Un site cunoscut de pe Internet, care urmareste traseul bancnotelor americane, a oferit oamenilor de stiinta o idee despre cum ar trebui sa fie pregatite strategiile de aparare daca ar exista pericolul unei temute pandemii de gripa ucigasa, relateaza
Un site cunoscut de pe Internet, care urmareste traseul bancnotelor americane, a oferit oamenilor de stiinta o idee despre cum ar trebui sa fie pregatite strategiile de aparare daca ar exista pericolul unei temute pandemii de gripa ucigasa, relateaza Discovery Channel.
In trecut, pandemiile de gripa s-au raspandit relativ incet, pentru ca au avut loc fie in perioada cand mijloacele de transport se limitau la cai sau la locomotivele cu aburi, fie pe vremea cand automobilele si avioanele nu erau accesibile decat celor foarte bogati.
De exemplu, in secolul al-XIV-lea, epidemia cunoscuta sub numele de Moartea Neagra s-a "deplasat" cu doar cativa kilometri pe zi, dand posibilitatea comunitatilor sa se pregateasca (in mod rudimentar atunci) sau sa evacueze diversele zone expuse. Astazi, situatia este mult mai diferita.
Prin intermediul calatoriilor aeriene, transcontinentale si al autostrazilor, virusul gripei poate face inconjurul lumii intr-o perioada foarte scurta de timp, probabil in doar cateva zile, daca epidemia nu ar fi semnalata si ar trece neobservata printr-un nod de transport international sau intercontinental.
Astfel, acum, specialistii trebuie sa isi imagineze cum, cand si unde se deplaseaza oamenii. Stiind acest lucru, va fi mult mai usor sa se identifice, trateze si izoleze persoanele care au fost potential expuse virusului patogen.
Tot cu ajutorul acestor informatii s-ar reduce riscul panicii - care este cauza principala a unei caderi economice in cazul unei pandemii - precum si salvarea resurselor medicale.
Pe urmele lui George Washington
Site-ul de Internet denumit "Where's George" (n.r. - Unde este George ) este sustinut de "o armata" de americani care, pentru distractie, inregistreaza pe site seriile dolarilor pe care le obtin in urma diverselor cumparaturi sau tranzactii.
Cand cineva introduce pe site aceeasi serie, traseul bancnotei in jurul tarii poate fi astfel refacut, cu rezultate surprinzatoare.
Afland de acest site, trei fizicieni germani s-au gandit ca pot utiliza datele de pe site-ul "Where's George" ca sa-si faca o idee despre locurile in care pot calatori oamenii.
Ei au stabilit ca bancnotele "calatoresc", la inceput, pe distante mici, cu opriri ocazionale mai lungi, si ca exista perioade de timp relativ mari intre transferuri.
Intr-un studiu de caz, bancnotele, inregistrate de persoane din Seattle, New York si Jacksonville, Florida, in marea lor majoritate (un procent intre 52-71%) se deplasasera mai putin de zece kilometri in doua saptamani. Doar un numar mai mic (un procent intre 2,9-7,8%) a ajuns la o distanta mai mare de 800 de kilometri.
Demolarea standardelor epidemiologiei
Ca o concluzie (privind dintr-o perspectiva mai larga toate bancnotele inregistrate), mai putin de un sfert de bancnote au parcurs mai mult de 800 de kilometri in primele 100 de zile de cand au fost introduse pe site. Mai mult de jumatate au parcurs o distanta intermediara "de 50-500 de kilometri", iar 20% dintre acestea au ramas apoi pe o raza de 50 kilometri chiar si un an mai tarziu.
Aceste descoperiri au demolat efectiv modelul standard al epidemiologiei, care sugereaza ca virusurile se disperseaza "in valuri", mutandu-se in diverse faze de-a lungul zonelor geografice, asemeni particulelor fine de nisip de pe suprafata apei.
Acest model a fost utilizat pentru a explica pandemiile trecute, insa astazi pare a nu mai fi valabil, in conditiile in care calatoriile sunt mult mai rapide, mijloacele de transport sunt mult mai variate, oamenii avand mai multe optiuni atunci cand doresc sa se deplaseze in diverse locuri, au afirmat autorii studiului.
"Aceste rezultate subliniaza faptul ca trebuie sa existe noi concepte teoretice care sa explice raspandirea geografica a bolilor moderne", a declarat unul dintre cei trei autori, Dirk Brockmann, de la Institutul de Dinamica Max Planck.
Miscarile oamenilor sunt previzibile
Se poate astfel trage concluzia ca totusi, cu o marja relativa de eroare, tiparul universal ramane, adica, in ciuda unor aparente exceptii intamplatoare, miscarile umane pot fi, matematic, predictibile, daca se introduc in ecuatie toti parametrii locali.
"Suntem optimisti ca acest studiu va ajuta la imbunatatirea predictiilor in ceea ce priveste raspandirea geografica a epidemiilor" a declarat la randul sau, un alt autor, Theo Geisel.
Acest studiu a aparut in revista saptamanala britanica "Nature". Lansat in 1998 (ceea ce inseamna ca este un veteran ca varsta a Internetului), site-ul "Where's George" are peste 3,3 milioane de utilizatori inregistrati care au introdus pe site seriile a 76.534.204 de bancnote, in valoare de peste 430 de milioane de dolari.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.