Copiii problema de la FRF

O zi obisnuita de lucru la federatie. In cadru o incapere poreclita "Birou" pe frontispiciul usii de la intrare pe care isi face intrarea Mircea Sandu, o descindere mai putin vijelioasa decat te-ai fi asteptat, avand in vedere noile nemultumiri care ii troglodeau pacienta indeosebi in ultimul timp. Amusineaza cu un dezgust bine temperat jalnica priveliste din jur, se sterge deloc ostentativ de marmelada recoltata de pe clanta usii, dupa care isi confectioneaza pentru prima oara o privire impunator-dojenitoare, pe care si-o distribuie instantaneu catre Daniel Prodan, care se indeletnicea smechereste cu sutirea galenei de la telefonul lui Ionut Lupescu. "Didi, te-ai facut baiat mare, maine-poimaine imi pun baza in tine, iar tu...". Prins in flagranta gainarie, Prodan sare mintenas cu para: "Da' de ce tipa la mine, Nasule, de ce nu ma lasa in pace si ma cicaleste tot timpul? De ce nu te iei si de Prunea, care de cand am venit aicea da tot timpul cu ghemotoace de recomandari FIFA in mine? Pai ce, io sunt prostul lor?".
Parintele Ralucai si al FRF e deja excedat si sictirit: "Mai copii, potoliti-va dracului odata, ca abia ma mai linistisem putin dupa ce am scapat de Oache Piscanu si doar eu stiu cat am patimit dupa el cand le-am pus pe putorile alea de femei de serviciu sa-i dezlipeasca posterele cu Sue Ellen - muza lui, cica - pe care le lipise pe toti peretii si in fata carora se inchina ca ghiaurizatul Iordanescu inaintea raposatei "Banci a Religiilor" - Dumnezeu sa ne-o odihneasca. Ionut, macar de la tine mai aveam ceva pretentii, de ce nu-i supraveghezi mai bine, de ce n-ai grija de ei si ii lasi de capul lor?" Fostul pasator cu platfusul nu se lasa coplesit insa, ci se tupeizeaza din reminiscentele vechii sale indeletniciri de sindicalist fara vocatie: "M-am saturat de ei pana peste cap, dom'presedinte, ca zi de zi ma extenueaza cu glumele lor proaste, ba nici noaptea nu ma lasa in pace. Chiar aseara m-a sunat neghiobul asta de Didi, care - mare cunoscator de spaniola, ce sa spun! - s-a dat drept Juan Antonio Samaranch si m-a tinut pana dimineata la telefon batandu-ma la cap sa vin la el la Real Cerveza pentru un meci amical cu echipa nationala".
Sandu se bulverseaza progresiv de ceea ce ii este dat sa auda, inca simuleaza calmul: "Flacai, linistiti-va, calmati-va, ca va aude lumea de pe holuri, ce mama dracului! De nu sunteti si voi asa cuminti ca Belo, pe care de cate ori intru in vagauna asta a voastra il vad stand serios la birou si lucrand cu sarg? Chiar o fi asa de greu?!". "Ha, ha, hi, hi - sar cu para ceilalti trei - ia du-te pana la el sa vezi ce face, ca de cand a venit aici doar sta pe scaunul ala si deseneaza Pokemoni pentru copii si juniori. Iar acum inca e bine ca pana de curand ii trimitea scrisori lui Mos Craciun si nu primea decat papusi Barbie de ne umpluse biroul cu ele, asta pana a venit nea' Bebita Kassai si s-a apucat sa le faca mustati si sa le rupa capetele ca sa bea samavoanca din interioarele lor".
Intr-un final Mircea Sandu inchide usa pe dinafara, nu se mai consuma ca a ramas cu clanta in mana si era sa-si sparga capul de vomitatoarea din apropiere si pentru prima oara in ultimul an i se face brusc dor de Gica Popescu.

---

Despre autor: