 poate face mii de victime printre civili si produce considerabile pagube materiale". "Israeli Air Force" si-a dotat aparatele F-115 cu bombe GBU-28.
Sfarsitul lui aprilie 2005: Primul-ministru al Turciei, Recep Erdogan, se afla in vizita in Israel. Este insotit de ministrul Apararii, Vecdi Gonul. Poarta convorbiri cu Ariel Sharon. Pe agenda discutiilor: proiecte de aparare, concentrate in jurul fabricarii in comun, de Turcia si Israel, a sistemelor de rachete defensive "Arrow II" si "Popaye II". Israelul si Turcia decid crearea unei linii de comunicatii speciale, care sa ajute la impartirea de informatii secrete, intr-un timp optim.
Dupa vizita lui Erdogan in Israel, analistii incep sa vorbeasca de crearea unor relatii speciale intre Ankara si Tel Aviv, precum si de o axa Israel-Turcia, care sa sustina regional "axa SUA-Marea Britanie".
Iranul, inconjurat de baze americane
Studiind harta militara a regiunii constatam ca Iranul este, in momentul de fata, complet inconjurat de baze americane. Ele ocupa pozitii in Turcia, Pakistan, Azerbaidjan, Afganistan, Turkmenistan si, bineinteles, Irak. Aceste tari sunt membre ale Parteneriatului NATO pentru Pace sau, in cazul Turciei, fac chiar parte din NATO.
La 24 noiembrie 2004, la Bruxelles s-a semnat un protocol NATO-Israel, document foarte important in contextul pregatirilor de razboi contra Iranului. In protocol se mentioneaza: "NATO incearca sa reinvie programul cunoscut sub numele de "Dialogul Mediteraneean", care include Israelul. Delegatia israeliana a acceptat sa participe la exercitii militare si manevre anti-teroriste, impreuna cu mai multe state arabe".
Statele arabe enumerate care au acceptat sa participe la "manevre anti-teroriste" sunt Egiptul, Iordania, Algeria, Tunisia si Marocul. Urmand imediat protocolul incheiat la Bruxelles, in luna februarie 2005, Israelul s-a implicat in primul exercitiu militar comun cu NATO si cele cinci state arabe.
In martie 2005, secretarul general NATO a vizitat Israelul si a discutat cu Ariel Sharon in legatura cu aplicatia militara comuna din luna februarie. Asa cum s-a afirmat public, aceste exercitii militare comune NATO-Israel-tarile arabe, din februarie, au avut rolul de a "intari capacitatea de aparare a Israelului la amenintarea unor potentiali inamici, ca Iranul sau Siria". "Jaffa Center for Strategic Studies" scria pe aceasta tema: "Iranul si Siria trebuie sa ia acum in considerare faptul ca aceasta cooperare dintre NATO si Israel va intari si legaturile dintre Israel si Turcia, membra NATO. Dat fiind potentialul militar al Turciei, precum si proximitatea sa geografica cu Iranul si Siria, optiunile operationale ale Israelului contra Teheranului - daca si cand vor fi dorite - cresc considerabil". Este momentul din care analistii vorbesc de o "axa Israel-Turcia".
Axa Washington-Londra-Ierusalim contra axei Moscova-Beijing-Teheran
Care ar fi consecintele unui potential conflict cu Iranul? Pentru prima data dupa terminarea Razboiului Rece, vom asista la o prima confruntare a doua axe: "axa Washington-Londra-Ierusalim" versus "axa Moscova-Beijing-Teheran". Confruntare cu consecinte considerabile asupra viitorului apropiat al Planetei. Ramane de vazut, in acest context, daca Moscova si Beijingul vor izbuti sa creeze un al doilea pol mondial de putere, alternativ la supraputerea americana.
In al doilea rand, prin implicarea directa in conflictul cu Iranul, Israelul devine membru "de facto" al "axei Washington-Londra".
Iranul este - cum spune Dick Cheney - in "topul axei raului". Razboiul cu Iranul nu putea insa sa aiba loc fara cucerirea Irakului. Iar cucerirea Irakului depindea de instalarea fortelor SUA in Afganistan. Dupa experienta nefericita cu "armele de distrugere in masa" ale lui Saddam, Statele Unite vor alege acum o cale mai subtila pentru a amorsa razboiul cu Iranul.
Israelul, nelinistit de amploarea programelor nucleare ale Iranului, va reactiona bombardand facilitatile nucleare de la Natanz si Busher. Asa cum a mai declarat-o, Iranul va reactiona cu rachetele sale balistice de fabricatie ruseasca. In acel moment, vor interveni americanii, care vor lua apararea aliatului lor, Israelul.
Atacul american ar trebui sa coincida in Iran cu o serie de "revolte portocalii", orchestrate din timp si dirijate de organizatia MEK - recent scoasa de pe lista gruparilor teroriste a Departamentului de Stat, la solicitarea lui "Iran Policy Committee", format din exilati si membri neo-conservatori PNAC -, revolte indreptate impotriva statului fundamentalist iranian, care sa faciliteze o "schimbare de regim" la Teheran. In sfarsit, conflictul cu Iranul va depasi cu mult granitele acestui stat si va tensiona profund climatul politic din intregul Orient Mijlociu si din zonele proxime: Asia Centrala si Balcanii. Azerbaidjanul si Georgia, de pilda, vor fi cu siguranta implicate direct in conflict, deoarece detin baze americane pe teritoriul lor, in proximitatea Iranului.
Israelul a acuzat de curand Rusia ca a vandut rachete cu raza medie de actiune Siriei, rachete care au ajuns finalmente la Hezbollah.
In tot acest context, este de asteptat ca toate tarile cu "baze americane mobile", din zona adiacenta conflictului, sa fie atrase - intr-un fel sau altul - in razboiul cu Iranul.
Asadar, odata cu sfarsitul lui martie 2006, fortele speciale israeliene vor fi gata de actiune contra Iranului. In orice moment, decis de Ierusalim si Washington. Daca nu cumva disparitia lui Ariel Sharon de pe scena politica va schimba decisiv planurile.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.