Adversitati binefacatoare

Exista numerosi oameni, indeosebi printre intelectuali, care sustin ca "imobilitatea" Ortodoxiei, lungimea slujbelor, putina cultura a clerului ii impiedica sa se apropie de Biserica. Lauda catolicismul, sau greco-catolicismul, dar ezita sa isi asume vreuna din aceste credinte; sa se imbisericeasca in confesiunile respective. Pentru ca si acolo exista slujbe, randuiala, tipic, astfel incat antipatizarea Bisericii in care au fost probabil botezati constituie in realitate un subterfugiu.
O alta forma de subterfugiu este "lumea de azi". "Mai poti fi crestin imbisericit (practicant) in lumea de azi?", suna o intrebare sceptica avand in sine insasi raspunsul. Negresit, duhul actual al lumii - hedonist, libertar, desacralizant si adesea ateu pana la blasfemie - nu este nici pe departe propice credintei. insa potrivnicia lui nu poate fi comparata cu veacurile de catacomba si cu persecutiile lor sangeroase. Lumea veche, pagana, asemanatoare in multe privinte cu aceea in care traim, nu i-a primit pe Apostoli cu bratele deschise, nici pe primii convertiti, ci cu foc, sabie si fiare... Comunismul, mai ales in Rusia interbelica, a luat vietile a mii de preoti si de marturisitori. Intoleranta cruda i s-a aratat Bisericii si in tarile comunizate de Moscova. Regimul marxist a omorat si la noi preoti, a decimat monahismul, a intemnitat duhovnici, dar a sfarsit prin a fi infrant. Parintele Arsenie Papacioc, parintele Iustin Parvu, Arhiepiscopul Bartolomeu, oameni care stralucesc azi duhovniceste, au stat ani buni, ca si parintele Staniloae si alti teologi importanti, in inchisorile comuniste. Intrebat despre situatia Bisericii in vremurile de azi, parintele Arsenie Papacioc spunea ca fiara cu corn alb - lumea actuala - este preferabila dihaniei cu corn rosu (comunismul).
Prigoanele au adesea alte finalitati decat cele scontate de autorii lor. Defunctul regim, de exemplu, a vrut sa obtina o literatura coborata la nivelul propagandei si sa transforme arta in tambal ideologic. In anii '50 se pare ca planul acesta, in care investise si multi bani, ii reusise pe deplin. A trebuit ulterior sa accepte un "dezghet" in acest domeniu si in cele din urma in loc de propagandisti lirici si epici a produs elite culturale si chiar un public amator nu de Fadeev, Gorki si Solohov, ci de Proust, Joyce, Camus, Saint-John Perse... Cand Ocarmuirea a vrut sa revina, printr-o mini-revolutie culturala, la realismul socialist, era prea tarziu.
Adversitatea poate incovoia, poate narui, dar poate totodata sa invioreze. Niciodata oamenii nu vor citi cat au citit in vremurile dictaturii, cand a inflorit si invatamantul socractic (Noica, Tutea, Paleologu etc.). Un abate, personaj din "Rosu si negru" de Stendhal, spunea ca, atunci cand vede un om ca are calitati intr-o directie, ii pune mai intai piedici; daca este realmente dotat, le va surmonta.
Ceva asemanator pana la identitate a spus si magistrul Sfantului Apostol Pavel, Gamaliel, om al Legii Vechi, despre crestinism, despre noua credinta care abia mijea; daca e de la Dumnezeu, o sa dureze, iar daca nu, va disparea.
In decurs de doua milenii, religia relevata a avut parte de epoci faste si de altele potrivnice. Persecutiile insa au revenit, ciclic: incepand din 1789 in Franta, revolutiile au lapidat preoti si au profanat biserici in Rusia si in Spania, iar in 1972 Albania devenise primul stat ateu din lume; imi amintesc ca am citit atunci in "Corriere della Sera" ca un preot catolic a fost condamnat la moarte si executat pentru ca botezase intr-ascuns un copil... Asa incat la intrebarea "Poti fi crestin in lumea de azi?" as raspunde afirmativ. E mai usor s-o faci intr-o lume consumista, marcata de materialism cras, decat in temnitele de la Aiud si Jilava ori Gherla, unde a fost increstinat Steinhardt. Cu toate reclamele si "ofertele", nimeni nu te impiedica sa postesti, nu iti vara cu sila pe gat carne jertfita la idoli, nici nu te smulge din biserica, si nici nu "recicleaza" Bibliile in hartie igienica, asa cum se intampla chiar in anii '60 in regimul trecut... Romanul detesta din fire prezentul si regreta trecutul (uitand cat l-a detestat). Am sentimentul ca aplica atitudinea aceasta si realitatii noastre bisericesti. Pentru ca te copleseste uneori o pacla a defetismului duhovnicesc. Nu avem viata bisericeasca cel mai bine si mai temeinic asezata in Ardeal?, adica acolo unde nu exista omogenitatea ortodoxa din Vechiul Regat... Poate ca datoram aceasta stabilitate constructiva si "concurentei" confesionale. Deocamdata, duhul lumii actuale a obtinut un rezultat imprevizibil: ortodocsii si catolicii au inteles ca e mai folositor sa i se opuna lui (relativismului post-modern) decat sa se ciondaneasca intre ei.

---

Despre autor: