Ziua Eminescu - sarbatoare nationala a culturii romanesti

15 ianuarie, Ziua Eminescu, a fost celebrata de Academia Romana prin lansarea volumelor II-VI din editia facsimilata a "Caietelor" eminesciene, o aproape neasteptata izbanda a gandului, "o incercare - cum o numea C. Noica - de a edita in chip desavarsit manuscrisele". E adevarat ca opera eminesciana a fost publicata in intregime de Academia Romana, insa, pentru a-l cita tot pe C. Noica, "tiparul abstractizeaza si stinge viata unei file de manuscris". Cine cunoaste poate confirma ca "este cu totul altceva sa ai sub ochi, in haosul cate unei file, imaginea cate unui chip interior, acea imagine vie, in care si ce este simplu ori mizerabil, ca un exercitiu de matematici sau rezumatul unui tratat stiintific ori a unei gramatici straine, se innobileaza si se insufleteste". Continua: "Poate ca abia manuscrisele, cu deschiderea lor catre universalul culturii si cel al limbilor, ne-ar arata concret ce inseamna impletirea necesara dintre universal si national. Fara universal, nationalul este zoologie. Cu aceste manuscrise, in schimb, avem cel mai impresionant noua document uman - si unic in cultura europeana, exceptand caietele lui Leonardo da Vinci - cu privire la miracolul spiritului ratecit, nemangaiet cum este, de-a pute fi intreg si in cuvinte moldovenesti". "Intreg", adica "o constiinta de cultura completa, de la deschiderea spre matematici, pe care abia o cunoaste, pana la aceea catre istoria, pentru care avea un organ deosebit". Si cunoscutul indemn: "Facsimilati-l pe Eminescu" ca un ecou al cuvintelor lui Nicolae Iorga: "Nici un rand din Eminescu nu trebuie sa ramana nepublicat".
Facand o istorie a manuscriselor, acad. Eugen Simion, initiatorul si coordonatorul proiectului, a amintit de Titu Maiorescu, care, in anul 1902, a donat Bibliotecii Academiei Romane Caietele eminesciene "pentru a servi celor ce se vor ocupa in viitor cu cercetari mai amanuntite asupra vietii si activitatii marelui nostru poet". Prin ani, cei care au cercetat aceste Caiete au constatat adevarul cuvintelor profetice scrise de Titu Maiorescu: "Acesta a fost Eminescu. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti". La implinirea unei jumatati de secol de la invesnicirea poetului, Constantin Radulescu-Motru spunea ca "Opera marelui nostru poet poate fi socotita ca infiata de Academie... Negresit, Academia nu-l revendica pe Mihai Eminescu exclusiv pentru sine; personalitatea acestuia este prea mare pentru ca sa poata incapea in sanul unei singure institutii, dar Academia tine totusi sa stie ca in sanul ei si-a gasit genialul poet primii sai pretuitori, iar mostenirea sa de manuscrise nicaieri aiurea nu si-ar fi putut afla vreun loc de pastrare, inconjurata de o pietate mai sincera ca aici, in patrimoniul Academiei".
Dupa intaiul pas facut anul trecut, au urmat si vor mai urma altii, pana la editarea integrala a celor 14.000 de pagini scrise de geniul eminescian. Izbanda gandului a fost posibila cu ajutorul tehnologiei contemporane, dar indeosebi cu ravna si priceperea unei echipe conduse de artistul Mircia Dumitrescu si din care fac parte Gabriela Dumitrescu, sef Serviciu Manuscrise-Carte rara al Bibliotecii Academiei Romane, Orban Ana-Maria, Ovidiu Vitan, Oana Ispir, Ilinca Marchis. Impreuna s-au angajat intr-o activitate anevoioasa care insa impune urgenta deoarece trecerea anilor si-a pus amprenta pe hartia ce poarta "amprenta unui geniu poetic" si exista riscul unei deteriorari greu de remediat. Reproducerea manuscriselor respecta logica lor speciala, a unui "haos germinativ", fara nici o modificare. Pentru ca, asa cum afirma acad. Eugen Simion, "aceste caiete nu constituie un jurnal de creatie, ci un numar de documente de laborator risipite in haosul unei existente boeme". Astfel, "cititorul are libertatea... sa mediteze singur la ceea ce descifreaza", odata cu posibilitatea "de a intra in chip mai direct in ceea ce se cheama atelierul de creatie al poetului".
Spre noi perspective de interpretare
Volumele II-VI ale Caietelor facsimilate ale lui Eminescu cuprind manuscrisele 2255-2259 aflate in Biblioteca Academiei Romane din perioadele iesene si bucurestene (Timpul), 1875-1880; 1866-1877; 1874-1878. Intre ele, amintim doar paginile de proza literara ("Geniu pustiu", "Cezara", "Sofia-Dochia", "Umbra lui Istrate Dabija-voda"), versuri ("Diamantul Nordului", "Luceafarul", Scrisorile I, II, III, IV, "Diana", "Glossa", "Inger si demon", "Melancolie", "Epigonii", "Egipetul", "Venere si madona", "Dorinta", "Doina, doinita", "Floare albastra", in variante sau forme definitive). Mai amintim texte de filosofie, matematica, istorie, articole economice, insemnari istorice, un dictionar restrans de rime, scrisori care ne familiarizeaza cu universul preocuparilor eminesciene.
Mircia Dumitrescu, artizanul proiectului, marturiseste: Trebuie sa multumesc mai intai Academiei Romane, domnului presedinte Eugen Simion, pentru ca mi-au facut onoarea sa ma ocup de editia facsimilata a manuscriselor eminesciene. Sunt si fericit, pentru ca nu cred ca poate fi o fericire mai mare pentru un specialist decat sa i se propuna sa lucreze la un asemenea proiect. Fara falsa modestie pot sa spun ca volumele lansate acum ma umplu de orgoliu si tin la ele mai mult decat la opera mea artistica si activitatea de profesorat. Cand am vazut toate volumele aparute acum, am trait un sentiment de plenitudine si m-am bucurat nemasurat de mult. Asta mai cu seama ca astazi, cand un VIP este considerat mai important decat valorile stabile, care incep sa fie denigrate si se incearca izgonirea lor din constiinta romanilor prin trecerea lor in derizoriu. Ca artist plastic pot spune ca bucuria mea este cu atat mai mare si am avut surpriza sa ma apropii de Eminescu mai mult poate decat unii scriitori si nu am inteles de ce aceasta reactie fata de geniul care la 33 de ani era un om implinit. Am lucrat la acest proiect impreuna cu unii dintre studentii mei si am putut observa cum se apropie tinerii de Eminescu. Cred ca am reusit sa redam atmosfera de dainuire a fiorului eminescian. S-a format o echipa puternica pe care o merita Eminescu si de care, indraznesc a spune, ar fi fost si el mandru.
Pentru Gabriela Dumitrescu, aceasta editie "deschide cititorilor romani si mai ales cercetatorilor noi perspective de interpretare a operei marelui poet". Si aceasta pentru ca "geniul lui Eminescu ni se infatiseaza mai mult decat il cunosteam pana acum, caci se pot urmari toate temele poeziei majore, prezente inca din perioada de inceput, impreuna cu o extraordinara bogatie a schemelor metrice". Emotia traita la intalnirea cu paginile scrise de Eminescu ajuta sa intelegem cuvintele celui care a patruns adanc talcurile "rostirii romanesti", care porneste afirmatia lui Nicolae Iorga despre Eminescu, "un om complet". Subliniaza apoi: "Nu este vorba de un om complet in sensul de implinit, ca Goethe; in afara poeziei nu este desavarsire in el. Dar Eminescu este o constiinta de cultura completa, de la intelegerea tragicului antic ca tragic al edificarii la un capat al culturii, pana la organul, oricat de nedezvoltat la el, al matematicilor, pentru celalalt capat al culturii". La acestea se pot adauga si concluzia eminescologului Alain Guillermou din "La genese intrieur des Poesies d'Eminescu" pentru care "Sinteza personala, poezia sa este si sinteza a ceea ce s-ar putea numi spiritualitate romaneasca. In acest sens, ea merita sa fie cunoscuta in toata exactitatea ei".
La 15 ianuarie anul trecut, presedintele Academiei Romane isi punea intrebarea cand va putea fi incheiat acest proiect, apreciind ca va fi posibil in aproximativ cinci ani. Timpul a fost prielnic si indreptateste speranta ca in aproximativ trei ani vor fi editate toate cele 23 de volume proiectate. Rasfoindu-le, am zabovit un timp asupra "Glossei": "Vreme trece, vreme vine, /Toate-s vechi si noua toate; / Ce e rau si ce e bine / Tu te-ntreaba si socoate..., amintindu-ne de Ecclesiast pentru care "toate sunt desertaciune" si "nimic nu e nou sub soare". Ne-am zis ca daca asa este, atunci s-ar cuveni sa le stim pe cele dinainte pentru a cerceta daca cele noi sunt cu adevarat astfel sau daca nu cumva sunt doar alte forme ale celor de mult trecute. Si spre a ne vindeca de desertaciune, sa ne-ntrebam de ce este rau spre negresire, iar ce e bine spre dainuire. Poate, atunci, am putea spune ca-n "Rugaciunea unui dac": "
"Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc / Ca Tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc".

---

Despre autor: