Demisia: moralitate sau pragmatism?

"Voi vreti ca totul sa fie alb sau negru. Dar viata nu-i facuta asa. Nimic nu este alb sau negru. Totul este gri. Gri murdar." Acesta a fost raspunsul lui Francois Mitterand la intrebarea unor ziaristi legata de prietenia lui cu Rene Bousquet, oficialul regimului de la Vichy, care a ordonat razia de la Velodromul de Iarna, urmata de deportari in lagarele mortii.
Cuvintele fostului presedinte socialist al Frantei mi-au fost amintite de spectacolul jalnic al bucuriei rautacioase cu care multi saluta "autosuspendarea" lui Adrian Nastase consecutiva implicarii in scandaluri de coruptie. Pentru acesti oameni, despre realizarile carora nu se stie nimic, fostul premier, sub conducerea caruia Romania a intrat in NATO, a incheiat cu succes negocierile privind aderarea la UE si a cunoscut cea mai lunga perioada de crestere economica de dupa 1989, sub inspiratia caruia au fost create muzeul de arta contemporana, muzeul hartilor si al cartii vechi ori Fundatia Europeana "Nicolae Titulescu", cu sprijinul caruia numerosi artisti romani si-au putut expune operele in tara si in lume, este condamnat; inainte de a fi judecat. Este posibil ca pariul celor patru sute de sali de sport sa fi adus ceva bani publici si in buzunarele prietenilor domnului Nastase. Asa ceva este inadmisibil! De se confirma atari presupuneri, vinovatii vor trebui sanctionati fara ca descoperirea pacatului sau pedepsirea pacatosului sa fie, insa, vreun motiv de jubilatie - decat pentru nebuni sau pentru complexatii gelosi pe succesul respectivelor metode de imbogatire. Salile de sport cu pricina vor ramane, totusi; spre folosul a mii de copii carora alti oameni politici, nu se stie cat de cinstiti, dar cu certitudine incompetenti, abia daca le mai asigura cornul si paharul cu lapte pe care il primeau gratuit in recreatia mare. Cutreierand prin Infern, Dante observa ca de cele mai mari pedepse sunt pasibili nu gresitii (coruptii competenti), ci aceia care nu au facut nimic (preacinstitii nevolnici).
Cata vreme toti suntem supusi greselii, moralitatea minima impune recunoasterea pacatului si cainta pentru comiterea lui. Intrucat Adrian Nastase nu a recunoscut sa fi comis pacatele ce i se imputa, demisia sa nu are caracter moral. Cei care cred cu adevarat in statul de drept nu au voie sa il considere vinovat pana cand o instanta judecatoreasca nu il va condamna definitiv. Daca dintre acestia cineva gandeste altfel, un atare gand poate fi exprimat doar in intimitatea rugaciunii impreuna cu cererea de iertare pentru o asemenea intuitie pacatoasa.
Nefiind un act de moralitate, demisia in discutie este un gest de pragmatism. In politica, la fel ca in rugby, pentru ca mingea sa ajunga in terenul de tinta, ea trebuie sa circule permanent. Inaintasul placat - indiferent daca din slabiciunea lui sau din cauza puterii oponentilor - trebuie sa dea drumul la minge. Aceasta este trimisa inapoi pentru ca echipa sa mearga inainte. Dupa ce a lasat mingea, jucatorul se poate ridica spre a-si relua locul in echipa. La un moment dat, in succesiunea paselor, mingea i-ar putea reveni si el ar putea fi chiar cel care marcheaza punctul. Castiga echipa care reuseste sa aiba in picioare mai multi inaintasi apti sa joace mingea decat are adversarul jucatori capabili sa placheze.
In situatia actuala nu acuzele de coruptie (mereu nedovedite si nerecunoscute) aduse social-democratilor constituie noutatea, ci faptul ca liderii PSD s-au hotarat sa aplice regulile amintite ale jocului de rugby. Aceasta atitudine pragmatica are, insa, si o dubla dimensiune morala. Pe de o parte, ea pune solidaritatea de echipa inaintea ambitiilor individuale. Pe de alta parte, arata ca PSD nu mai vrea sa fie azilul politic al celor urmariti sub acuzatia de coruptie.
Combinand pragmatismul cu moralitatea, demisia (autosuspendarea) este doar inceputul reabilitarii. Un partid nu poate castiga batalia politica imputinandu-si liderii activi. Forta sa combativa vine nu din capacitatea delimitarii de conducatorii cu probleme de imagine (obligatorie, totusi, atata timp cat in actiunea publica aparenta ia adesea locul realitatii), ci din stiinta de a promova lideri a caror reputatie sa fie la nivelul abilitatilor lor manageriale. Trecerea necesara de la tactica (auto)negatiei la cea a afirmatiei se va dovedi cu atat mai dificila, cu cat reforma morala si manageriala a PSD are loc in conditiile neprielnice ale politizarii luptei impotriva coruptiei.
In acest context recomandarea Socialistilor Europeni, facuta saptamana trecuta la Bruxelles, este de luat in consideratie. Potrivit ei, "prins intre incertitudinile unui nou inceput si teama de a-si pierde vechiul electorat, PSD nu trebuie sa cedeze tentatiei de a apela la arhaismul populist, la un pact oligarhic sau la gestiunea de camarila. El trebuie sa se modernizeze prin incurajarea transparentei (inclusiv financiare), a pluralismului si a meritocratiei." Daca se va proceda asa, actuala scadere din sondaje se va dovedi mai sanatoasa decat plafonarea, oricat de inalta, de anul trecut. Aceasta scadere ar fi doar replierea care anunta o contraofensiva victorioasa pana la toamna.

---

Despre autor: