"Ma intereseaza tranzitia in toate aspectele ei"

Elena Stefoi este noul nostru ambasador in Canada. Faptul in sine nu reprezinta nimic senzational: ambasadorii se schimba la intervale egale de timp, uneori sunt nevoiti sa revina inainte de termen in tara, multora nu le stim numele, profesiile si nici micile sau marile izbanzi diplomatice.
Elena Stefoi este foarte cunoscuta in literatura romana prin cartile de poezie si de publicistica, prin editoriale si analize politice in reviste ca: "Romania literara", "Contrapunct", "Dilema", "Romania libera" etc.
"Linia de plutire", 1983, poezii, "Repetitia zilnica", 1986, poezii, "Cateva amanunte" ,1990, poezii, "Alinierea la start", 1996, poezii, "Transformari, inertii, dezordini" dialog cu Andrei Plesu si Petre Roman, 2002 etc. sunt carti care, pe langa cele cateva premii, s-au bucurat de comentariile unor critici precum: Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Ion Bogdan Lefter, Marian Papahagi, Dan Cristea etc. De curand, editura "Paralela 45" i-a publicat o antologie de poezie ( 1983-2005), "In urma invingatorilor".
Asadar, Romania trimite pentru a doua oara in lume, dupa Grete Tartler (fost ambasador in Danemarca si Islanda), o alta poeta: Elena Stefoi, fapt imbucurator pentru normalitatea care inca ne mai mira.
Elena Stefoi, in ultimii 15 ani, diplomatia romaneasca a trimis in lume cativa scriitori, in mod vizibil doritori sa modifice statutul ei monoton si obedient din vremurile comuniste. Dupa Grete Tartler care a fost ambasadoare a Romaniei in Danemarca si Islanda, iata, ai fost si tu numita de curand, ambasadoarea tarii noastre in Canada. Mi se pare ca au fost depasite niste prejudecati.
Eu nu cred ca este atat de surprinzator. In fond, daca cercetam pe o parte istoria literaturii, a literaturii universale si pe de alta parte pe cea a Romaniei, o sa vedem ca ideea diplomatilor poeti nu este nici atat de ciudata si nici macar atat de neasteptata.
Sa nu uitam cei 50 de ani in care nici nu putea fi vorba de asa ceva.
Da si nu. Chiar si in diplomatia dinainte de '89, ma refer la diplomatia Romaniei, sunt si au fost autori de carti, chiar un presedinte al Uniunii Scriitorilor, George Macovescu, care a fost Ministru de Externe. Sigur ca lucrurile pot fi interpretate, sunt interpretabile, ca exista nuante si criterii, dar multi dintre diplomatii nostri au fost oameni de carte, multi au semnat carti, multi au facut traduceri din literaturile tarilor in care au servit...
Insist: este vorba de doua poete. Intr-adevar, in diplomatia comunista mai "scapau" si oameni de carte, dar cu preturi si sacrificii numai de ei stiute.
Ceea ce ni se pare noua ciudat este faptul ca toti ne-am schimbat intr-un fel sau altul destinele, meseriile, profesiunile, interesele, expertizele si formulele de viata dupa '89. Mie mi se pare la fel de ciudat ca o poeta sa fie patroana de restaurant de exemplu, pe cat li se pare unora sa fie ambasadoare o poeta.
Eu vad toate aceste lucruri in firescul unei schimbari, sigur a unei schimbari dureroase pe ici pe colo, cu ocolisurile ei, cu inertiile, cu blocajele ei, dar in fond constat chiar la noi, la oameni, mai degraba o inertie a mentalitatilor si a acceptarii firescului si a realitatii, a adaptabilitatii la aceasta schimbare structurala a intregii societati, decat la multi alti oameni.
Exista o panica, o neputinta de-a se recompune, (re) crea in social.
In sat la mine, de exemplu (un sat oarecare aflat la 45 de kilometri de Suceava), ideea ca sunt ambasadoare in Canada pare fireasca. Sunt surprinsa sa constat ca in lumea literara si in lumea literara bucuresteana, acest lucru pare oarecum in registrul unei surprize geostrategice sau politice.
Surpriza vine din aceea ca insisi poetii, fragilizati de complicatele legi ale economiei de piata, vrand sa ramana inocenti politic, pot sa treaca pragul propriului scris intrand in aceste noi structuri si mecanisme. Sincera sa fiu, as dori ca in multe alte tari, Romania sa aiba ambasadori poeti.
Nici nu cred ca nu este vorba de o bucurie, asadar nu in sensul asta comentez eu, insa numai de noi va depinde sa avem mai multi scriitori ambasadori si depinde intai de toate de dorinta scriitorilor nostri sa se implice cu adevarat in aceasta schimbare institutionala. Nu vreau sa fac din asta o lunga teorie. Eu am propriul meu traseu pe de-o parte, dar am daca vrei si istoria propriei mele implicari.
Ce te intereseaza in mod deosebit?
Ma intereseaza tranzitia in toate aspectele ei, m-a interesat imediat dupa '89, as mai putea spune ca intr-un fel m-a luat prin surprindere, fiindca eu insami nu eram pregatita pentru ea. Pe de alta parte formula mea daca vrei, de studiu si de apetenta in planul stiintelor sociale m-a dus firesc spre asta. Nu uita ca eu n-am fost, cum s-ar spune literata la origine. Am studiat si mi-ar fi placut mult sa studiez stiintele politice inainte de '89. Mi-am dorit probabil, ca multi alti scriitori sa fiu jurnalist inainte de-a fi scriitor si, poate ca planul celor doua dimensiuni pe care din fericire le-am ratat, nu din pricina mea, ci din pricina contextului istoric pe care l-am trait, m-au dus firesc din '89 spre "reluat". Eu cred ca fiecare dintre noi ne-am dus sa facem ceea ce ne-am fi dorit in adancul sufletului sa facem si nu ne-a lasat sistemul. Pentru mine a fost bine ca nu m-a lasat, dupa cum a fost bine ca am fost un poet marginal.
Poti defini acest "marginal"?
Pe mine marginalitatea literara m-a structurat intr-un anume fel, in sensul ca n-am fost in topul "vedetelor", n-am fost niciodata o "vedeta", as putea spune ca formula mea poetica este una de "antivedeta", daca mi-e permis acest lucru, dar nu spun asta decat pentru a putea sa ma refer la momentul care m-a lansat dupa '90, intai de toate in analiza politico-culturala si eu mi-aduc aminte (imi permit sa evoc acest fapt pentru ca mi se pare simptomatic), ca primele mele articole politice au provocat aceeasi surpriza, uneori bucuroasa, alteori iritata, ca si transferul meu in diplomatie.
De unde venea iritarea?
Erau scriitori care-mi spuneau: "Nu ai ce cauta in analiza politica pentru ca esti o poeta prea buna pentru asta si poetii n-au ce cauta acolo". Existau si scriitori care lasau sa se inteleaga: "Elena Stefoi nu are talent literar pentru ca este prea buna in analiza politica". Intre cele doua planuri, din punctul meu de vedere a fost o simbioza, o simbioza benefica pentru preocuparile mele.
Ce te-atras atat de mult in diplomatie?
In nici un caz rolul social.
Sa inteleg ca ai intrat in diplomatie numai pentru binele tarii?
Am vrut sa fie vazuta mai bine schimbarea Romaniei dinauntru, sa se vada cu adevarat in planurile ei majore si in reprezentarea dinafara.
Ai fost in anii din urma tot in Canada, consul general. Gandul tau vizavi de noua investitura este de-a face mai mult?
Orice diplomat profesionist n-ar vorbi de mandatul lui de 4 ani, inainte de a-l incepe si, probabil nu-l voi lua inainte de o luna. Nu ce pot face eu in plus acum e problema, ci care este planul, relatia noastra cu Canada in momentul asta, moment care poate valorifica sa zicem potentialul bilateral pe de o parte si contextul larg, international, dincolo de faptul ca, imi dau seama ca intrebarea ta are si un ce cultural.
Este intr-adevar cam transparenta.
In relatia Romaniei cu Canada este cu adevarat mult de facut in acest nou context. Este ca sa zic asa o relatie privilegiata din cateva puncte de vedere si o relatie importanta, Canada fiind un pilon in dimensiunea aceea nord-americana. In Romania, de multe ori cand spunem America de Nord ne gandim numai la Statele Unite. America de Nord e compusa din USA si Canada. Dincolo de ea insasi, dincolo de sistemul federal, Canada este o tara mare, dar eu as vrea sa sintetizez interesul pentru ea.
Dincolo de cordonul ombilical in plan economic si investitional avem cu ea pe termen lung in comun: Centrala Nucleara de la Cernavoda si alt cordon ombilical care este comunitatea romaneasca din Canada. (Elena imi spune ca nu e de "bon ton" sa-i vorbesti unui poet despre lucruri atat de pragmatice. O contrazic, rugand-o sa continue).
Dupa aceea avem (fara sa fac o ordine ierarhica) potentialul comun in dimensiunea francofona si la anul summit-ul francofoniei va fi in Romania, acest lucru dand o dimensiune importanta relatiei. Colaboram nu doar economic si politic, dar si militar si social, intrucat suntem in aceeasi categorie de tari: tari NATO. Toate aceste lucruri fac ca relatia romano-canadiana sa nu fie identica cu cea de acum 10 ani sau de acum 4 ani.Pe de alta parte Canada este intre planul american si cel european un cap de pod. Ca sa precizez ce putem face noi in momentul de fata, pot spune ca pledez pentru o intelegere exacta a realitatii si a contextului imediat si pe termen lung. As indrazni sa spun ca avem nevoie de o strategie in relatia cu Canada si, bineinteles de o buna coordonare institutionala pentru ca sa putem valorifica acest potential, sa strangem comunitatea noastra in jurul propriilor noastre interese, dar pe de alta parte sa dam si vizibilitatea cuvenita Romaniei in lume.
Canada este o tara extrem de ofertanta pentru imigratie.
Da, ea are un program guvernamental si la nivel federal, dar si la nivele provinciale pentru imigratie. Atragerea imigratiei este prevazuta ca numar, ca resurse, ca formula bugetara in programele guvernamentale ale provinciilor canadiene si ale guvernului federal. Programul este coerent, cu tinte precise pe tari,.in functie de interese, de meserii, de pregatire, de educatia si de golurile pe care tara respectiva vrea sa le acopere. Romania este o tara importanta in aceasta strategie pentru ca ea are un nivel de educatie ridicat, pentru ca are atu-ul francofoniei, pentru ca tinerii nostri, chiar si muncitorii sunt bine vazuti, adaptabili, flexibili si competitivi. Partenerii canadieni cu care eu am lucrat pana in acest moment au pentru rezidentii originari din Romania numai cuvinte bune. In plan universitar si academic romanii sunt in topul sistemului canadian. In toate celelalte meserii, in intreprinderi mari si chiar in firme multinationale, in consiliile lor de conducere, in conducerea unor ministere sunt si oameni veniti din Romania, bucurandu-se de prestigiu, de prestanta.
Sa mai vorbim totusi despre scrisul tau si sa revenim la "marginalizarea" de care vorbeai.
Planul social, influenta, perceptia si receptarea poetului ca atare, in retelele culturale, oricat am vrea sa evitam o anumita analiza, cred ca sunt in interesul literaturii romane. Pana la urma trebuie sa acceptam, ca intr-un fel, criteriile, formulele de promovare, imaginea publica a unui scriitor inainte de '89 faceau parte dintr-o formula specifica a sistemului respectiv. Mi-am iubit marginalitatea si nu ma refer la ea ca la o trauma, ci dimpotriva ca la o sansa . Cred si acum ca unele dintre "vedetele" literaturii de atunci au fost victimele sistemului, platind pentru asta.
Din pacate au fost nume care au platit chiar cu viata.
Eu pot dezvolta aceasta observatie, dar nu e cazul si momentul aici. Fiecare dintre noi vedea cum sistemul te clasa sau te clasifica in functie de propriile jocuri si interese, inclusiv cele din plan cultural. Stim bine ca daca Virgil Ierunca iti citea un poem la "Europa Libera"intrai in atentia criticii autohtone fara ca ea sa te fi sesizat inainte. Eu spun acest lucru nu ca un judecator, ci ca un om care a observat evolutia, ierarhiile, modalitatile de raportare in lumea literara, formulele de promovare si poate felul cum scriitorii insisi au cazut de multe ori in capcana aceasta a planului social. Intr-un fel se misca un scriitor care lucra intr-o redactie literara si altfel se raporta el la mecanisme (inclusiv ale cenzurii), de pe pozitia unui navetist sau a unui provincial. Toate astea fac parte din istoria noastra si din propriul nostru raport cu viata si cu literatura. Am incercat sa nu evit analiza lor, am incercat sa lupt cu aceasta distanta dintre scriitor si realitatea inconjuratoare. Astfel mi-am asumat propriul meu destin si post-totalitar. Inainte de '89 scriitorului i se lasa uneori o marja de libertate incredibil de mare, cu conditia ca el sa nu utilizeze acea marja de libertate in raportul observatiei cu realitatea inconjuratoare. Te puteai plasa in oricare registru estetic, filozofic, puteai citi tot ce voiai, puteai sa faci poezie de mare calitate si finete cu conditia ca ea sa se separe de planul observatiei concrete. Asta ne-a facut ca dupa '89 sa credem ca din cultura planul politic trebuie sa lipseasca. Cred in continuare ca aceasta a fost o dimensiune a carei absenta o platim.in continuare. Marii scriitori ai lumii au o cultura politica, marii scriitori ai lumii au mentalite si atitudine politica
Esti pentru inregimentarea intr-un partid sau altul?
O, nu sunt pentru asa ceva, pe de alta parte nu cred ca trebuie sa fim rupti de realitatea inconjuratoare, cred ca trebuie sa avem parghii mecanisme, unelte, s-o analizam si s-o si schimbam din cand in cand, inclusiv cu literatura, dar si cu planul celalalt al formulei noastre de viata. Pentru formula noastra de viata, intr-un fel am fost tributari regimului dinainte de '89. Majoritatea dintre noi traia intr-o rezervatie, avand si unele privilegii ale acestei rezervatii mici, marunte si platite adesea acolo unde n-ar fi trebuit sa le platim. Dupa 15 ani lucrurile se cern, ierarhiile se asaza, uneltele literare se limpezesc, se limpezeste si planul in care traim si sigur ca ne-am avantat cu totii pe de-o parte in analiza, in jurnalism, ne intoarcem in mod natural acolo unde ne este locul, adica la scrisul nostru.
De ce este politicul pentru cei mai multi scriitori, o simpla lectura, un comentariu de cafenea sau pur si simplu un spectacol la care nu vor sa participe.
Este nepregatit, a ramas intr-un fel in efectul acelei ruperi de realitatea inconjuratoare. Nu se studiau stiintele sociale. Psihologia si sociologia erau fie interzise, fie de uz exclusiv pentru aparatul de partid si de stat. Scriitorul accepta aproape de buna voie pentru a supravietui acest joc al detasarii a ceea ce se intampla in jurul lui, al plasarii de-asupra istoriei si a vremurilor.
Scriitorul roman privea si inca priveste politica drept un joc de interese.
Un joc murdar si cum spui "de interese" si, ca este in avantajul nostru sa nu ne murdarim. Ne temem si ne sperie pentru ca evolutia lucrurilor in ultimii 15 ani a aratat ca un start gresit in '90 ne-a si scos de pe gazonul jocului politic. Daca ne intoarcem si vedem cat i-a trebuit lui Nicolae Manolescu sa accepte firesc ideea ca el trebuie sa candideze pentru presedintia Uniunii Scriitorilor, vedem ca tot acest ocol cade intr-un fel si in sarcina si responsabilitatea propriei noastre mentalitati. Nu suntem singurii in aceasta lume in felul in care judecam, dar pe de alta parte trebuie sa vedem ca vecinii nostri din Europa Centrala, scriitorii insisi au crezut ca pot sa schimbe lucrurile si politica. E preferabil sa esuezi implicandu-te, decat sa cautionezi, sa provoci, sa consolidezi reusita celor care vor de fapt si esecul tranzitiei si esecul culturii in perspectiva mai larga.
Mai este si resemnarea...
Cunosc foarte multi romani care nu sunt resemnati, ne putem intoarce la teoria psihologiei si a tarelor noastre, a cauzelor istorice ...
A, nu mergeam atat de departe, ma gandeam la resemnare, ca la un soi de lene de moment.
Cred mai degraba ca e un fel de comoditate. E greu sa-ti consumi energia intr-un plan care nu-ti aduce satisfactii imediate, e mai usor sa astepti o constructie institutionala care nu se mai desavarseste, decat sa-ti investesti veniturile proprii ca sa contribui la consolidarea si constructia acestor institutii. Asta e valabil si pentru Uniunea Scriitorilor si pentru Secretariatul General al Guvernului.
Ce-ar fi trebuit sa inteleaga in fond in acesti ani scriitorul?
Nu stiu daca sunt in masura sa dau directii, dar sunt absolut convinsa ca scriitorul ar fi trebuit sa inteleaga ceea ce intelege orice om care traieste dramele globalizarii si ale schimbarii, schimbari structurale, pentru ca ele exista oriunde in lume. Daca vrei sa se schimbe ceva in tara ta si oriunde trebuie sa te schimbi tu insuti.
Asa este. Au reusit cei ce s-au schimbat.
Da si au esuat cei ce n-au acceptat schimbarea, a lor in primul rand. Am in antologia mea un citat din Max Frich care mi-a deschis ochii la un moment dat dupa '90 si pe care imi permit sa-l citez inca odata. Am avut privilegiul sa stau in casa domniei sale la Berlin unde am scris aproape un volum de versuri prin '95-96. Citatul e asa:"Daca te temi de o schimbare, cum poti evita o nenorocire"? Teama de schimbare ne-a costat, ne costa in continuare. Sigur ca este usor sa spui ca trebuie sa accepti schimbarea, dar batranii nostri stiu sa o accepte mult mai firesc, stiu ca si batranetea e mai usor de dus si mai frumos de trait daca o accepti, decat daca te lamentezi ca ea da peste tine. Cam asa este si cu tranzitia si, pastrand proportiile cam acelasi lucru e cu globalizarea. Eu cred ca ele vin peste noi ca si batranetea, fie ca vrem, fie ca nu. Ne putem raporta urat, contorsionat, conflictual, revoltat, gresit, la venirea lor, dar asta nu ne scuteste de ceea ce trebuie sa ducem in spate. Din cauza schimbarii, a batranetii, a tranzitiei. Multi scriitori au facut acest lucru in mod firesc, cum a facut majoritatea romanilor. Am unele modele in lumea mare, fara sa fiu idolatra de felul meu. Prefer genul Llosa care a esuat ca sa inteleaga de ce esueaza sau care a ratat presedintia, traind-o.
Si-a reprosat si el multe dupa, dar intr-adevar si-a inteles perfect esecul.
"Pestele in apa" si tot ce a scris dupa aceea, arata clar ca el a inteles despre ce vorba. Aceasta intelegere este datul scriitorului. Daca nu intelegi, nu poti modifica.
Literatura sud-americana vine dintr-o lume conflictuala mai vie si as zice, mai cruda.
Ai dreptate, dar si la noi s-au implicat scriitori care dupa '90 au vrut sa fie comparati daca nu cu Havel, undeva in preajma militantismului de gen Michnik, dar in acelasi timp au dorit sa-si perpetueze formulele, repet, unei vieti comode (unii dintre ei, nu generalizez in nici o parte) si majoritatea a tabuizat.
Lucrurile pasional intr-o parte, hipercritic in partea cealalta . Atunci cand scriitorul observa cu bunastiinta, cu inocenta poate, doar o jumatate de adevar, pana la urma acest refuz se intoarce impotriva lui. Cred intr-un fel ca literatura noastra dupa '90 a parcurs acest lung ocol pana la clarificarea propriilor sale raporturi cu ea insasi, tocmai din cauza acestor refuzuri. Fara sa fac din asta o chestiune critica, cred ca modul in care viata noastra literara, zonele noastre culturale, varfurile noastre artistice s-au raportat in acesti 15 ani la schimbare si dosarele critice ale schimbarii au fost intr-un fel emblematice pentru esecul acestei perioade, iar eu sunt de partea celor care cand gandesc ca tranzitia este un esec, in primul rand un esec cultural.
Nu cu economicul si nici cu socialul nu incep schimbarile, ci cu realitatile culturale.
Ca sa reuseasca, orice proces de schimbare intr-o societate, el trebuie sa inceapa cu planul cultural al mentalitatilor, pe care noi asteptam in mod gresit sa le schimbe clasa politica, atitudinile, valorile, toate aceste lucruri fiind culturale. Nu este vorba despre lipsa unor resurse economice, nici despre vesnicul recurs la istorie, tocmai istoria noastra ne furnizeaza argumente clare si fara echivoc si valabile in orice analiza, ca exact asta ar fi trebuit sa evitam si asta nu am putut evita, din pacate. Nu spun asta ca sa invinovatesc. Oricum cuvantul "vina" a fost folosit in exces, in timp ce cuvantul "responsabilitate" a fost ignorat, ocultat de prea multe ori. Problema acestei responsabilitati pentru esecul cultural al tranzitiei ne revine si tot ce s-a scris in acesti ultimi ani, cartile scriitorilor asta spun de fapt.
Literatura vehiculeaza cam 20-30 de nume cu insistenta superficiala
Asta pentru ca nu avem un sistem relational si institutional. In 1965 a aparut la Paris o carte superba care se numea. "Les intellocrates", o carte despre care eu pana la ora asta nu stiu sa fi fost tradusa in romaneste. In ea erau disecate planurile culturale ale "gastilor" pariziene, retelele si grupurile de interes si de prestigiu, cum isi tineau in mana revistele de cultura, revistele literare, emisiunile radio-tv si tot ce tinea de promovarea culturii: un grup mic. Ei, oamenii nostri de cultura au descoperit dupa 2000 sau putin inainte si ei isi asuma in momentul acesta exact acel plan al cartii, care a provocat in epoca o disputa si o dezbatere in Franta, fara precedent. Pe de alta parte in afara de acest lucru sunt vizibile in Bucuresti, pe micile ecrane si intr-un spatiu restrans al mediilor noastre, sa zicem politico-culturale. Vivacitatea formulelor evolutive in plan cultural de la muzica la arte plastice, de la cinematograf la coregrafie este altceva decat spui tu.
Ar fi bine sa se scrie si la noi o carte ca "Intelocratii".. Cel putin ne-am amagi cu ideea ca lectura ei ar putea naste ca reactie si alte "gasti" la fel de vizibile.
Mediile si televiziunile sunt ele insele prizonierele unei retele care ma duc cu gandul la politica aceea din "Les intellocrates", pentru ca la noi cativa proprietari de ziare sau cativa titulari de rubrici culturale dintr-un ziar sunt si titulari de rubrici la o televiziune sau alta, talk-schow-urile vehiculeaza aceleasi nume cum zici tu si de aici formula restransa. Este numai un aspect al culturii noastre.
Un aspect cu niste consecinte de durata.
Da, toate aceste formule de comoditate in raportarea si in intelegerea si in promovarea a ceea ce se intampla pe langa noi are acest gen de consecinte. Si eu ma plang de ele. Exista in continuare culoare restranse, exista zone de interese minore. Suntem cu totii, victimele, rezultatele sau beneficiarii acestei chestii din cand in cand. Daca vedem ce se intampla la Cluj sau la Iasi, uneori la Timisoara si alteori la Craiova, chiar si in mediile studentesti sau literare, vedem ca nu se reduce totul la nombrilismul unor grupuri bucurestene restranse. Societatea romaneasca inca isi cauta drumul, reperele intr-o lume ea insasi in schimbare cu repere friabile si incercand sa tasneasca acolo unde nu te astepti. Uite programul "Les belles etrangers"! Parea imposibil acum cativa ani...
Da, dupa amanari de ani de zilei-a venit in sfarsit si randul Romaniei.
In aceasta amanare au existat parti bune si criterii si contexte ale unor intamplari. A tinut si de felul in care s-a structurat formula noastra interna si sociala. Suntem in alt plan, in alta parte, este totusi o efervescenta derutanta in afara acestor cadre inchistate, in afara acelor formule de grup restrans in care Bucurestiul continua sa se fixeze. Pentru mine asta este o parte a unei realitati mai largi. Nu avem o cultura a culturii institutionale, o cultura a valorii politice nationale
Si nici respectul de sine.
Absolut. Nu poti cere altora sa te respecte si nici sa-ti gasesti demnitatea in strainatate, daca tu nu ai vocatia acestei demnitati. Sau macar nostalgia acestei demnitati.
Pentru ca ai amintit de satul tau aflat la 45 de kilometri de Suceava, spune-mi ce porti cu tine din el prin lume, de cand ai plecat de-acolo? (Elenei ii face bine aducerea aminte a locurilor natale si rade fericita).
Duc intai de toate libertatea de spirit. Din fericire am crescut intr-un loc in care prejudecatile etnice n-au existat, in care traumatismele istorice n-au atins propria mea familie desi, pare ciudat, vin dintr-un loc in care n-am aflat de-acasa despre detinutii politici si am facut liceul la Falticeni unde n-am aflat niciodata ca unul sau trei dintre colegii mei de la camin erau minoritari. Este primul plan al libertatii care m-a marcat, intre dealurile natale si padurea in care mi-am castigat primii bani intr-o zona intre Falticeni si Targul-Neamt cu o bunica originara din Humulesti care avea o intelepciune pe care apoi cu greu am gasit-o in cartile de filozofie, cu o matusa care are acum 90 de ani si care este pentru mine un model de echilibru si de onestitate si cu niste dascali care au cultivat tot ce aveam noi mai bun. Am venit in Bucuresti cu aceasta zestre. In liceu l-am avut profesor pe Vasile G.Popa care a fost constructorul existentei mele literare. El l-a debutat si pe Labis, era un om care facuse litere, filozofie, teologie, care vorbea cinci limbi straine si nu oarecum, care facuse sapte ani de puscarie, dar care in pragul pensiei a stiut sa cultive o intreaga generatie de spirite libere. Cenaclul literar pe care-l frecventam la Falticeni la Casa de Cultura, patronat de profesorul nostru de franceza, m-a facut sa fiu mult mai exigenta, mai intransigenta si putin idealista in cenaclurile bucurestene. Asta am adus si port din Moldova mea natala si am mai adus ceva: o pedagogie solida de la mama de-acasa, care a stiut sa ne distribuie sarcini clare si concrete de mici celor trei copii, care nu ne-a cocolosit niciodata, dar nu ne-a nedreptatit nicicand. De la ea am adus si talentul nativ, ea fiind o femeie cu 8 clase facute cu greu, care versifica usor, facea cimilituri, scria textele cu care noi colindam de Craciun sau texte sarcastice si ironice cu oamenii din sat de Anul Nou, sub mastile de rigoare. Mama a fost pentru mine un profesor cu principii solide. A stiut sa ne responsabilizeze, ceea ce eu in multe familii de intelectuali rafinati ale colegilor de facultate, nu am vazut. Tot de-acasa am avut respectul institutional. Deci alegerea mea este facuta din frageda pruncie pentru respect si nu pentru critica oamenilor.
Ce imagine ai despre poezia noastra din ultimii 15 ani, pentru ca tot am vorbit atat de mult de aceasta perioada?
N-am un tablou al asezarii poeziei. Am poetii mei preferati si raman la convingerea ca intre planul acela oficializat al perceptiei si al impunerii valorilor si planul celalalt al traseelor literare, pana la urma se va face undeva o conjunctie.
Ce-i poti ura unui ambasador roman care-si incepe in curand mandatul?
Excelenta, iti doresc o neobosita legatura cu tara si luciditate, pentru a ocoli greseli care nu ii fac cinste!

---

Despre autor: