6 Ianuarie 2006

Lectura de 4 minute

Ariel Sharon, una dintre cele mai importante figuri ale lumii, in actualul context geo-politic international, zacea ieri intr-o coma profunda, indusa de medicii de la spitalul Hadassah Ein Kerem din Ierusalim, dupa ce, in urma unui neasteptat si foar
Ariel Sharon, una dintre cele mai importante figuri ale lumii, in actualul context geo-politic international, zacea ieri intr-o coma profunda, indusa de medicii de la spitalul Hadassah Ein Kerem din Ierusalim, dupa ce, in urma unui neasteptat si foarte grav atac cerebral, fusese supus la doua interventii chirurgicale. Iubit de unii, hulit de altii, respectat si temut de foarte multi, controversatul premier israelian, reputat strateg militar si neobosit militant pentru cauza israeliana, Sharon era, ieri, doar un om, aflat intr-un moment de rascruce, un om legat de viata doar prin aparatele care pulsau si respirau in locul lui. Si chiar asa, inert pe patul de spital, acest om a reusit sa creeze in jurul sau o agitatie de nedescris. Fierbe poporul israelian, fierb aliatii si adversarii sai politici din tara si din afara tarii, lumea crestina si lumea araba. Acum, mai mult ca oricand, este vizibila amprenta lui Sharon asupra Israelului. Acum, mai mult ca oricand, se simte faptul ca destinul acestui om s-a impletit cu cel al tarii sale si ca multe din momentele de rascruce pe care acest stat le-a traversat in ultimele patru decenii se leaga de numele lui. Din fotoliul de ministru al Agriculturii, ocupat, in perioada 1997-1981, in Guvernul condus de Menachem Begin, Sharon a lansat procesul de colonizare intensiva in Cisiordania si Gaza. Din ordinul sau au fost demolate locuintele palestinienilor, pentru a face loc implantarii de colonii evreiesti in teritoriile ocupate. Atunci i s-a spus "Buldozerul". Si a fost nevoit sa actioneze ca un buldozer, de multe ori, in momente in care incercarile grele, si nu putine la numar, pe care le-a traversat Israelul de-a lungul scurtei, dar zbuciumatei sale istorii au impus-o. A stiut insa si sa dea in marsarier, cand a fost cazul, sa-si calce pe suflet si pe principii, pentru a inclina balanta in favoarea tarii sale. Semnificative, in acest sens sunt momentele 1982 si august 2004. In 1982 a dispus demolarea (cu buldozerul) a implantarii evreiesti de la Yamit, pentru ca, in termenii acordului de pace, trebuia cedata Egiptului Peninsula Sinai. In 2005, printr-o ironie a sortii, acelasi Sharon, care, pentru a crea un climat de securitate in fata amenintarii teroristilor palestinieni, initiase procesul dureros si costisitor al colonizarii, s-a vazut nevoit sa initieze procesul invers al retragerii, la fel de dureros, la fel de costisitor, dar necesar. Chiar indispensabil. Sharon a inteles ca Foaia de Parcurs, planul de pace propus de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu (SUA, Rusia, UE si ONU) are sanse de a se transforma, dintr-un document considerat de multi drept o utopie pe hartie, intr-o realitate concreta, doar cu pretul compromisului si al sacrificiului. Si a decis sa intinda palestinienilor o mana. Gestul avea sa-l coste scump. Valuri de critici si proteste s-au abatut asupra sa din partea colonistilor si a simpatizantilor acestora, din partea adversarilor politici si, ceea ce este mai rau, din partea aliatilor sai. Astfel, scade vertiginos autoritatea sa la conducerea blocului Likud, desi s-a numarat printre membrii fondatori ai acestui partid, in decembrie 1977. A fost un moment greu pentru Sharon, dar un moment care i-a oferit prilejul de a demonstra, cu succes, calitati de politician de elita. La 21 noiembrie 2005, cu patru luni inaintea alegerilor legislative programate pentru 28 martie, anul acesta, el demisioneaza de la conducerea Likud, dizolvand Legislativul, si isi infiinteaza propriul partid, Kadima (Inainte). Punct ochit, punct lovit. In mai putin de o luna, Kadima a reusit sa atraga de partea sa reprezentanti ai mai multor segmente ale spectrului politic israelian, una din achizitiile de valoare fiind laburistul Shimon Peres. In ultimele sondaje de opinie, partidul Kadima era cotat cu sanse certe de a-si adjudeca 42 de fotolii in viitorul Parlament, devansand de departe cele sub 20 de locuri pe care putea miza Likud. Daca lucrurile ar fi evoluat pe directia imprimata de Sharon, singura previziune logica, era aceea ca el isi va pastra fotoliul de premier, dupa apropiatele alegeri, aducandu-si formatiunea la guvernare, si isi va continua politica. Ramanea problema celei mai optime aliante, dar, neindoielnic, Sahron ar fi fost capabil sa o solutioneze. Din pacate, atat pentru omul care zace acum in spital, cat si pentru pacea in zona, soarta a jucat o festa urata. Din punctul apropiat de normalitate, unde ajunsese in ultima perioada, Israelul s-a vazut aruncat in plina criza politica. Pentru ca, indiferent daca Sharon va depasi sau nu acest moment de cumpana si va ramane in viata, nimic nu indreptateste speranta ca el si-ar putea relua activitatea politica prea curand - de fapt, daca o va putea relua vreodata. Nimic nu va mai fi la fel, in Israel, dupa noaptea de 4 ianuarie.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.