20 Ianuarie 2006
Se pare ca ministrul ucrainean al Apararii s-a molipsit de nostalgia dupa URSS. E adevarat, dorul l-a cuprins pe Anatoli Gritenko nu dupa imperiul prabusit, ci dupa forta lui armata. Zilele trecute, primul soldat al tarii a anuntat ca Ucraina intenti
Se pare ca ministrul ucrainean al Apararii s-a molipsit de nostalgia dupa URSS. E adevarat, dorul l-a cuprins pe Anatoli Gritenko nu dupa imperiul prabusit, ci dupa forta lui armata. Zilele trecute, primul soldat al tarii a anuntat ca Ucraina intentioneaza sa refaca trupele de racheta. Rachetele tactice, mostenite de Kiev de la fosta Uniune, au fost lichidate in 1994 in schimbul garantiei de integritate teritoriala primita de la SUA si Rusia. Dupa toate probabilitatile, ministrul Apararii nu mai este inclinat sa acorde credit acestor garantii venite din partea unor puteri nucleare. In opinia lui Gritenko, noul factor de intimidare trebuie sa fie aceste trupe de rachete.
Din punctul de vedere al celui mai mare factor de risc pentru posibile conflicte miliare sunt vecinii. Ucraina se invecineaza cu sapte state: Rusia, Belorusia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania si Moldova. E posibil ca ministrul sa spere ca prin reanimarea trupelor de rachete sa puna capat infiltrarii moldovenilor si belorusilor agresivi?
Relatiile cu Ungaria pot fi catalogate drept lipsite de nori. Ungaria a fost prima care a recunoscut independenta Ucrainei, fara a astepta nici macar rezultatul referendumului. Cu slovacii, idila absoluta: nu exista nimic de impartit, dar multe in comun. La relatiile cu fostul "frate mai mare", vom reveni.
Deocamdata, sa analizam alta candidatura pentru rolul de agresor - Romania. Mai ales ca relatiile Ucrainei cu aceasta tara nu pot fi nici cu indulgenta calificate ca prietenesti. De amintit ca Romania a fost cea care a formulat pretentii teritoriale Ucrainei. E adevarat ca, ulterior, sub presiunea NATO, unde Romania dorea sa intre, Bucurestiul a fost nevoit sa renunte la aceste pretentii. Dar romanii au facut alta mutare, declarand ca Insula Serpilor nu este, de fapt, insula, ci o stanca in valurile marii. Si, prin urmare, luciul de apa din jurul ei trebuie considerat apa neutra. Disputa privind statutul insulei-stanca continua si acum. Alt punct de intersectare intre cele doua tari il constituie lupta pentru parghiile de influenta asupra Moldovei. Dupa destramarea URSS, Romania, nu fara temei, intentiona sa-i tranforme pe etnicii moldoveni apropiati ei intr-un fel de stat-satelit, care sa joace ascultator pe muzica romaneasca. La inceput totul a mers bine. Dar, ghinion: in evolutia evenimentelor a intervenit Transnistria cea rea si Moldova care, pentru a nu-si pierde integritatea teritoriala, a fost nevoita sa ceara ajutor de la Rasarit. La inceput, Chisinaul a ales Rusia in calitate de principal arbitru in conflictul transnistrean, dar Moscova a abordat rezolvarea problemei de pe pozitii pur imperialiste - incercand sa "privatizeze" o jumatate din tara, amenintand cu "contingentul sau militar redus". Nu este de mirare ca, foarte repede, atat Chisinaul, cat si Tiraspolul s-au saturat de acest "ajutor fratesc" si au decis sa solicite sprijin altcuiva. Varianta ideala pentru ambele parti a fost Ucraina, care pentru reglementarea conflictului a propus metode exclusiv pasnice. Rezultatul a fost o consolidare a pozitiilor Kievului in Moldova intr-atat, incat romanilor nu le-a mai ramas decat sa-si muste mainile - "teritoriile estice" au fost pierdute de ei daca nu pentru totdeauna, cel putin pentru o lunga perioada de timp. Dintre toate statele europene, Romania este, poate, cea mai "neprieteneasca" pentru Ucraina. Totusi, acest lucru nu constituie un motiv suficient pentru a o privi ca pe un potential inamic pe arena unor actiuni de lupta. Macar pentru ca NATO, unde Romania a intrat cu succes, nu va permite un asemenea "amatorism" in problemele legate de declansarea conflictelor militare.
In sfarsit, ultimul vecin - Rusia. In inchipuirea unora, un inamic foarte probabil. A ataca Kremlinul cu rachete este visul unora dintre nationalistii ucraineni, pe care natura nu i-a dotat cu destula minte. E adevarat, o astfel de lovitura ar fi preconizata doar in cazul in care Moscova ar uita sa dea "restul". Dar de crezut in astfel de povesti, poate doar un oligofren sau cazut de pe alta planeta. Totusi, exista destule "incidente" care dau de gandit. Macar daca ne gandim la cearta din jurul Tuzlei. Reiese ca Gritenko are de gand sa o intimideze pe ea - pe Rusia? Foarte, chiar foarte putin probabil. In primul rand, ministrul nu poate sa nu stie ca orice astfel de atacuri asupra teritoriului Rusiei vor parea o intepatura de tantar in comparatie cu ceea ce poate "oferi" Ucrainei armata rusa. In al doilea rand - esential, de altfel, Rusia nu va merge niciodata la un conflict militar nu doar cu Ucraina, dar cu nici un stat vecin. Macar pentru ca un astfel de conflict ar aduce mai multe daune decat foloase.
Tragand linie si calculand, reiese ca Ucraina nu are, in viitorul apropiat, cu cine sa se lupte. Ca atare, nu are nevoie nici de rachete tactice. De aici intrebarea: ce rost are declaratia lui Gritenko cu reanimarea trupelor de rachete? S-a gandit, oare, la binele tarii, al functionarilor Ministerului Apararii care, primind pentru reanimarea unor trupe absolut nefolositoare Ucrainei o bucata consistenta din tortul bugetar, pot trece la completarea propriului buget? Speram ca Anatoli Stepanici va lamuri in cel mai scurt timp.
Comentariu publicat de URA-Inform, preluat de Agentia "Rusia la zi"

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.