Si va veni si acel An Nou

La sfarsitul unui an se fac bilanturi, analize, se exprima sperante, dorinte... Asa s-a si intamplat cu toate ziarele, cu multe emisiuni TV, cu opiniile cetatenilor. S-au spus atatea incat mi-am dat seama ca e inutil sa mai spun si eu ceva. Si tocmai de aceea m-am hotarat sa scriu aceste randuri. Caci astazi numai lucrurile inutile sunt folositoare.
A fost un an tulbure, cu calamitati naturale, cu molime, cu certuri politice inutile si penibile. Un an al incertitudinilor si indoielilor, al asteptarilor si al deziluziilor, al unor realizari cu mult sub nivelul dorintelor si sperantelor. Aceasta realitate se oglindeste in opiniile cetatenilor. In aprecierile lor, care sunt in majoritate pline de tristete; dar de multe ori si de intoleranta sau, si mai rau, de lehamite. Si, mai ales, fara sperante. Nimic nu e bun. Nu e bine sa intram in UE, nu e bine c-am intrat in NATO. Din nefericire, UE este intr-o criza serioasa si e departe de a fi devenit acel organism european puternic si eficient, cum se dorea. E adevarat ca politica externa americana de multe ori cauta sa camufleze interesele proprii in interese ale umanitatii. Ce este oare perfect in lumea asta? Dar noi nu putem rezista, si, mai ales, progresa singuri, izolati. De aceea a trebuit sa optam pentru o solutie; trebuie sa avem insa inteligenta sa tragem toate foloasele posibile. Caci, din pacate, in istorie, valabilitatea unor decizii, justetea unei pozitii se constata dupa multi ani... Tot pe linia negarii, unii sustin ca nu e bine ca avem baze militare in Romania, fiindca ii suparam pe teroristi. S-ar putea intampla cu adevarat ca unele consecinte sa nu fie chiar atat de benefice cum se spera; dar sa acceptam sa luam decizii motivati de lasitate si de frica nu mi se pare normal. Mai ales ca suntem un popor care, de multe ori in decursul istoriei, a aratat ca nu e un popor de lasi. Iarasi nu e bine ca s-a spus oficial ca Marea Neagra nu e un lac rusesc, ca-i suparam pe cei care ne-au luat pamanturile strabune, tezaurul si ne-au scos cu forta din Europa. Dar eu zic ca e un act de demnitate sa ne exprimam, cu masura, drepturile noastre. Este greu sa tragi o linie la sfarsitul acestui an, sub care sa prezinti concluzii despre relizari sau lipsuri, atunci cand esti strivit intre entuziasmul euforic al puterii si critica necrutatoare si totala a opozitiei. Probabil adevarul este undeva la mijloc. Nici osanalele, dar nici negarile totale nu-si au rostul. Este adevarat, n-au existat realizari spectaculoase. Dar eu nu am incredere in astfel de realizari; ele sunt exceptii, si nu regula. Prefer dezvoltarea lenta, progresiva, cu masura. Si parca anul care a trecut a continut si semne ca asa ceva a inceput, in sfarsit. Semne timide; dar orice inceput e timid.
Eu continuu sa cred ca va veni candva acel An Nou, cu adevarat nou, pe care il astept de o jumatate de secol. Cand ne vom regasi ca natiune, cand vom gasi lucrurile esentiale care sa ne uneasca, nu sa ne dezbine. Cand Romania se va intoarce la ea acasa si cand va fi o patrie pentru fiii ei si nu-i va mai determina sa plece in colturi de lume. Dar lucrurile acestea nu vin de la sine; si nu le obtinem numai lamentandu-ne si criticand totul, mentinandu-ne in placuta stare de imobilitate.
De aceea, va doresc "La Multi Ani!". Suficient de multi ca sa apucati acel an cu adevarat nou.

---

Despre autor: