Atacul cerebral suferit de premierul Ariel Sharon a aruncat politica israeliana intr-un nou iures. Sau cel putin asa se pare. Sharon era considerat favoritul alegerilor programate pentru luna martie, pentru care pregatise Kadima (Inainte), atragand d
Atacul cerebral suferit de premierul Ariel Sharon a aruncat politica israeliana intr-un nou iures. Sau cel putin asa se pare. Sharon era considerat favoritul alegerilor programate pentru luna martie, pentru care pregatise Kadima (Inainte), atragand de partea sa figuri importante din Partidul Laburist si din Likud. Parasirea vietii publice de catre Sharon va fi oare la fel de destabilizatoare pe cat sugereaza unii analisti?
Mai precis, carisma lui Sharon a atras popularitatea Kadima. Conservatorismul si nationalismul de care dadea dovada l-au facut sa fie popular in randul partizanilor dreptei, in vreme ce noua sa strategie in domeniul securitatii - inclusiv retragerea din Fasia Gaza - a atras de partea sa suporteri din partea stangii. Pe scurt, Sharon era candidatul centrist ideal: un lider care a reconciliat vederile pacifiste cu strategiile de forta.
Si, totusi, retragerea prematura a lui Sharon nu ameninta in nici un fel schimbarile politice si strategice fundamentale initiate de acesta. Mai mult, conducerea Kadima se prezinta sub forma unui triumvirat impresionant: prim-ministrul interimar Ehud Olmert, un veteran politic abil si fost primar al Ierusalimului, inspirat de o multime din initiativele lui Sharon; Shimon Peres, fost prim-ministru si lider al Partidului Laburist, cu o sustinere impresionanta din partea electoratului de stanga, respectiv ministrul Apararii Shaul Mofaz, recunoscut pentru experienta sa in domeniul securitatii. Deosebirile dintre acestia vor fi mai greu de depasit in absenta lui Sharon, insa cei trei au strans randurile si ar putea conduce Kadima la victorie.
In acelasi timp, principalii candidati ai stangii si dreptei au avansat prea mult spre extreme pentru a putea convinge cu usurinta electoratul centrist. Pe flancul stang se afla laburistul Amir Peretz, populist si lider al unei federatii sindicale, care dispune de experienta limitata in domeniul conducerii nationale, ca sa nu mai vorbim de faptul ca este foarte putin familiarizat cu problemele de securitate. De partea dreptei se afla Bibi Netanyahu, fost premier si lider al fostului partid al lui Sharon, Likud. In urma cu un an, Netanyahu era considerat drept succesorul lui Sharon. Insa opozitia pe care a manifestat-o fata de retragerea din Gaza, impreuna cu criticile la adresa lui Sharon, l-au costat pozitia de potential succesor.
Asigurarea continuitatii pe scena politica se va reduce, probabil, la strategii si politici. Sharon reprezenta un nou consens la nivel national, acceptat de cel putin doua treimi din populatie, care reflecta schimbarile profunde din interiorul tarii si situatia acesteia. Stanga este responsabila pentru ideea potrivit careia, in schimbul pacii, Israelul trebuie sa renunte la majoritatea teritoriilor castigate in 1967 si sa accepte un stat palestinian. Din partea dreptei s-a convenit, in schimb, ca, la acest moment, nu exista un partener palestian pentru realizarea unei paci durabile.
Pledoaria stangii in favoarea retragerii a castigat teren in urma recunoasterii generale a faptului ca pastrarea teritoriilor, in special a regiunilor populate de palestinieni, nu reflecta interesele nationale. Israelul nu intentioneaza sa reclame aceste teritorii in viitor, nu a realizat nici un profit de pe urma acestora, iar acum considera prezenta in regiune mai degraba o problema de securitate decat un avantaj. In acelasi timp, insa, nu exista nici urma de ezitare in privinta initierii unei defensive impotriva terorismului palestinian. Israelul va definitiva bariera de securitate si va reactiona la orice acte de terorism, inclusiv la actiunile celor care lanseaza rachete impotriva unor tinte israeliene civile. Nimeni nu crede ca liderul palestinian Abu Mazen va fi in stare sau va putea face ceva pentru a opri aceste atacuri.
In aceste conditii, vestea proasta consta in faptul ca divergentele vor continua decenii de acum incolo datorita intransigentei si haosului manifestate in tabara palestiniana. Vestea buna este ca Israelul se poate apara, cu pierderi relativ reduse, economia acestuia isi revine, iar turismul da semne de resuscitare. Pe masura ce extremismul si anarhia palestiniene vor deveni evidente, Israelul ar putea atrage o mai mare simpatie la nivel internationale, consolidand perspectiva intretinerii unor relatii bune cu lumea araba si Occidentul.
Sharon a fost cel care a presimtit o schimbare a sentimentelor israeliene si a actionat in consecinta. Insa Sharon a fost doar mesagerul, nu si mesajul. Era pragmatismului israelian inaugurat de acesta nu se va incheia odata cu retragerea sa.
Barry Rubin este presedintele Centrului de Cercetari Globale in domeniul Problematicilor Internationale si autor al lucrarii "Lungul drum spre libertate: lupta araba pentru democratie in Orientul Mijlociu".
Copyright:
Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.